FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA

Forumul permite utilizatorilor să-şi expună ideile, opiniile şi documentele într-un mod organizat. Scopul forumului este să faciliteze comunicarea.
Iunie 15th, 2024, 11:37 pm


Cine este conectat

Cine este conectat Avem 130 utilizatori conectati recent :: 0 inregistrati, 0 ascunsi si 130 vizitatori (Aceste date se bazeaza pe utilizatorii activi in ultimele 240 minute)
Cei mai multi utilizatori conectati au fost 5383 in data Ianuarie 17th, 2023, 8:05 pm

Utilizatori pe aceasta sectiune: Nu sunt utilizatori inregistrati si 130 vizitatori

UTC + 1 ora [ DST ]




Deschide un nou topic Raspunde acestui mesaj  [ 1 mesaj ] 
Autor Mesaj
 Titlul mesajului: Norme generale de igienă
MesajScris: Februarie 6th, 2019, 10:56 pm 
Neconectati
Membru

Inscris: Iunie 23rd, 2015, 10:21 am
Mesaje: 1717
Localitate: Deva
Având în vedere prevederile art. 17 alin. (6) lit. j) din Ordinul nr. 5.530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificările și completările ulterioare care obligă consilierului juridic ,,să informeze conducerea şi membrii compartimentelor inspectoratului şcolar cu privire la dispoziţiile cu caracter normativ de interes general şi specifice învăţământului”, vă transmit Informarea juridică nr. 6 din 06.02.2019 cu denumirea: Norme generale de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor

Ministerul Sănătăţii emite în anul 1995 Ordinul nr. 1.955 din 18 octombrie 1995 prin care sunt aprobate Normele de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, norme valabile și în prezent, atât în unitățile publice cât și în cele private. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 59 bis din 22 martie 1996.

Ulterior, Ordinul a fost modificat și completat succesiv de Ordinul nr. 1.033 din 18 august 2004, de Legea nr. 263 din 19 iulie 2007 și de Ordinul nr. 1.086 din 27 septembrie 2016.

Normele de igienă aprobate prin O.M.S. nr. 1.955 din 18 octombrie 1995 sunt obligatorii, potrivit legii, pentru toate unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor din sistemul public şi privat.

Nerespectarea Normelor de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor atrage răspunderea disciplinară, administrativ-contravenţională, materială, civilă ori, după caz, penală a persoanelor vinovate de abaterile săvârşite, potrivit legii.

Direcţia generală a medicinii preventive şi promovării sănătăţii, celelalte direcţii din Ministerul Sănătăţii, direcţiile sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti, inspectoratele de poliţie sanitară şi medicină preventivă, precum şi ministerele cu reţea sanitară proprie, în colaborare cu Ministerul Educației Naționale şi cu structurile sale teritoriale, aduc la îndeplinire dispoziţiile acestui ordin.

Începând cu anul 2007, domeniul creșelor a fost reglementat special prin dispozițiile Legii nr. 263 din 19 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, lege publicată în Monitorul Oficial nr. 507 din 30 iulie 2007.

La data de 09 februarie 2011 a intrat în vigoare Legea educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011 care asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învăţătură pe tot parcursul vieţii. Legea educaţiei naţionale reglementează structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat, particular şi confesional. În domeniul educaţiei şi al formării profesionale prin sistemul naţional de învăţământ, dispoziţiile Legii educaţiei naţionale prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între acestea, se aplică dispoziţiile Legii educaţiei naţionale.

În anul 2012, în temeiul art. 27 alin. (2) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare si al art. 24 din Legea nr. 263/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea creselor, cu modificarile si completarile ulterioare, Guvernul Romaniei a adoptat Hotărârea nr. 1252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare si functionare a creselor si a altor unitati de educatie timpurie anteprescolara.

Potrivit regulior de interpretare a textelor legale, aceste acte normative completează cadrul general specificat de Normele de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor.

În unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor se vor asigura condiţiile de igienă necesare apărării, păstrării şi promovării stării de sănătate, dezvoltării fizice şi neuropsihice armonioase a acestora şi prevenirii apariţiei unor îmbolnăviri.

Răspunderea pentru respectarea întocmai a acestor condiţii revine conduceriii unităţilor pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor.

În unităţile mai sus menționate, atât publice/de stat sau private, se vor primi numai copii şi tinerii care prezintă documente medicale, care atestă starea lor de sănătate şi efectuarea imunizărilor profilactice obligatorii.

