Orice sistem normativ se bazează pe principiul ierarhiei normelor cuprinse în actele normative. Aceasta presupune că dreptul dintr-un stat se prezintă ca „un edificiu format din niveluri suprapuse de norme juridice și subordonate unele altora: o normă nu este decât dacă este confirmată în conținutul său de către determinațiile înscrise în alte norme de nivel superior”. Este așa numitul sistem piramidă al normelor juridice, care are în vârful său norma supremă, superioară tuturor celorlalte norme și în cadrul căreia se definesc condițiile acestora de emitere. Bineînțeles, este vorba de Constituția României, legea fundamentală a oricărui stat democratic, normele din cadrul acesteia având supremație față de orice alte norme. Ierarhia actelor normative este dată de normele juridice pe care acestea le cuprind, clasificarea făcându-se în funcție de forța lor juridică, care este dată de conținutul și forma acestora. Datorită acestor elemente, se ierarhizează actele normative și se stabilește modul de elaborare și adoptare a actelor normative. Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte. Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României, republicată și prin celelalte legi. Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor pe care le ordonă.
Prezentăm mai jos ierarhizarea actelor normative, începând cu cele care au cea mai mare forță juridică: • Constituția României; • Lege constituțională; • Lege organică; • Lege ordinară; • Ordonanță de urgență a Guvernului; • Ordonanță a Guvernului emisă în temeiul unei legi de abilitare; • Hotărâre a Guvernului; • Ordin, Instrucțiune, Regulament, Circulară, Precizare, Normă, Normă metodologică, Normă tehnică, Îndrumare metodologică, Decizie, Reglementări, Reguli.
_________________ Cu stimă, Consilier juridic Ion NISTOR E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro; Tel.: 0733996837
|