CĂTRE UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT GIMNAZIAL ŞI LICEAL DIN DEVA
În atenţia doamnei/ domnului director,
În perioada februarie - mai 2019, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Hunedoara desfășoară Campania „Informează-te! Viitorul îţi aparţine!”, ediţia a VIII-a, înscrisă în CAEJ 2019 la poziţia 51, Domeniul Educație civică, voluntariat, proiecte caritabile. Această campanie constă în activităţi ce vizează informarea şi prevenirea traficului de fiinţe umane şi popularizarea legislaţiei în domeniul exploatării minorilor. Una din primele activităţi ale proiectului constă într-o sesiune de informare cu privire la efectele şi riscurile traficului de persoane, adresată elevilor şi cadrelor didactice, în parteneriat cu reprezentanți ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia. În acest sens, vă rugăm să facilitaţi participarea unei echipe de 20 - 30 de elevi din unitatea dumneavoastră şcolară, însoţite de un cadru didactic coordonator, în data de 28.02.2019, ora 13.00, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, sala Spiru Haret.
Vă mulţumim pentru colaborare.
Ianachis Clara, Responsabil Serviciul proiecte, programe, cercetare
|