FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA

Forumul permite utilizatorilor să-şi expună ideile, opiniile şi documentele într-un mod organizat. Scopul forumului este să faciliteze comunicarea.
Iunie 16th, 2024, 6:09 am


Cine este conectat

Cine este conectat Avem 140 utilizatori conectati recent :: 0 inregistrati, 0 ascunsi si 140 vizitatori (Aceste date se bazeaza pe utilizatorii activi in ultimele 240 minute)
Cei mai multi utilizatori conectati au fost 5383 in data Ianuarie 17th, 2023, 8:05 pm

Utilizatori pe aceasta sectiune: Nu sunt utilizatori inregistrati si 140 vizitatori

UTC + 1 ora [ DST ]




Deschide un nou topic Raspunde acestui mesaj  [ 1 mesaj ] 
Autor Mesaj
 Titlul mesajului: Principiile privind conduita profesională
MesajScris: Februarie 20th, 2020, 1:25 pm 
Neconectati
Membru

Inscris: Iunie 23rd, 2015, 10:21 am
Mesaje: 1717
Localitate: Deva
Având în vedere prevederile art. 17 alin. (6) lit. j) din Ordinul nr. 5.530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificările și completările ulterioare care obligă consilierul juridic ,,să informeze conducerea şi membrii compartimentelor inspectoratului şcolar cu privire la dispoziţiile cu caracter normativ de interes general şi specifice învăţământului”, vă transmit Informarea juridică din 20.02.2020 cu denumirea:

Principiile care guvernează conduita profesională a personalului contractual din administraţia publică

În Monitorul Oficial nr. 844 din 4 octombrie 2018 a fost publicat de către Ministerul Educaţiei Naţionale Ordinul nr. 4.831 din 30 august 2018 privind aprobarea Codului-cadru de etică al personalului didactic din învăţământul preuniversitar. Ordinul a intrat in vigoare la data de 04 Octombrie 2018.

La Art. 11 din Anexa 1 la OMEN nr. 4.831 din 30 august 2018 (Codul-cadru de etică din 30 august 2018 al personalului didactic din învăţământul preuniversitar), se precizează:

Prezentul cod se completează cu dispoziţiile Legii nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice, şi nu se substituie legilor şi regulamentelor în vigoare din domeniul educaţiei şi nici nu poate contraveni acestora.

În Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019 a fost publicat Codul administrativ (Ordonanţa de urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ), act emis de Guvern în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată. Codul administrativ a intrat în vigoare la 5 iulie 2019. Ulterior, Codul administrativ a fost modificat și completat de către Ordonanţa de urgenţă nr. 63 din 12 septembrie 2019.

Codul administrativ reglementează cadrul general pentru organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice, statutul personalului din cadrul acestora, răspunderea administrativă, serviciile publice, precum şi unele reguli specifice privind proprietatea publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale.

La art. 597 alin. (2) din Codul administrativ se precizează:

La data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă:

  l) Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 26 noiembrie 2004;
….
Însă, Codul administrativ, la Art. 368 enumeră Principiile aplicabile conduitei profesionale a funcţionarilor publici şi personalului contractual din administraţia publică:

ART. 368
  Principiile care guvernează conduita profesională a funcţionarilor publici şi a personalului contractual din administraţia publică sunt:
  a) supremaţia Constituţiei şi a legii, principiu conform căruia persoanele care ocupă diferite categorii de funcţii au îndatorirea de a respecta Constituţia şi legile ţării;
  b) prioritatea interesului public, în exercitarea funcţiei deţinute;
  c) asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi instituţiilor publice, principiu conform căruia persoanele care ocupă diferite categorii de funcţii au îndatorirea de a aplica acelaşi regim juridic în situaţii identice sau similare;
  d) profesionalismul, principiu conform căruia persoanele care ocupă diferite categorii de funcţii au obligaţia de a îndeplini atribuţiile de serviciu cu responsabilitate, competenţă, eficienţă, corectitudine şi conştiinciozitate;
  e) imparţialitatea şi independenţa, principiu conform căruia persoanele care ocupă diferite categorii de funcţii sunt obligate să aibă o atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes altul decât interesul public, în exercitarea funcţiei deţinute;
  f) integritatea morală, principiu conform căruia persoanelor care ocupă diferite categorii de funcţii le este interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru alţii, vreun avantaj ori beneficiu în considerarea funcţiei pe care o deţin sau să abuzeze în vreun fel de această funcţie;
  g) libertatea gândirii şi a exprimării, principiu conform căruia persoanele care ocupă diferite categorii de funcţii pot să-şi exprime şi să-şi fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept şi a bunelor moravuri;
  h) cinstea şi corectitudinea, principiu conform căruia în exercitarea diferitelor categorii de funcţii ocupanţii acestora trebuie să fie de bună-credinţă;
  i) deschiderea şi transparenţa, principiu conform căruia activităţile desfăşurate în exercitarea diferitelor categorii de funcţii sunt publice şi pot fi supuse monitorizării cetăţenilor;
  j) responsabilitatea şi răspunderea, principiu potrivit căruia persoanele care ocupă diferite categorii de funcţii răspund în conformitate cu prevederile legale atunci când atribuţiile de serviciu nu au fost îndeplinite corespunzător.


