FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

Concediul fără plată pe durata unui an şcolar
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=15&t=29066
Pagina 1 din 1

Autor:  Consilier juridic [ Iulie 27th, 2023, 12:54 pm ]
Titlul mesajului:  Concediul fără plată pe durata unui an şcolar

Profesorii pot cere, o dată la zece ani, un an sabatic, având postul garantat la întoarcere și fără să piardă la vechime

Dreptul profesorilor din învățământul preuniversitar de a beneficia, la fiecare zece ani, de un concediu fără plată pe durata unui an şcolar, postul deținut urmând să le fie rezervat în toată această perioadă, a fost păstrat în noua lege a educației preuniversitare în condiții aproape similare cu cele din legea veche. Practic, profesorii pot beneficia, doar cu acordul școlii unde-și desfășoară activitatea, de un an sabatic, respectiv de o pauză profesională mai lungă, în care să se dedice unor proiecte în afara școlii sau pasiunilor - iar asta, fără să piardă vechimea pentru anul respectiv.

Altfel spus, profesorii se pot bucura de un an sabatic, beneficiu din ce în ce mai des întâlnit, mai ales în domeniile sau mediile de lucru stresante, pentru a se ocupa de proiecte personale sau de hobby-uri, iar la întoarcere vor ocupa același post.

Și în actuala Lege a educației este prevăzut acest beneficiu, dar ca alternativă la acordul școlii, acum se poate obține aprobarea pentru concediul fără plată de un an și de la inspectoratul școlar. În noua lege însă, doar conducerea unității de învățământ își poate da acordul. Totodată, noua lege specifică în mod expres că e vorba de 10 ani consecutivi.

Bine de știut că perioada de rezervare a postului didactic sau a catedrei se consideră vechime în învăţământ.

Apoi, Legea educației stabilește că anul sabatic se poate acorda, în învățământul superior, profesorilor și conferențiarilor titulari sau directorilor de granturi care timp de șase ani consecutivi au derulat granturi de cercetare și au funcționat în aceeași universitate.

Rezervarea postului se face, după cum prevede noua lege, și în cazul profesorilor aleși în Parlament, numiți în Guvern sau care vor îndeplini funcţia de prefect, subprefect, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean, primar, viceprimar etc.

De asemenea, rezervarea postului are loc și atunci când cadrele didactice se întorc din concediul de creștere.

Totodată, postul didactic va fi rezervat și când vine vorba despre personalul didactic titular solicitat în străinătate pentru predare, cercetare, activitate artistică sau sportivă, pe bază de contract, ca urmare a unor acorduri, convenţii guvernamentale, interuniversitare sau interinstituţionale. Persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar au dreptul de rezervare a postului sau a catedrei, conform prevederilor legale în vigoare şi contractului colectiv de muncă la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar.

În fine, de aceeași prevedere vor beneficia și profesorii care vor îndeplini serviciul militar la declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu.


Principalele surse de informare folosite:
Legea educației naționale nr. 1/2011
Legea nr. 198/2023 privind învățământului preuniversitar

Dragos Niculescu
Redactor, http://www.avocatnet.ro

Pagina 1 din 1 UTC + 1 ora [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/