Amplasarea unităţilor pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor se va face cu respectarea normelor privind protecţia sanitară faţă de nocivităţi - în zone ferite de surse de poluare a atmosferei şi de zgomote, în afara arterelor de mare circulaţie - având orientarea ferestrelor sălilor de grupă sau de clasă şi ale amfiteatrelor spre sud, sud-est, sud-vest, est sau vest, în funcţie de zonele climatice.

Între clădirea unităţii şi accesul în curtea acesteia va fi prevăzut un spaţiu verde cu lăţimea de minimum 25 m, cu rol şi în reducerea influenţei zgomotului stradal.

Pentru proiectele-tip ale clădirilor destinate unităţilor pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, cât şi pentru clădirile care nu sunt construite după proiecte-tip se va solicita avizul prealabil al inspectoratului de poliţie sanitară şi medicină preventivă judeţean sau, după caz, al municipiului Bucureşti.

Terenul aferent unităţilor pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor trebuie să permită desfăşurarea în aer liber a activităţilor copiilor şi tinerilor, asigurând pentru aceasta:

• minimum 20 mp pentru un copil antepreşcolar sau preşcolar;
• între 10 şi 50 mp pentru un elev, pe tură, în funcţie de factorii geografici, de mediu (urban, rural) şi de specificul unităţii (cu sau fără internat şi cantină).

Este interzisă funcţionarea unităţilor pentru copii şi tineri fără gard împrejmuitor al terenului aferent. De asemenea, terenul va fi astfel ales, încât să împiedice băltirea apei pluviale.

Unităţile pentru antepreşcolari (creşe), leagăne şi pentru preşcolari (grădiniţe, case de copii) vor fi prevăzute cu încăperi pentru primire (filtru-vestiar), situate la fiecare nivel al clădirii, iluminate şi ventilate natural şi dimensionate astfel încât să se evite aglomerarea la orele de vârf (primire, plecare).

În unităţile în care funcţionează creşe cuplate cu grădiniţe, personalul educativ şi sanitar va supraveghea cu atenţie sporită desfăşurarea activităţilor, eventual comune, ale copiilor pentru evitarea riscului de accidentare a acestora.

Creşele nu vor putea fi cuplate cu unităţi şcolare, sanitare sau de alt profil (cluburi, cămine culturale, consilii locale etc.).

În interiorul unităţilor circulaţia copiilor şi tinerilor va fi separată de cea pentru activităţile administrativ-gospodăreşti.

Va fi asigurat circuitul separat al copiilor şi tinerilor sănătoşi faţă de cel al bolnavilor din izolator şi infirmerie.

În internatele şcolare, casele de copii şcolari şi căminele studenţeşti se vor asigura, separat de dormitoare, spaţii pentru studiul individual şi pentru activităţi cultural-educative şi sportive; de asemenea, vor fi prevăzute spaţii pentru păstrarea îmbrăcămintei şi a obiectelor personale.

În casele de copii pot funcţiona încăperi cu dublă funcţionalitate: pentru odihnă-somn şi pentru pregătirea lecţiilor.

Se interzice, de regulă, funcţionarea claselor sau sălilor de grupă în internate şcolare (în mod excepţional şi numai cu avizul inspectoratului de poliţie sanitară şi medicină preventivă teritorial se permite funcţionarea de clase).

Casele de copii funcţionează pe principiul "familial" cuprinzând copii de vârste şi sexe diferite, dar cu asigurarea de dormitoare, grupuri sanitare şi paliere, separate pe sexe, la copii de vârstă şcolară.
  
Primirea în casele de copii a nou-veniţilor din familii este condiţionată şi de un dosar medical, care va cuprinde un aviz epidemiologic eliberat de medicul dispensarului, care are în evidenţă familiile copiilor, (evitându-se în acest fel carantinarea copiilor), şi o fişă medicală completată de acelaşi medic, conţinând antecedentele personale fiziologice, patologice şi vaccinale, cât şi examenul clinic de bilanţ al stării de sănătate a copilului.

În şcoli profesionale, în licee şi cămine studenţeşti este permisă cazarea pe sexe, dar cu intrări şi paliere separate.

Orice modificare de structură şi de dotare a spaţiilor din unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor se va efectua numai cu avizul inspectoratelor de poliţie sanitară şi medicină preventivă judeţene sau al municipiului Bucureşti.

