FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

Invitatie Simpozion online Calitatea - un atu pentru viitor
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=22&t=29392
Pagina 1 din 1

Autor:  Cristina Bauman [ Octobrie 17th, 2023, 1:41 pm ]
Titlul mesajului:  Invitatie Simpozion online Calitatea - un atu pentru viitor

Stimați colegi,


Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului prin Departamentul de Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Anorganici și a Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara, împreună cu partenerii săi tradiționali: TÜV THÜRINGEN KARPAT (partener al TÜV Thuringen Germania), Agenția Regională pentru Protecția Mediului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Aquatim SA, Retim SA, Asociația Generală a Inginerilor din România - Sucursala Timiș și în colaborare cu Liga Studenților Chimiști din Timișoara,

vă invită în ziua de 9 noiembrie 2023, să celebrăm Ziua Mondială a Calității în cadrul Simpozionului on-line CALITATEA – un atu pentru viitor.

În fiecare an, în cea de-a doua zi de joi a lunii noiembrie întreaga lume sărbătorește Ziua Mondială a Calității, data fixată pentru acest an fiind 9 noiembrie 2023. Evenimentul este o ocazie de a focaliza atenția persoanelor, echipelor, organizațiilor non-profit, agenților economici și factorilor de decizie, asupra aspectelor esențiale care vizează îmbunătățirea calității vieții, serviciilor și produselor.

Simpozionul CALITATEA – un atu pentru viitor , se adresează elevilor de liceu și gimnaziu, studenților de la ciclurile licență și master, doctoranzilor, cercetătorilor, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar și specialiștilor din mediul economic cu preocupări în tematica evenimentului.
Detalii despre tematica, modul și calendarul de înscriere precum și alte aspecte organizatorice se găsesc în invitația atașată acestui mesaj.

Vă doresc mult succes!

Fisiere atasate:
CAICAM-ZiuaCalitatii-Cover.png [470.53 KB]
Descarcat de 86 ori
Invitatie-Eveniment-dedicat-Zilei-Mondiale-a-Calitatii-2023.pdf [164.7 KB]
Descarcat de 95 ori
Template-lucrare-Eveniment-dedicat-Zilei-Mondiale-a-Calitatii-2023.docx [1009.21 KB]
Descarcat de 99 ori

Pagina 1 din 1 UTC + 1 ora [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/