FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA

Forumul permite utilizatorilor să-şi expună ideile, opiniile şi documentele într-un mod organizat. Scopul forumului este să faciliteze comunicarea.
Aprilie 16th, 2024, 6:10 am


Cine este conectat

Cine este conectat Avem 48 utilizatori conectati recent :: 0 inregistrati, 0 ascunsi si 48 vizitatori (Aceste date se bazeaza pe utilizatorii activi in ultimele 240 minute)
Cei mai multi utilizatori conectati au fost 5383 in data Ianuarie 17th, 2023, 8:05 pm

Utilizatori pe aceasta sectiune: Nu sunt utilizatori inregistrati si 48 vizitatori

UTC + 1 ora [ DST ]




Deschide un nou topic Raspunde acestui mesaj  [ 1 mesaj ] 
Autor Mesaj
 Titlul mesajului: Regimul juridic al proprietății conform Legii nr. 1 din 2011
MesajScris: Mai 27th, 2022, 9:02 am 
Neconectati
Membru

Inscris: Iunie 23rd, 2015, 10:21 am
Mesaje: 1690
Localitate: Deva
Regimul juridic al proprietății este reglementat de Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 educaţiei naţionale, cu modificările și completările ulterioare, care prevede:
Articolul 112
(1)Unităţile de învăţământ de stat pot deţine în administrare bunuri proprietate publică, cele de învăţământ particular au drept fundament proprietatea privată, iar cele de învăţământ confesional aparţin, în funcţie de entitatea care le-a înfiinţat, uneia dintre cele două forme de proprietate.
(2)Terenurile şi clădirile unităţilor de educaţie timpurie, de învăţământ preşcolar, şcolilor primare, gimnaziale şi liceale, inclusiv ale celorlalte niveluri de învăţământ din cadrul acestora, înfiinţate de stat, fac parte din domeniul public local şi sunt administrate de către consiliile locale. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea acestora şi sunt administrate de către consiliile de administraţie, conform legislaţiei în vigoare.
(3)Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ special de stat şi centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională fac parte din domeniul public judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi sunt în administrarea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, prin consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ respective. Celelalte componente ale bazei materiale a unităţilor de învăţământ special de stat, ale cluburilor sportive şcolare, ale palatelor şi cluburilor copiilor şi elevilor, precum şi ale centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională sunt de drept proprietatea acestora şi sunt administrate de către consiliile de administraţie ale acestora.
(4)Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea inspectoratele şcolare judeţene, casele corpului didactic, centrul naţional de excelenţă, centrele recreative şi de divertisment, Palatul Naţional al Copiilor, precum şi alte unităţi din subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ale căror cheltuieli curente şi de capital se finanţează de la bugetul de stat, fac parte din domeniul public al statului şi sunt administrate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin inspectoratele şcolare judeţene şi prin consiliile de administraţie ale acestor unităţi. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităţilor şi instituţiilor respective şi sunt administrate de acestea.
(4^1)Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea palatele şi cluburile elevilor, cluburile sportive şcolare, ale căror cheltuieli curente şi de capital se finanţează de la bugetul de stat, fac parte din domeniul public al statului şi sunt administrate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin inspectoratele şcolare judeţene şi prin consiliile de administraţie ale acestor unităţi. Acestea pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului.
(5)Nu fac parte din domeniul public local, judeţean, respectiv al statului terenurile şi clădirile prevăzute la alin. (2)-(4), deţinute în baza unor contracte de închiriere, concesionare sau comodat, proprietarii acestora fiind alte persoane fizice sau juridice.
(6) Schimbarea destinaţiei bazei materiale şi a terenului folosit de instituţiile şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat se poate face pentru orice tip de activitate, în primii 3 ani calendaristici de la întreruperea activităţii educaţionale, de către autorităţile administraţiei publice locale numai cu avizul conform al ministrului educaţiei. Procedura elaborării avizului conform şi condiţiile necesare acordării acestuia se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei.
(6^1)Termenul pentru emiterea avizului conform este de 30 de zile. După expirarea termenului, se aplică procedura aprobării tacite.
(6^2)Schimbarea destinaţiei bazei materiale şi a terenului folosit de instituţiile şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat se poate face după primii 3 ani calendaristici de la întreruperea activităţii educaţionale, de către autorităţile administraţiei publice locale, fără avizul conform al ministrului educaţiei.
(6^3)În cazul în care, după schimbarea iniţială a destinaţiei bazei materiale şi a terenului, activitatea educaţională se poate relua, existând solicitări în acest sens din partea comunităţii locale sau a inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, fiind îndeplinite criteriile specifice pentru deschiderea unei unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să reamenajeze şi să readucă imobilul la standardele necesare desfăşurării activităţii educaţionale sau să asigure un alt spaţiu în acest sens, conform legislaţiei specifice şi prevederilor administrative care reglementează aceste aspecte.
(7)În situaţii temeinic justificate, dreptul de administrare al Ministerului Educaţiei şi Cercetării asupra terenurilor şi clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea inspectoratele şcolare judeţene, casele corpului didactic, centrul naţional de excelenţă, centrele recreative şi de divertisment, Palatul Naţional al Copiilor, palatele şi cluburile elevilor, cluburile sportive şcolare se poate transmite şi altor unităţi/instituţii din sistemul de învăţământ, la propunerea Ministerului Educaţiei Naţionale, prin hotărâre a Guvernului*).
(7)Încălcarea dispoziţiilor alin. (6) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă*).
(8)Actele de schimbare a destinaţiei bazei materiale efectuate cu încălcarea dispoziţiilor alin. (6) sunt nule de drept.
(9) Înţelesul sintagmei «celelalte componente ale bazei materiale», prevăzută la alin. (2)-(4), cuprinde bunuri imobile şi mobile afectate în mod direct şi special funcţionării învăţământului, ca serviciu public, pentru satisfacerea interesului general, astfel: spaţii pentru procesul de învăţământ, mijloace de învăţământ, bunuri mobile dobândite în urma implementării de proiecte, cu finanţare rambursabilă sau nerambursabilă, biblioteci, ateliere şcolare, ferme didactice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, case ale corpului didactic; tabere şcolare; baze şi complexuri cultural-sportive; edituri şi tipografii; unităţi de microproducţie; palate şi case ale copiilor şi elevilor; spaţii cu destinaţia de locuinţă; orice alt obiect ce intră în patrimoniul destinat învăţământului şi salariaţilor din învăţământul preuniversitar. Aceste componente ale bazei materiale sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile pe toată durata utilizării în sistemul de învăţământ.
(10) Imobilele şi componentele bazei materiale prevăzute la alin. (4), temporar disponibile, pot fi închiriate pe bază de contract, cu renegociere anuală a contractului, numai în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului educației și cercetării. Închirierea se face cu prioritate pentru activităţi de învăţământ.
Articolul 113
Înscrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile aparţinând Ministerului Educaţiei şi Cercetării sau instituţiilor şi unităţilor de învăţământ şi cercetare ştiinţifică din sistemul învăţământului de stat, precum şi asupra bunurilor aparţinând consiliilor locale, judeţene şi, respectiv, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, se face, după caz, în registrul de inscripţiuni şi transcripţiuni, în cărţile funciare sau în cărţile de publicitate funciară, cu scutire de plata taxelor prevăzute de lege.

