FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA

Forumul permite utilizatorilor să-şi expună ideile, opiniile şi documentele într-un mod organizat. Scopul forumului este să faciliteze comunicarea.
Decembrie 4th, 2021, 6:46 pm


Cine este conectat

Cine este conectat Avem 36 utilizatori conectati recent :: 0 inregistrati, 0 ascunsi si 36 vizitatori (Aceste date se bazeaza pe utilizatorii activi in ultimele 240 minute)
Cei mai multi utilizatori conectati au fost 1537 in data Noiembrie 1st, 2021, 6:36 pm

Utilizatori pe aceasta sectiune: Nu sunt utilizatori inregistrati si 36 vizitatori

UTC + 2 ore [ DST ]




Deschide un nou topic Raspunde acestui mesaj  [ 1 mesaj ] 
Autor Mesaj
 Titlul mesajului: CP- începutul anului școlar 2021-2022
MesajScris: Septembrie 10th, 2021, 8:09 pm 
Neconectati
Membru

Inscris: Ianuarie 22nd, 2008, 12:07 pm
Mesaje: 667
10.09.2021

Comunicat de presă

Peste 51000 de elevi și preșcolari sunt așteptați luni, 13 septembrie, în unitățile de învățământ din județ, în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2



246 de unități de învățământ hunedorene își deschid larg porțile luni, 13 septembrie, pentru preșcolarii și elevii care vor începe cursurile în anul școlar 2021-2022.

În perioada 20.08 – 08.09.2021, în toate unitățile de învățământ din județ s-au desfășurat inspecții tematice care au avut ca obiective: verificarea spațiilor școlare și a demersurilor întreprinse în vederea obținerii autorizațiilor de funcționare, respectiv autorizației ISU, monitorizarea măsurilor luate de conducerile unităților de învățământ în colaborare cu autoritățile publice locale, pentru buna funcționare a sistemului de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, asigurarea manualelor școlare, precum și asigurarea transportului elevilor.

Pentru începerea în bune condiții a anului școlar 2021 – 2022 , în 132 de structuri ale unităților școlare au fost realizate lucrări de reparații curente la instalațiile electrice, termice și sanitare, zugrăveli interioare și exterioare, înlocuit tâmplărie cu geamuri și uși termopan, amenajări săli de clasă, înlocuit parchet în sălile de clasă, reparații grupuri sanitare, amenajări de grupuri sanitare pentru persoane cu dizabilități, construirea de rampe de acces pentru persoane cu dizabilități, hidroizolații acoperiș, termoizolații exterioare, amenajări ale curților și aleilor de acces, reparații la săli de sport, modernizări ale unor terenuri de sport, reparații garduri împrejmuire incintă, instalarea de sisteme de supraveghere sau pentru stingerea incendiilor.

În urma accesării unor programe cu finanțare internă sau externă (PNDL, PNDR, POR, PRET), au fost finalizate lucrările la obiective de investiții ce au constat în construirea unor grădinițe:
• Grădinița cu Program Normal Geoagiu (3 grupe),
• Grădinița cu Program Normal Orăștie (4 grupe),
• Grădinița cu Program Normal Hărău (2 grupe),
• Grădinița cu Program Prelungit Criscior (2 grupe).

Alte 5 clădiri noi având destinația de grădinițe se află în diferite faze de execuție, având termene de finalizare în anul 2022. Totodată, sunt în proces de reabilitare un număr de 8 clădiri pentru care lucrările au termene de finalizare în anul 2022.

Igienizarea spațiilor de învățământ s-a realizat în toate unitățile de învățământ în vederea respectării normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS – CoV-2.

Un număr de 11 clădiri ce deservesc structuri ale unor unități școlare, nu dețin în acest moment, autorizații sanitare de funcționare. Pentru astfel de situații, preșcolarii și elevii au fost relocați și au fost întreprinse măsuri de reabilitare care sunt în curs de derulare sau, prin diferite programe, sunt în curs de execuție clădiri noi, la finalizarea cărora va fi depusă documentația în vederea eliberării autorizațiilor sanitare de funcționare.

8 corpuri de clădire din cadrul unor unități de învățământ nu dețin autorizații ISU, nefiind finalizate lucrările care au termene de execuție pentru anul 2022:
• Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva (corpurile A, B, C și E);
• Grădinița „Căsuța cu Povești” Orăștie;
• Școala Gimnazială „Ion Buteanu” Buceș;
• Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă "Rudolf Steiner" Lupeni;
• Grădinița cu Program Normal Baru.

În ceea ce privește asigurarea combustibilului/agentului termic pentru sezonul rece, s-a constatat că:
- 57% dintre unități sunt branșate la rețeaua de termoficare sau sunt dotate cu centrale termice proprii pe gaze naturale;
- 41% dintre unități au combustibil solid pentru încălzire asigurat în procent de 100%;
- 2% dintre unitățile au combustibil solid pentru încălzire asigurat în proporție de 35 – 80%.

Până în prezent, 116 microbuze școlare asigură transportul elevilor în județul nostru. Din situațiile transmise de conducerile școlilor, ar mai fi necesare 69 microbuze școlare, pentru completarea, dar mai ales pentru înnoirea, parcului auto existent.

Din totalul de 112 unități de învățământ cu personalitate juridică aparținând sistemului de învățământ de stat, 98 sunt asigurate cu o formă de pază. De asemenea, un număr de 153 structuri sunt dotate cu sisteme de supraveghere video, 86 în mediul urban și 59 în mediul rural.

Manualele școlare pentru elevii din învățământul gimnazial și cel liceal au fost distribuite unităților de învățământ. Pentru clasele cu nivel de învățământ primar, în data de 9.09.2021 a fost finalizată înregistrarea ultimei comenzi pentru manuale școlare, conform programului gestionat de Ministerul Educației, urmând ca aceasta să fie onorată de edituri în cel mai scurt timp.

Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara monitorizează permanent asigurarea tuturor condițiilor pentru desfășurarea activității didactice în siguranță, în interesul superior al elevilor. Avem convingerea că, întreaga societate trebuie să privească cu încredere reîntoarcerea copiilor în spațiul școlii și să fie solidară în toate eforturile care se întreprind pentru a se asigura cele mai bune și sigure condiții pentru defășurarea actului educational, în această perioadă încercată de provocări și incertitudini.




Inspector școlar general,
prof. Ilie PÂRVAN


Sus
 Profil Trimite mesaj privat  
 
Afisati mesajele precedente incepand cu:  Sortate dupa  
Deschide un nou topic Raspunde acestui mesaj  [ 1 mesaj ] 

UTC + 2 ore [ DST ]


Cine este conectat

Utilizatori pe aceasta sectiune: Nu sunt utilizatori inregistrati si 36 vizitatori


Nu poti crea un noi topice in acest forum
Nu poti raspunde topicelor de pe aceast forum
Nu poti modifica mesajele tale din acest forum
Nu poti sterge mesajele tale din acest forum
Nu poti aduce atasamente pe acest forum

Cauta dupa:
Sari la:  
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Varianta in limba romana © 2007 roadiro Grup