Se interzice schimbarea destinaţiei încăperilor din aceste unităţi fără avizul prealabil al inspectoratului de poliţie sanitară şi medicină preventivă teritorial.

Numărul maxim de copii admişi la o grupă în unităţile de antepreşcolari şi preşcolari sau într-o clasă pentru elevi se va stabili în funcţie de normele specifice de cubaj şi de particularităţile tipului de unitate şi nu va depăşi, în creşe, 15 copii - la sugari şi 20 copii - la celelalte vârste, 12-15 copii în casele de copii preşcolari, 20 preşcolari în grădiniţe, 25 de elevi în ciclul primar şi 30 de elevi în ciclul gimnazial, învăţământul liceal şi profesional.

În creşe, leagăne, grădiniţe cu program săptămânal şi case de copii preşcolari se vor asigura, pentru fiecare grupă de copii, în mod obligatoriu, spaţii pentru somn, separate.

Unităţile care asigură cazare pentru copii şi tineri, inclusiv cele cu caracter temporar (tabere), vor fi prevăzute cu spălătorii dotate cu spaţii, aparatură şi mijloace tehnice pentru colectarea, dezinfectarea, spălarea, fierberea, uscarea, călcarea şi distribuirea rufelor.

Se vor asigura spaţii pentru depozitarea rufelor cu respectarea obligatorie a circuitelor separate pentru rufăria curată şi cea murdară.

Pentru uscarea şi călcarea lenjeriei personale de către elevi şi studenţi în internate şi cămine se vor asigura spaţiile necesare. Schimbarea lenjeriei individuale se va face săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

La spălarea rufelor se vor respecta următoarele faze: debarasarea eventuală de materii fecale, dezinfecţie timp de 30 de minute în soluţie 0,5-1% substanţă clorigenă, înmuiere cu detergenţi în soluţie 0,5%, spălare, fierbere şi limpezire. Călcarea lenjeriei de corp, de pat şi a feţelor de masă este obligatorie.

În internatele şcolare pentru elevii din licee şi şcoli profesionale şi în căminele studenţeşti se vor amenaja oficii dotate corespunzător la fiecare nivel al clădirilor.

Dimensionarea, amplasarea şi adaptarea instalaţiilor sanitare se va realiza în raport cu vârsta copiilor şi a tinerilor.

Grupurile sanitare pentru copii şi tineri vor fi separate de cele pentru personalul adult şi vor fi repartizate proporţional la fiecare palier. În unităţile pentru elevi şi studenţi grupurile sanitare destinate acestora vor fi separate pe sexe, inclusiv la sălile de educaţie fizică.

În vestibulul grupurilor sanitare, în spaţiile de recreaţie (interioare sau exterioare), ateliere şcolare, laboratoare, săli de mese, săli de educaţie fizică şcolară se vor amenaja surse de apă potabilă cu jet ascendent şi chiuvete - lavoare pentru spălarea mâinilor.

Acolo unde nu există posibilitatea de racordare la centrale de alimentare cu apă potabilă, conducerile unităţilor pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor vor asigura amenajarea de surse proprii de apă (controlate periodic din punct de vedere al potabilităţii) şi de reţele de distribuţie a apei potabile în unitatea respectivă.

În mod excepţional şi până la realizarea unor astfel de reţele se vor monta recipiente care să asigure minimum 3-4 l/elev/tură pentru spălatul mâinilor înainte de servirea gustării şi după folosirea grupurilor sanitare.

În lipsa unor sisteme publice de canalizare accesibile, unităţile sunt obligate să-şi prevadă instalaţii proprii pentru colectarea, tratarea şi evacuarea reziduurilor fecaloid-menajere şi a apelor uzate, care se vor executa şi se vor exploata astfel încât să nu producă poluarea solului, a apelor şi a aerului.

Aceste instalaţii vor fi menţinute în permanentă stare de funcţionare, evitându-se depăşirea capacităţii. Distanţa minimă a haznalelor vidanjabile va fi de 10 m de cea mai apropiată clădire a unităţii de copii sau de tineri. Pentru reziduurile menajere se vor amenaja ghene betonate, prevăzute cu hidrant şi sifon de scurgere, situate la minimum 10 m de blocul alimentar.

