FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

Concursul regional „CORONIŢA DE ADVENT"
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=112&t=21049
Pagina 1 din 1

Autor:  itey_kal [ Decembrie 16th, 2019, 9:07 am ]
Titlul mesajului:  Concursul regional „CORONIŢA DE ADVENT"

Sâmbătă, 7 decembrie 2019, s-a desfășurat la Liceul Teoretic „Téglás Gábor” din Deva cea de-a XVII-a ediție a concursului regional „Coronița de Advent” (nr.1315 în CAER 2019). La acest concurs de recitare au participat 140 de elevi talentați din șapte județe (Alba, Arad, Cluj, Hunedoara, Sibiu, Mureș și Sălaj), precum și din Zsombó și Szarvas din Ungaria.
Concursul s-a desfășurat pe cinci secțiuni: 1. clasa pregătitoare-I-II; 2. clasele III-IV; 3. clasele V- VI; 4. clasele VII-VIII; 5. clasele liceale. Participanții s-au pregătit cu o poezie religioasă a unui poet maghiar. Din juriu au făcut parte profesori de limba și literatura maghiară, învățători din județele participante, reprezentanți ai Fundației „Sfântul Francisc” din Deva, precum și foști elevi ai liceului, premianți la acest concurs. Pe lângă premiiile și mențiunile oficiale, au fost date și premii speciale oferite de diferite organizații.
Și în acest an, după concurs, în timp ce juriul a deliberat, concurenții au participat la un recital susținut de formația Hangshowrock din Covasna. De asemenea, au putut privi expoziția de fotografii "Ferestre", la care au fost expuse și fotografii realizate de doi elevi ai școlii, și de un elev din Alba Iulia.
Conform tradiției și în aceast an au fost expuse în aula școlii atât coronițe de Advent realizate de elevi ai liceului gazdă, cât și cele aduse de școlile participante. Pe tot parcursul activităților a fost târg de carte, precum și târg de articole hand-made. Pe lângă numărul mare de cadre didactice implicate, și elevi voluntari au contribuit la buna desfășurare a activităților.

Pagina 1 din 1 UTC + 1 ora [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/