Stimați colegi,
În data de 5 ianuarie 2017 Ministerul Educației Naționale a publicat pe pagina web a instituției,
http://www.edu.ro, ghidul pentru cadre didactice „Școala altfel – Ghid de implementare 2016” (
https://www.edu.ro/sites/default/files/ ... %80%9D.pdf), material realizat în urma procesului de consultare, analiză și dezbatere publică organizat în cadrul proiectului „Educația nonformală – TOT Educație”, derulat de Fundația Noi Orizonturi și finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG România. La acest proces de consultare au participat peste 1500 de persoane (inspectori, directori de unități de învățământ, cadre didactice, elevi, părinți, reprezentanți ai autorităților locale, ai ONG-urilor din domeniul educației, parteneri ai școlilor etc.) si mai mult de 50 de organizații. Rolul Ghidului este de a sprijini directorii și profesorii în implementarea programului național „Școala altfel”, în modalități cât mai facile și benefice pentru elevi, cadre didactice, părinți și comunitate.
Pentru o diseminare cât mai facilă a documentului, vă rugăm să descărcați Ghidul de implementare 2016, cât și anexele. Sperăm că acest document să vă ajute să vedeți programul „Școala altfel” nu numai ca pe o provocare, ci mai ales ca pe o oportunitate de experimentare, de bucurie și de interacțiune „altfel” cu elevii, cu colegii și cu partenerii din comunitate.
Cu deosebită considerație,
inspector școlar, prof. Carmen Buzatu