FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA

Forumul permite utilizatorilor să-şi expună ideile, opiniile şi documentele într-un mod organizat. Scopul forumului este să faciliteze comunicarea.
Martie 28th, 2024, 12:11 pm


Cine este conectat

Cine este conectat Avem 117 utilizatori conectati recent :: 0 inregistrati, 0 ascunsi si 117 vizitatori (Aceste date se bazeaza pe utilizatorii activi in ultimele 240 minute)
Cei mai multi utilizatori conectati au fost 5383 in data Ianuarie 17th, 2023, 8:05 pm

Utilizatori pe aceasta sectiune: Nu sunt utilizatori inregistrati si 117 vizitatori

UTC + 1 ora [ DST ]




Deschide un nou topic Raspunde acestui mesaj  [ 1 mesaj ] 
Autor Mesaj
 Titlul mesajului: Comunicat - BACALAUREAT SESIUNEA IUNIE - IULIE,2021
MesajScris: Iunie 26th, 2021, 12:47 am 
Neconectati
Membru

Inscris: Ianuarie 22nd, 2008, 11:07 am
Mesaje: 837
25.06.2021

Comunicat de presă

Peste 2600 de absolvenți ai clasei a XII-a vor susține Examenului de Bacalaureat național-2021


Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, începe luni, 28 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 29 iunie, se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 30 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării. Ultima probă scrisă din această sesiune, proba scrisă la Limba și literatura maternă, este programată joi, 1 iulie.
Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris, în județul Hunedoara, 2617 candidați, dintre care 2174 candidați din promoția curentă, respectiv 443 candidați din promoțiile anterioare.
Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 5 iulie (până în ora 12:00). Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, afișarea rezultatelor se va face cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30 pe baza actului de identitate.
Reamintim faptul că fiecare centru de examen va dispune de echipamente și materiale de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini, etc). De asemenea:
• se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanței ușii, mânerelor de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide;
• intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de examen și alte încăperi, vor fi semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;
• se asigură existența, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini;
• în sălile de clasă, locurile vor fi stabilite astfel încât să existe o distanță între candidați, pe rânduri și între rânduri, de 1 m unul față de celălalt;
• centrele de examen vor beneficia de asistență medicală.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Examenului de Bacalaureat în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a Bacalaureatului.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum: ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecință, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.
Reamintim faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
• recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
• susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
• obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE - 0800816254 - pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul examenului de BACALAUREAT-2021. Numărul va fi disponibil în perioada 28 iunie – 1 iulie, între orele 8:00 - 16:00.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara


Sus
 Profil Trimite mesaj privat  
 
Afisati mesajele precedente incepand cu:  Sortate dupa  
Deschide un nou topic Raspunde acestui mesaj  [ 1 mesaj ] 

UTC + 1 ora [ DST ]


Cine este conectat

Utilizatori pe aceasta sectiune: Nu sunt utilizatori inregistrati si 117 vizitatori


Nu poti crea un noi topice in acest forum
Nu poti raspunde topicelor de pe aceast forum
Nu poti modifica mesajele tale din acest forum
Nu poti sterge mesajele tale din acest forum
Nu poti aduce atasamente pe acest forum

Cauta dupa:
Sari la:  
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Varianta in limba romana © 2007 roadiro Grup