Instalaţiile interioare de distribuţie a apei potabile şi de evacuare a reziduurilor, sifoanele de pardoseală, obiectele sanitare (closete, pisoare, lavoare, băi, duşuri) vor fi menţinute în permanentă stare de funcţionare şi curăţenie şi vor fi dezinfectate periodic cu soluţii în concentraţii eficiente (substanţe clorigene 2-5% în funcţie de instalaţiile respective etc.); în cazul apariţiei de boli transmisibile cu poartă de intrare digestivă (hepatită virală acută, dizenteria), concentraţia la grupurile sanitare se va dubla.
  
Pentru efectuarea dezinfecţiei (prin ştergere) a grupurilor sanitare vor exista 4 ştergătoare de culori diferite: una pentru mânerele uşilor cabinelor closetelor şi pentru mânerul lanţului de tras apa din rezervor, alta pentru pereţii şi uşa cabinei, o a treia pentru colacul vaselor closetelor şi ultima pentru podeaua acestora.

Orice transformare, suplimentare, reducere a reţelei de instalaţii sanitare vor fi efectuate numai cu avizul inspectoratului de poliţie sanitară şi medicină preventivă judeţean sau al municipiului Bucureşti.

Conducerile unităţilor sunt obligate să rezolve cu maximum de operativitate toate defecţiunile apărute în reţeaua apă-canal.

Dotarea cu mobilier va fi asigurată corespunzător vârstei şi dezvoltării fizice a copiilor şi tinerilor, având în vedere numărul acestora, caracterul activităţii şi destinaţia încăperilor. Tipurile de mobilier vor fi avizate obligatoriu de către Ministerul Sănătăţii.

Conducerile unităţilor au obligaţia de a repara imediat orice defecţiuni ale mobilierului.

În unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor nu se admite utilizarea paturilor pliante, cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit. Paturile vor fi strict individualizate.

Se interzice, de regulă, utilizarea paturilor suprapuse în unităţile de orice fel pentru copii şi tineri. În situaţii deosebite (dacă se îndeplinesc cubajele specifice tipului de colectivitate, evitarea riscului de accidentare etc.), folosirea acestora se va face numai cu avizul prealabil al inspectoratului de poliţie sanitară şi medicină preventivă judeţean sau al municipiului Bucureşti.

Se interzice utilizarea în laboratoare sau ateliere şcolare a taburetelor cu suprafaţa de şedere metalică.

În sălile de clasă nu este permisă folosirea scaunelor fără spătar.

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor cauzate de disconfortul termic, îndeosebi în sezonul rece, se vor asigura următoarele condiţii ale regimului de încălzire:

1. oscilaţiile de temperatură din interiorul încăperilor nu vor depăşi 2 grade C pe perioada în care copii şi tinerii se află în încăperile respective;
2. diferenţele dintre temperatura încăperilor destinate activităţii sau odihnei copiilor şi cea a anexelor (coridoare, vestiare s.a.) nu vor depăşi 2 grade C pentru unităţile de antepreşcolari şi preşcolari şi 3 grade C pentru unităţile şcolare şi de învăţământ superior;
3. sistemele de încălzire utilizate nu trebuie să permită degajarea de substanţe toxice în încăperi. Pentru evitarea unor accidente toxice se interzice, în toate instituţiile pentru copii şi tineri, utilizarea pentru încălzire a sobelor metalice, precum şi folosirea cărbunilor în creşe ), grădiniţe şi case de copii preşcolari. Suprafaţa de încălzire va avea o temperatură ce nu va depăşi 70-80 grade C pentru a nu se scădea umiditatea relativă sub 30%;
4. corpurile de încălzire centrală din încăperile unităţilor pentru antepreşcolari şi preşcolari şi din sălile de educaţie fizică şcolară vor fi prevăzute cu grilaje de protecţie pentru evitarea accidentelor; pentru evitarea accidentelor prin arsuri se vor monta în dreptul uşilor sobelor, în sezonul rece, paravane protectoare din materiale ignifuge;
5. în anotimpul cald, pentru evitarea supraîncălzirii încăperilor, se vor folosi mijloace de reducere a însoririi directe şi metode de intensificare a ventilaţiei;
6. în dormitoare, săli de grupă şi de clasă, săli de gimnastică şi laboratoare se vor asigura pardoseli din materiale izoterme (parchet, duşumea) sau izolaţii termice (linoleum). Pentru laboratoarele de chimie pavimentul va fi acoperit cu suprafeţe care să permită spălarea periodică a acestuia. Se interzice folosirea motorinei la salubrizarea pardoselii;
7. încăperile pentru depozitarea oliţelor, băile şi duşurile vor fi prevăzute cu grătare, iar în vestiarele din unităţile pentru antepreşcolari şi preşcolari se va asigura duşumea din material lemnos sau pavimentul va fi acoperit cu linoleum.

