FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

Înscrieri la programul acreditat ,,Management educațional''
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=124&t=13901
Pagina 1 din 1

Autor:  Alexandru Lugojan [ Februarie 1st, 2016, 4:18 pm ]
Titlul mesajului:  Înscrieri la programul acreditat ,,Management educațional''

Vă comunicăm și pe această cale că, pe parcursul semestrului al II-lea 2015/2016, Casa Corpului Didactic Hunedoara va derula programul acreditat ,,Management educațional'' (OMENCS nr. 5990/2015), cu durata de 90 de ore, totalizând 25 de credite transferabile (CPT).

Programul se adresează personalului din învățământul preuniversitar interesat de dobândirea/dezvoltarea competențelor necesare conducerii proceselor școlare - instituționale, curriculare - la standardele de calitate și eficiență ale unui management modern.

Totodată, programul este oferit tuturor cadrelor didactice ca oportunitate de a acumula un minimum 90 de credite (CPT), la fiecare interval consecutiv de 5 ani, prin participarea la programe de formare continuă, conform legii.

Absolvirea cursului se certifică prin emiterea atestatului de formare continuă pentru competențele dobândite și numărul de credite menționat.

Formatorii acreditați ai programului provin din cadrul ISJ Hunedoara și CCD Hunedoara.

Taxa de participare de 450 lei/cursant se va achita cu ocazia participării la prima sesiune de curs.

Dosarele de înscriere se vor depune la Casa Corpului Didactic Hunedoara (cam. 109), până la data de 15 februarie 2016.

Dosarele vor conține copii simple după următoarele documente:
- diploma de studii;
- cartea de identitate;
- certificat de naștere;
- certificat de căsătorie (în cazul schimbării numelui);
- adeverință de la unitatea școlară din care să rezulte funcția didactică și specializarea.

Detalii privind calendarul și locul de desfășurare a activităților vor fi comunicate cursanților în timp util.

Informații suplimentare, la numerele de telefon: 0254 232 452; 0745 591 118; 0751 511 744.

Vă așteptăm!

Pagina 1 din 1 UTC + 1 ora [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/