Stimaţi colegi,
Având în vedere Nota M.E.C. nr 2432/DGIP/16.06.2020 înregistrată la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara cu nr 393/M/17.06.2020, începând cu data de astăzi, 17.06.2020, fiecare unitate de învăţământ cu nivel preşcolar va prelua cereri de la părinţii preşcolarilor care au avut copiii înscrişi în anul şcolar 2019-2020 şi care doresc să beneficieze de aceste servicii de educaţie timpurie pe perioada vacanţei de vară. Aceste cereri pot fi transmise de către părinţi, în format electronic sau letric sau personal până la data de 19.06.2020, ora 14.00. În cazul în care vor exista solicitări ulterior datei de 19.06.2020, acestea se vor depune la unitatea de învăţământ preşcolar/educaţie timpurie care organizează activităţi recreative în perioada vacanţei de vară şi pentru care optează părintele. Cererile vor fi soluţionate în limita locurilor disponibile, de către unitatea de învăţământ primitoare, cu respectarea condiţiilor de prevenire şi combatere a îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2. În data de 19.06.2020, între orele 14,00-15,00, fiecare unitate de învăţământ cu nivel preşcolar va completa macheta ataşată aici şi o va posta, în format editabil, ca răspuns la acest mesaj. În funcţie de numărul de cereri, directorul unităţii de învăţământ cu nivel preşcolar, stabileşte numărul de grupe care se vor redeschide cu respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a infectării cu SARS-CoV-2 şi va desemna cadrele didactice şi personalul nedidactic pentru fiecare grupă în parte şi programul acestora. Directorul unităţii de învăţământ cu nivel preşcolar va implementa toate măsurile prevăzute în Anexa Ordinului nr. 1076/4518/3936/2020 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea redeschiderii creşelor, grădiniţelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.
Cu deosebită consideraţie, inspector şcolar EdT, prof. Gabriela BERBECEANU!
|