Toate încăperile destinate copiilor şi tinerilor vor fi ventilate natural. Mijloacele de ventilaţie trebuie să asigure o primenire a aerului de cel puţin 1,5 schimburi de aer pe ora în încăperile de grupă din unităţile pentru antepreşcolari şi preşcolari, 3 schimburi pe oră în sălile de clasă şi de cursuri pentru elevi şi studenţi şi 5 schimburi pe oră în grupurile sanitare. Eficienţa ventilaţiei se va aprecia prin metode de laborator (nivelul aeromicroflorei).

Viteza curenţilor de aer din încăperile destinate copiilor şi tinerilor nu va depăşi 0,3 m/s. Ventilaţia prin deschiderea ferestrei se va realiza în aşa fel, încât să se evite disconfortul termic şi să se asigure înlăturarea continuă a aerului viciat.

Pentru asigurarea unei ventilaţii naturale permanente, oberlihturile vor avea o suprafaţa totală de cel puţin 1/50 din suprafaţa încăperii; sensul de deschidere a acestora va fi spre interior şi în sus.

Încăperile destinate copiilor şi tinerilor se vor ventila în pauzele din timpul programelor de activitate prin deschiderea ferestrelor. În aceste perioade copii şi tinerii vor părăsi obligatoriu încăperea.

Aerisirea largă a dormitoarelor şi a sălilor de mese se va efectua în perioadele în care copiii nu se află în aceste încăperi.

La calcularea cubajului, în încăperile destinate pentru copii şi tineri, nu se va lua în calcul (cu excepţia sălilor de educaţie fizică) o valoare a înălţimii mai mare de 3 m.

Pentru prevenirea accidentelor prin căderea copiilor de la nivelul încăperilor situate la etaj se vor lua măsurile de protecţie necesare.

În încăperile destinate activităţii copiilor şi tinerilor se va asigura un iluminat natural direct, cu un raport luminos de 1/4 - 1/5, iar în cele pentru odihna acestora de 1/6 - 1/8. În sălile de desen şi în ateliere raportul luminos va fi de 1/3.

La locul de activitate se va asigura primirea luminii din partea stângă. Se va evita reducerea iluminatului natural prin obstacole exterioare, perdele sau prin culori închise folosite la zugrăvirea interioarelor.

Se va utiliza iluminatul local oriunde este necesar, în funcţie de specificul şi dificultatea sarcinii vizuale (tablă, loc de lucru în ateliere, săli de lectură, săli de desen s.a.).

Iluminatul artificial trebuie să asigure o iluminare uniformă a spaţiilor în care se desfăşoară activitatea, să evite efectele de pâlpâire (stroboscopic), fenomenele de strălucire şi de modificare a culorilor. În acest scop, pentru iluminatul fluorescent, la fiecare corp de iluminat vor fi utilizate tuburi de cel puţin două de culori diferite, prevăzute cu grile protectoare pentru evitarea accidentelor.

În exploatarea sistemelor de iluminat se vor avea în vedere prevederile normativelor referitoare la verificarea instalaţiilor electrice şi la înlocuirea lămpilor uzate, curăţarea periodică a echipamentului de iluminat şi a suprafeţelor reflectorizante din încăpere (geamuri, pereţi, tavan).

Nivelul de zgomot (acustic-echivalent continuu Leq) în încăperile pentru activitatea teoretică a copiilor şi tinerilor nu va depăşi 35 dB (A), curba de zgomot 30.

Jucăriile şi materialele didactice utilizate în unităţile pentru copii vor fi astfel confecţionate, încât, prin natura materialului sau prin forma lor, să nu constituie un risc pentru sănătatea acestora şi să permită curăţarea şi dezinfectarea lor periodică.
  
Fiecare grupă va avea jucării separate. Se va asigura un număr corespunzător de jucării şi materiale didactice, adaptate cerinţelor dezvoltării neuropsihice şi specificului activităţilor. Păstrarea acestora se va face în dulapuri anume destinate acestui scop. Jucăriile şi materialele didactice deteriorate vor fi scoase, periodic, din folosinţă.

Sticlăria şi unele materiale didactice infectate (instrumente utilizate în unităţile de învăţământ, în cadrul activităţilor practice şi de laborator) vor fi spălate şi dezinfectate după fiecare întrebuinţare. Este interzisă folosirea elevilor la astfel de operaţiuni.