În acest sens, ministrul educației a emis:

-ORDINUL MENCS nr. 5.819 din 25 noiembrie 2016 privind aprobarea procedurii de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi condiţiile necesare acordării acestuia,

-ORDINUL ME nr. 6.031 din 31 decembrie 2021 pentru aprobarea Procedurii privind elaborarea avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale şi a terenului folosit de instituţiile şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, în primii 3 ani calendaristici de la întreruperea activităţii educaţionale, precum şi condiţiile necesare acordării acestuia.

Informații privind Procedura schimbării destinației - prin e-mail

_________________
Cu stimă,

Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro;
Tel.: 0733996837


Sus
 Profil Trimite mesaj privat E-mail  
 
Afisati mesajele precedente incepand cu:  Sortate dupa  
Deschide un nou topic Raspunde acestui mesaj  [ 1 mesaj ] 

UTC + 1 ora [ DST ]


Cine este conectat

Utilizatori pe aceasta sectiune: Nu sunt utilizatori inregistrati si 48 vizitatori


Nu poti crea un noi topice in acest forum
Nu poti raspunde topicelor de pe aceast forum
Nu poti modifica mesajele tale din acest forum
Nu poti sterge mesajele tale din acest forum
Nu poti aduce atasamente pe acest forum

Cauta dupa:
Sari la:  
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Varianta in limba romana © 2007 roadiro Grup