ART. 558
  Coordonarea şi controlul normelor de conduită pentru personalul contractual
  (1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a coordona, controla şi monitoriza respectarea normelor de conduită de către personalul contractual, din aparatul propriu sau din instituţiile aflate în subordine, coordonare sau sub autoritate, cu respectarea prevederilor în domeniul legislaţiei muncii şi a legislaţiei specifice aplicabile.
  (2) Normele de conduită sunt obligatorii pentru personalul contractual din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.
  (3) În scopul îndeplinirii corespunzătoare a activităţilor prevăzute la alin. (1) autorităţile şi instituţiile publice:
  a) urmăresc aplicarea şi respectarea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice a prevederilor prezentului cod referitoare la conduita personalului contractual în exercitarea funcţiilor deţinute;
  b) soluţionează petiţiile şi sesizările primite privind încălcarea prevederilor prezentului cod referitoare la conduita personalului contractual în exercitarea funcţiilor deţinute sau le transmite spre soluţionare organului competent, conform legii;
  c) elaborează analize şi rapoarte privind respectarea prevederilor prezentului cod referitoare la conduita personalului contractual în exercitarea funcţiilor deţinute;
  d) asigură informarea publicului cu privire la conduita profesională la care este îndreptăţit să se aştepte din partea personalului contractual în exercitarea funcţiei;
  e) asigură informarea personalului contractual propriu cu privire la conduita ce trebuie respectată;
  f) colaborează cu organizaţiile neguvernamentale care au ca scop promovarea şi apărarea intereselor legitime ale cetăţenilor în relaţia cu personalul din administraţia publică.
  (4) Pentru informarea cetăţenilor, compartimentele de relaţii publice din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice au obligaţia de a asigura publicitatea şi de a afişa normele privind conduita personalului propriu la sediul autorităţilor sau instituţiilor publice, într-un loc vizibil.
  ART. 559
  Soluţionarea sesizărilor cu privire la încălcarea normelor de conduită de către personalul contractual
  Sesizările cu privire la încălcarea normelor de conduită de către personalul contractual sunt analizate şi soluţionate cu respectarea prevederilor în domeniul legislaţiei muncii.
  ART. 560
  Asigurarea transparenţei cu privire la respectarea normelor de conduită
  (1) Instituţiile şi autorităţile publice întocmesc rapoarte anuale cu privire la respectarea normelor de conduită de către personalul contractual din aparatul propriu sau din instituţiile aflate în subordine, coordonare ori sub autoritate.
  (2) Raportul anual cu privire la respectarea normelor de conduită de către personalul contractual se transmite ministerului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice.
  (3) Formatul şi informaţiile se stabilesc prin ordin al ministrului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice.
  (4) Raportul trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:
  a) numărul şi obiectul sesizărilor privind cazurile de încălcare a normelor de conduită profesională;
  b) categoriile şi numărul de angajaţi contractuali care au încălcat normele de conduită morală şi profesională;
  c) cauzele şi consecinţele nerespectării prevederilor referitoare la conduita personalului contractual în exercitarea funcţiilor deţinute;
  d) măsurile de prevenire şi/sau, după caz, sancţiunile aplicate.
  (5) Raportul se publică pe pagina de internet a autorităţilor şi instituţiilor publice, iar publicarea se anunţă prin comunicat difuzat printr-o agenţie de presă.

În baza art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, consiliile profesorale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar cât și unităţile conexe ale Ministerului Educaţiei și Cercetării şi ale învăţământului preuniversitar îşi vor stabili propriul Cod de etică profesională, cu respectarea dispoziţiilor Codului-cadru de etică al personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobat prin prezentul ordin, precum și cu respectarea prevederilor Codului Administrativ cu referire la personalul contractual din autorităţile şi instituţiile publice.

Inspectoratele şcolare, unităţile conexe ale Ministerului Educaţiei și Cercetării şi ale învăţământului preuniversitar, precum şi unităţile de învăţământ preuniversitar au obligația ducerii la îndeplinire a prevederilor la OMEN nr. 4.831 din 30 august 2018, cu specificația că încălcările prevederilor Codului-cadru de etică al personalului didactic din învăţământul preuniversitar reprezintă abateri disciplinare şi se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.

Mai multe, aici...viewtopic.php?f=150&t=21303

_________________
Cu stimă,

Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro;
Tel.: 0733996837


Sus
 Profil Trimite mesaj privat E-mail  
 
Afisati mesajele precedente incepand cu:  Sortate dupa  
Deschide un nou topic Raspunde acestui mesaj  [ 1 mesaj ] 

UTC + 1 ora [ DST ]


Cine este conectat

Utilizatori pe aceasta sectiune: Nu sunt utilizatori inregistrati si 140 vizitatori


Nu poti crea un noi topice in acest forum
Nu poti raspunde topicelor de pe aceast forum
Nu poti modifica mesajele tale din acest forum
Nu poti sterge mesajele tale din acest forum
Nu poti aduce atasamente pe acest forum

Cauta dupa:
Sari la:  
cron
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Varianta in limba romana © 2007 roadiro Grup