FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

Anunț - Olimpiada de Lingvistică
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=17&t=13628
Pagina 1 din 1

Autor:  Claudia Anca [ Noiembrie 24th, 2015, 2:17 pm ]
Titlul mesajului:  Anunț - Olimpiada de Lingvistică

Stimați colegi,

Etapa judeţeană a Olimpiadei de Lingvistică se va desfăşura sâmbătă, 12 decembrie 2015, la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”, Hunedoara. Olimpiada de Lingvistică este o competiţie adresată elevilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) şi se desfăşoară pe trei secţiuni:
-secţiunea de antrenament pentru elevii claselor a V-a - a VI;
-secţiunea de exerciţiu pentru elevii claselor a VII-a - a VIII-a;
-secţiunea de performanţă - pentru elevii din clasele a IX-a - a XII-a.
Regulamentul specific (nr. 52359/05.10.2015) cuprinde informaţii detaliate cu privire la tematică şi sursele de informare. Competiţia pune în valoare abilităţile lingvistice în relaţie cu modelul matematic al comunicării şi se bazează pe nivelul de cultură generală a participanţilor, fără a presupune cunoştinţe speciale, ci doar o bază teoretică minimală (concepte fundamentale din lingvistică şi matematică, însuşite prin parcurgerea programelor şcolare).
Elevii se pot înscrie la etapa judeţeană în urma recomandării profesorilor îndrumători. Norma de reprezentare, stabilită în şedinţa Consiliului Consultativ al disciplinei, este de maximum 2 elevi/clasă, fără a se transfera locurile de la un nivel de clasă la altul. În acest sens, macheta din atașament va fi completată cu majuscule, utilizând diacritice (inclusiv denumirea completă a unităţii de învăţământ) şi va fi transmisă la următoarele adrese: marinescuds@gmail.com și iancuhd@yahoo.com, în perioada 2-7 decembrie 2015.
Puteţi consulta modele de subiecte accesând linkul:
http://www.unibuc.ro/facultati/litere/O ... istica.php

Cu stimă,
Inspector școlar,
prof. dr. Elena-Claudia ANCA

Fisiere atasate:
Machetă lingvistică 2015.xls [13 KB]
Descarcat de 213 ori

Pagina 1 din 1 UTC + 3 ore
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/