FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

Eveniment internațional FuturE+
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=198&t=19354
Pagina 1 din 1

Autor:  Claudia Păun [ Ianuarie 14th, 2019, 11:41 am ]
Titlul mesajului:  Eveniment internațional FuturE+

Stimați colegi,

Agenția Națională din România în contextul preluării de către țara noastră a președinției Consiliului Uniunii Europene, organizează evenimentul internațional FuturE+ se adresează foștilor și actualilor beneficiari ai programului Erasmus+ interesați să-și exprime poziția cu privire la punctele tari ale acestuia, dar și ceea ce poate fi îmbunătățit pentru generația viitoare de programe 2021-2027.
La finalul evenimentului va fi elaborată o Rezoluție care va cuprinde toate propunerile primite din partea participanților, document ce va fi prezentat la nivel internațional tuturor factorilor interesați.

Vor participa foști și actuali beneficiari din toate țările programului Erasmus+, reprezentând toate sectoarele finanțate prin acesta: tineret, educație școlară, educația adulților, formare profesională VET și învățământ universitar.

Toate informațiile referitoare la obiectivele, descrierea și structura evenimentului se găsesc aici:
https://www.salto-youth.net/tools/europ ... ture.7719/

Înscrierea se face online prin completarea formularului de candidatură (este necesară în prealabil înregistrarea pe site-ul SALTO-Youth) la adresa:
https://www.salto-youth.net/tools/europ ... plication/

Profilul candidatului:
- este membru al unei instituții/organizații care a beneficiat de finanțare prin programul Erasmus+, lista orientativă putând fi consultată AICI;
- are experienţă în proiecte internaţionale, putând să împărtățească din aceasta în cadrul evenimentului;
- este interesat să dezvolte viitoare proiecte internaționale;
- are cunoştinţe avansate de limba engleză (scris, vorbit);
- are vârsta minimă de 18 ani.

Criterii de eligibilitate și selecţie:
- experiența în implementare de proiecte Erasmus+, indiferent de sector;
- capacitate de informare, fiind necesar să ofere date relevante din experiența anterioară în cadrul Erasmus+, precum și propuneri de îmbunătățire a viitorul program;
- motivaţie şi asteptări personale şi profesionale;
- distribuţie geografică;
- abilităţi lingvistice.

Data limită pentru înscriere este: 29 ianuarie 2019

Rezultatele selecţiei vor fi comunicate tuturor candidaţilor de către ANPCDEFP.
Condiții de participare:
a. Numărul maxim de participanți din România: 25
b. Selecția finală la nivel european se realizează de către ANPCDEFP

NOTĂ:
Costurile de participare vor fi distribuite după cum urmează:
1. Costurile de transport vor fi acoperite de către participanții selectați.
2. ANPCDEFP va asigura costurile privind cazarea, masa participanților și costurile aferente programului de activități.


Cu considerație, inspector școlar, prof. Claudia Păun

Pagina 1 din 1 UTC + 1 ora [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/