FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

Scenarii de funcționare unități școlare 10 - 14 mai 2021
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=120&t=24738
Pagina 1 din 1

Autor:  Cristina Bauman [ Mai 9th, 2021, 10:29 pm ]
Titlul mesajului:  Scenarii de funcționare unități școlare 10 - 14 mai 2021

09.05.2021

Comunicat de presă

Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județ, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare localitate

Prin urmare, începând cu data de 10 mai 2021, în conformitate cu Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara nr. 73/07.05.2021 și cu prevederile Ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nr. 3235/93/04.02.2021, cu modificările și completările ulterioare, în județul Hunedoara, se înregistrează următoarea situație:
- 136 de unități de învățământ vor începe activitatea didactică în Scenariul 1 (Scenariul verde). Acesta prevede participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie și este aplicat în cazurile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori. De asemenea, în baza Hotărârii CNSU nr. 25/28.04.2021, din 5 mai 2021, se permite participarea zilnică, cu prezență fizică la cursuri, a elevilor cu cerințe educaționale speciale, indiferent de clasă, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2;
- 110 unități de învățământ vor derula cursuri conform Scenariului 2 (Scenariul galben). Acesta presupune participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie și participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu. Scenariul galben este aplicat în cazul în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori;

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către Direcția de Sănătate Publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructură și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Centralizarea datelor transmise din unitățile de învățământ după stabilirea scenariilor, a evidențiat un număr de 40937 elevi care vor participa la activitățile didactice ce implică prezența fizică în școală și un număr de 12057 elevi care vor continua să participe la activitățile didactice, zilnic, în sistem on-line. Dintre aceștia, un număr de 495 preșcolari și elevi au fost încadrați într-o grupă de risc și studiază on-line în urma recomandărilor medicilor curanți. De asemenea, în județ există și un număr de 27 de cadre didactice care continuă predarea on-line, ca urmare a recomandărilor medicilor de medicina muncii.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara

Pagina 1 din 1 UTC + 1 ora [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/