FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

Salvați Copiii- „Ora de Net”
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=134&t=28780
Pagina 1 din 1

Autor:  Cobori Sorina [ Mai 18th, 2023, 1:02 pm ]
Titlul mesajului:  Salvați Copiii- „Ora de Net”

Bună ziua,
Adresăm invitația din partea „Organizației Salvați Copiii”, pentru unitățile de învățământ din județul Hunedoara, de a participa în cadrul concursului pe tema bunăstării digitale a copiilor și tinerilor, din cadrul inițiativei educaționale „Cum să-ți asiguri starea de bine în era digitală? Perspective, impact și soluții pentru generațiile Z si Alpha”, ce se va desfășura în perioada 11 mai – 11 iunie 2023.
Salvați Copiii România coordonează, începând cu anul 2008, proiectul european „Ora de Net”, care vizează creșterea nivelului de folosire utilă, sigură și creativă a Internetului de către copii.
În semestrul al doilea al anului școlar 2022-2023, Organizația Salvați Copiii lansează inițiativa educațională pe tema bunăstării digitale a copiilor și tinerilor „Cum să-ți asiguri starea de bine în era digitală? Perspective, impact și soluții pentru generațiile Z si Alpha”, ce are ca obiective: •
- conștientizarea impactului pe care utilizarea sistemelor tehnologice l are asupra sănătății mintale, fizice, sociale și emoționale a utilizatorilor;
- identificarea obiceiurilor dăunătoare și introducerea celor sănătoase în rutina copiilor și tinerilor, pentru o experiență durabilă;
- înțelegerea importanței echilibrului între timpul petrecut în mediul online și cel offline și a modalităților de sprijinire și ghidare a acestora în situații de risc;
Inițiativa  se va derula în perioada 11 mai – 11 iunie 2023 și pot participa elevi și profesori din învățământul preuniversitar din România din ciclul preșcolar, primar, gimnazial și liceal.
Informații complete despre tema din acest semestru, alături de resursele care vă vor susține în implementarea pașilor necesari pentru derularea activităților pot fi consultate pe pagina dedicată acestei inițiative: oradenet.ro/concurs2023
Pentru o participare cât mai numeroasă, vă transmitem rugămintea să informați conducerile școlilor, cadrele didactice și personalul auxiliar, prin mijloacele proprii, despre posibilitatea de implicare n acest proiect educațional.
În cazul în care aveți nevoie de informații suplimentare celor existente pe pagina inițiativei, vă rugăm să contactați organizația la: adresa contact@oradenet.ro sau pe Lucia Prisecariu, la tel. 0743.631.123 / e-mail lucia.prisecariu@salvaticopiii.ro.
Școlile ce se înscriu, vor informa IȘJ Huneoara, pe adresa de e-mail sorina.gabriela.cobori@isj.hd.edu.ro
Cu deosebită considerație,

Inspector școlar,
prof. Sorina Gabriela Cobori

Pagina 1 din 1 UTC + 1 ora [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/