FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

Concurs Terra_etapa națională_2019
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=23&t=20134
Pagina 1 din 1

Autor:  Teodora Vintila [ Mai 14th, 2019, 1:49 pm ]
Titlul mesajului:  Concurs Terra_etapa națională_2019

Stimați colegi,
Dragi elevi,

Etapa națională a Concursului Național de Geografie ,,Terra” se va desfășura sâmbătă, 18 mai 2019, ora 10.00, la Liceul Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva.

Concursului se va desfășura, ca și anul trecut, pe o platformă electronică care va funcționa special pentru acest concurs. De precizat faptul că:

o Elevul rezolvă subiectul (testul) dând click pe răspunsul corespunzător cerințelor sau completând casetele libere din test.
o În cadrul răspunsurilor elevii nu vor folosi diacritice. Folosirea lor va duce la pierderea punctajului aferent răspunsului.
o Elevii trebuie să fie foarte atenți la scrierea cuvintelor de răspuns (nu contează literele mari sau mici). În cazul în care lipsește o literă se pierde punctajul aferent răspunsului.


Subiectele vor avea un grad de dificultate mediu și vor respecta Programa concursului. Timpul de lucru este de 90 minute pentru toate clasele. Toate subiectele vor avea și suport cartografic. După finalizarea concursului subiectele și baremele vor fi postate și pe site-ul concursterra.ro. Vor fi acordate diplome, premii și mențiuni, conform regulamentului.

Rezultatele concursului vor fi postate pe site-ul concursului, concursterra.ro, după finalizarea contestațiilor, termen limită, vineri, 07.06.2019.

Pentru buna desfășurare a concursului, vă rugăm să aveți în vedere următoarele:
- elevii vor avea acces în sălile de concurs între orele 9,00 – 9,30, pe baza carnetului de elev vizat pe acest an școlar;
- profesorii însoțitori răspund de securitatea elevilor în timpul deplasării; în acest context vor realiza instruirea corespunzătoare a elevilor.

Cu respect,
Prof. Teodora VINTILĂ

Pagina 1 din 1 UTC + 1 ora [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/