FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

Program de pregătire pentru definitivat
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=124&t=12307
Pagina 1 din 1

Autor:  Alexandru Lugojan [ Februarie 17th, 2015, 4:11 pm ]
Titlul mesajului:  Program de pregătire pentru definitivat

Casa Corpului Didactic Hunedoara oferă în continuare programe de formare în sprijinul candidaților care vor susține examenul de definitivat - sesiunea 2015.

Noul program se va desfășura în perioada martie - mai 2015, în colaborare cu echipa de cadre didactice universitare de la Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic din cadrul Universității ,,Eftimie Murgu'' din Reșița și Asociația EDU ACT, România.

Cursurile abordează tematici cuprinse în programele aprobate de Ministerul Educaţiei pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ, astfel:
1. Subiectul al III-lea de la examenul de definitivat – abordare integrală a celor 18 teme din Programa de Pedagogie;
2. Subiectul al II-lea de la examenul de definitivat – abordare parţială a elementelor din Didactica disciplinei.

Cursurile vor fi susținute de conf. univ. Gianina Prodan şi conf. univ. Lavinia Niţulescu, doctori în Pedagogie.

Programul este operațional pentru un grup de minimum 35 de cursanți.

Taxa de curs de 250 lei/cursant se va achita la prima sesiune de curs și include: suport de curs în format tipărit; materiale didactice; teste de evaluare; 48 ore de pregătire/cursant (face to face), 6 întâlniri a câte 8 ore; feedback pentru 6 teste de evaluare de cursant.

Doritorii se pot înscrie comunicând datele personale (nume/prenume, specialitatea, unitatea școlară, telefon, e-mail) la numărul de fax: 0254 232 452, până în data de 25 februarie 2015.

Calendarul activităților va fi comunicat cursanților în timp util.

Informații suplimentare: în documentul atașat și la telefon 0751511744.

Fisiere atasate:
Program de pregătire pentru definitivat.docx [37.6 KB]
Descarcat de 247 ori

Pagina 1 din 1 UTC + 1 ora [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/