Către unitățile de învățamânt care derulează proiecte Erasmus+ și care au înscriși elevi ucraineni refugiați!
Stimați colegi,
În 16 martie, comisarul Marya Gabriel a sustinut o declaratie referitoare la măsurile de sprijinire a elevilor și personalului educațional care pleacă din Ucraina în urma invaziei ruse. Astfel ea a mentionat:
“Și programul Erasmus+ poate juca un rol cheie. Oportunitățile de finanțare pe care le mobilizăm prin programul Erasmus+ sunt următoarele:
· Elevii ucraineni pot fi primiți rapid de instituțiile de educație și formare implicate în proiecte de cooperare Erasmus+, cu utilizarea flexibilă a finanțării proiectelor.
· Instituțiile care beneficiază de proiecte Erasmus+ în curs de desfășurare, în domenii precum includerea, diversitatea și integrarea refugiaților, pot realoca o parte din fondurile necheltuite în proiecte (din cauza restricțiilor induse de pandemia de Covid) pentru a organiza activități în sprijinul refugiaților ucraineni (anunțând în acest sens AN).”
Astfel, rugăm unitatile de invatamant in care au fost acceptati copii ucraineni si care au in derulare proiecte Erasmus+, sa ii includa pe acesti copii in activitatile proiectului, indiferent de barierele de limba, cooptarea lor in activitati le va folosi cu siguranta din punct de vedere emotional.
Pentru proiectele din 2019 sau 2020, există probabilitatea destul de mare să fi rămas fonduri necheltuite pentru că nu s-au putut realiza toate mobilitățile sau evenimentele (in format fizic), din cauza pandemiei: dacă proiectele au ca prioritate sau ca subiect (printre altele) includerea, diversitatea sau integrarea migrantilor, se pot realoca o parte din fondurile necheltuite pentru a organiza activități în sprijinul refugiaților ucraineni-ca de exemplu cursuri de limba romana, activitati de invatare extra-curriculare, etc.
Așadar, vă rugăm să anunțați la AN (expertul responsabil de proiect) în fiecare dintre cazuri despre destinația fondurilor pe care le doriți a fi realocate, pentru a obține o aprobare.
Imediat ce primim de la CE și niste reguli clare financiare, vă vom anunța.
Cu considerație, inspector școlr, prof. Claudia Bălici
|