FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

Olimpiada de Științe pentru Juniori - etapa județeană, 2017
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=24&t=16309
Pagina 1 din 1

Autor:  Cristina Bauman [ Mai 16th, 2017, 3:40 pm ]
Titlul mesajului:  Olimpiada de Științe pentru Juniori - etapa județeană, 2017

Stimați Colegi,

Olimpiada interdisciplinară de Ştiinţe pentru Juniori – faza judeţeană, se va desfăşura sâmbătă, 20 mai 2017, la Colegiul Național Sportiv "Cetate" Deva, între orele 9.00 - 12.00.
Acest concurs vizează cunoştinţe de fizică, chimie şi biologie şi se adresează elevilor din învăţământul obligatoriu, clasele a VII-a, a VIII-a şi a IX-a, cu respectarea condiţiei ca participantul să nu împlinească vârsta de 16 ani până la data de 31 decembrie 2017.
Pentru înscrierea participanților, tabelele nominale cu elevii calificaţi la etapa judeţeană, întocmite după modelul din atasament, se vor transmite prin fax, la secretariatul unității organizatoare, la nr. 0254235520 și în format electronic, pe adresa de e-mail: cnscetate@yahoo.ro , până joi, 18.05.2017, orele 12.00.
Elevii participanţi vor intra în săli pe baza carnetului de elev vizat pe anul şcolar în curs, respectiv a actului de identitate (C.I.) până la ora 08.45.
Este interzis accesul elevilor cu telefoane mobile sau cu orice fel de materiale informative (manuale, culegeri, tabele periodice, caiete etc.); este permisă utilizarea calculatoarelor neprogramabile. Pentru rezolvarea subiectelor elevii vor utiliza pix sau stilou de culoare albastră, iar pentru grafice sau desene se foloseşte creionul negru.
Elevii participanţi care susţin olimpiada în altă localitate decât cea în care domiciliază, vor fi însoţiţi de unul sau mai multe cadre didactice care asigură supravegherea şi îndrumarea corespunzătoare a elevilor.

Inspector școlar,
prof. Cristina BAUMAN

Fisiere atasate:
nota OSJ-2017.doc [236 KB]
Descarcat de 88 ori

Pagina 1 din 1 UTC + 3 ore
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/