Punct de informare Noutăți privind activitatea din unitățile de învățământ preuniversitar
31 mai 2023: Informare privind examenul de certificare a calificării absolvenților învățământului liceal (filiera vocațională)
Conform noilor prevederi, fiecare unitate de învățământ nominalizată ca centru de examen își va elabora propriul calendar de desfășurare a examenului de certificare, iar acesta va fi comunicat unităților de învățământ arondate.
Probele de examen vor fi planificate în perioada 6 - 23 iunie 2023.
30 mai 2023: Informații privind desfășurarea activităților specifice finalului de an școlar pentru absolvenții claselor a XII-a zi și a XIII-a seral și frecvență redusă
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, situația școlară a elevilor se poate încheia până la data de 9 iunie 2023.
30 mai 2023: Informare privind examenul de certificare a calificării profesionale - învățământ profesional și tehnic preuniversitar
30 mai 2023: Actualizare și completare calendare de desfășurare a examenelor de atestare a competențelor profesionale sau lingvistice
29 mai 2023: Informare privind organizarea şi desfășurarea probelor specifice pentru elevii secțiilor bilingve francofone
29 mai 2023: Actualizare calendar administrare Evaluare Națională la finalul clasei a VI-a (EN VI)
Noul calendar: 12 iunie - Limbă și comunicare, respectiv 13 iunie - Matematică și științe ale naturii
28 mai 2023 [Consultare publică] Proiect de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri pentru acordarea unei prime pentru carieră didactică din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, precum și pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
26 mai 2023: Înscriere candidați examen bacalaureat 2023 (prima sesiune)
26 mai 2023: Actualizare calendar înscriere învățământ primar 2023 - 2024
24 mai 2023: Inspecțiile la clasă vor avea loc cu respectarea cadrului legal, în baza programării deja existente sau, dacă este cazul, a reprogramării realizate la nivelul inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București în unități de învățământ unde pot fi asigurate condițiile specifice acestui tip de activitate (detalii).
23 mai 2023: Modificare inițială calendar de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022 - 2023
Această modificare a fost actualizată în data de 29 mai 2023.
[Notă: Ordinele de ministru menționate în informările de mai sunt sunt publicate și în secțiunea Legislație: ordine de ministru.]
___________________________
Informări de presă/Comunicate de presă
22 mai 2023: Informare de presă privind întâlnirea desfășurată la Palatul Victoria în data de 21 mai
19 mai 2023
Informare de presă privind demersurile de evitare a declanșării unor acțiuni sindicale în învățământul preuniversitar
Informare de presă: precizări privind solicitarea adresată inspectoratelor școlare de către Ministerul Educației
17 mai 2023: Comunicat de presă comun al Ministerului Educației și al reprezentanților federațiilor sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar
16 mai 2023: Informare de presă: A fost semnat ordinul de ministru nr. 4.200 privind Constituirea Comisiei de negociere a Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar
Data publicării:
Luni, 29 Mai, 2023
AICI
https://www.edu.ro/masuri_informari_Ministerul_Educatiei_activitati_scolare