Materialul, croiala şi execuţia îmbrăcămintei vor fi adaptate vârstei (taliei), anotimpurilor şi perioadelor activităţilor copiilor.

Unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor vor fi dotate şi aprovizionate permanent cu utilajele, materialele şi substanţele necesare pentru întreţinerea curăţeniei şi efectuarea operaţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.
  
Aceste utilaje, substanţe şi materiale vor fi păstrate în spaţii închise, anume destinate.

Se vor asigura încăperi separate cu dulapuri separate pentru păstrarea îmbrăcămintei şi, respectiv, a echipamentului de protecţie a personalului de îngrijire din blocurile alimentare şi spălătorii. Se vor asigura materialele necesare igienei personale la grupurile sanitare din unitate, corespunzător numărului de copii şi tineri (hârtie igienică, săpun, substanţe dezinfectante, mijloace de uscare a mâinilor după spălare).

Regimul de activitate şi de odihnă în unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor va fi asigurat în concordanţă cu particularităţile de vârstă ale curbei fiziologice a capacităţii de efort din cursul unei ore, zile, săptămâni, trimestru şi an de învăţământ. În dozarea solicitărilor se va avea în vedere evitarea eforturilor crescute la începutul şi sfârşitul perioadelor de timp menţionate.

În leagăne, creşe, grădiniţe cu program săptămânal şi case de copii preşcolari, conţinutul regimului de viaţă va fi astfel organizat, încât, pe lângă stimularea dezvoltării corespunzătoare a motricităţii, a funcţiilor de cunoaştere, a vorbirii şi a comportamentului social, să prevină apariţia hospitalismului prin varietatea activităţilor, a mijloacelor de stimulare şi a individualizării stricte a activităţilor cu copiii.

În unităţile de preşcolari şi şcolari se va urmări desfăşurarea activităţii în condiţiile unui regim de activitate şi de odihnă corespunzător capacităţii de efort a diferitelor grupe de vârstă (tabelul nr. 1).

Grupele cu program normal din învăţământul preşcolar, cu copii de 5-6 ani, se pot organiza, în cazuri justificate, şi în perioada după-amiezii, în intervalul orar 14,00-19,00.

Organizarea acestora necesită acordul părinţilor, precum şi avizul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Avizul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti se va acorda în următoarele condiţii:

1. numărul de cereri pentru încadrarea în grădiniţe cu orar normal depăşeşte capacitatea sistemului de învăţământ preşcolar de a asigura locurile necesare în grădiniţe cu orar normal, în serii organizate dimineaţa;
2. organizarea seriilor de dimineaţă şi după-amiază cu respectarea unei pauze de cel puţin o oră între acestea, în vederea efectuării operaţiunilor de aerisire şi curăţenie specifice;
3. să se asigure rotaţia celor două serii, cel puţin semestrial.

Aşezarea copiilor în bănci va ţine seama de înălţime, tulburări vizuale, tulburări auditive s.a.

Elevii din clasele I-IV vor avea cursuri numai dimineaţa.

La întocmirea orarelor şi la repartizarea zilnică, săptămânală, trimestrială şi anuală a solicitărilor cuprinse în programele diferitelor discipline este de dorit să se ţină seama de prescripţiile prezentate în tabelul nr. 1.

Actele normative specificate pot fi urmărite cu ajutorul platformei informatice Legis a ISJ Hunedoara, la adresa http://legistm.ro

Informarea a fost publicată la adresa http://forum.isj.hd.edu.ro si aici http://www.legistm.ro/blog/norme-generale-de-igiena

_________________
Cu stimă,

Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro;
Tel.: 0733996837


Sus
 Profil Trimite mesaj privat E-mail  
 
Afisati mesajele precedente incepand cu:  Sortate dupa  
Deschide un nou topic Raspunde acestui mesaj  [ 1 mesaj ] 

UTC + 1 ora [ DST ]


Cine este conectat

Utilizatori pe aceasta sectiune: Nu sunt utilizatori inregistrati si 130 vizitatori


Nu poti crea un noi topice in acest forum
Nu poti raspunde topicelor de pe aceast forum
Nu poti modifica mesajele tale din acest forum
Nu poti sterge mesajele tale din acest forum
Nu poti aduce atasamente pe acest forum

Cauta dupa:
Sari la:  
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Varianta in limba romana © 2007 roadiro Grup