Stimați colegi,
Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara are plăcerea de a vă invita la ediția a VI-a - online a
Concursului Național de Idei și Proiecte în domeniul Protecției Mediului: „Educația ecologică salvează mediul - EcoSmarTim” care va avea loc în
14 aprilie 2022, în cadrul manifestării
“Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!" (ediția a IX-a).
În cadrul acestui eveniment, organizatorii, cadrele didactice din Departamentul CAICAM al Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului și studenți reprezentanți ai Ligii Studenților Chimiști din Timișoara, doresc să fie alături de profesorii de liceu din specialitățile conexe tematicii Concursului EcoSmarTim și elevii acestora cu preocupări în domeniul protecției mediului, creativi, cu abilități practice și cunoștințe solide în subiectele propuse.
Concursul va reuni sub apelul „Educația ecologică salvează mediul" elevi, studenți și cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar într-o nouă ediție inedită, desfășurată tot online, într-o perioadă de frământări și schimbări interne și internaționale istorice la nivel educațional, social și economic, dar în același timp, o perioadă de sensibilizare a populației și factorilor de decizie de la nivel național și internațional cu privire la problemele legate de poluarea mediului înconjurător.
Principalele subiecte propuse sunt:
a) Grija pentru mediul înconjurător dincolo de pandemia COVID-19;
b) Tehnologii nepoluante;
c) Managementul, procesarea și valorificarea deșeurilor;
d) Tratarea si epurarea apei;
e) Purificarea gazelor și eliminarea mirosurilor;
f) Monitorizarea parametrilor de mediu, sisteme/senzori de măsurare a poluanților;
g) Producerea, stocarea și utilizarea hidrogenului;
h) Surse electrochimice moderne (pile de combustie, acumulatori, baterii);
i) Coroziune/protecție anticorozivă;
j) Utilizarea energiei solare;
k) “Chimia verde”;
l) Reducerea consumurilor de apă, energie și materii prime;
m) Conservarea biodiversității;
n) Bioenergie: biogaz, biodiesel, bioetanol, biomasă;
o) Biotehnologii.
În cadrul concursului EcoSmarTim se pot înscrie echipe constituite din maxim 2 elevi (clasele IX – XII) coordonați de un profesor (de chimie, ecologie, biologie, fizică sau care predă discipline tehnice și tehnologice în licee și colegii de profil tehnic).
Regulamentul Concursului Național de Idei și Proiecte în domeniul Protecției Mediului: „Educația ecologică salvează mediul - EcoSmarTim” este accesibil pe site-ul facultății
http://www.chim.upt.ro secțiunea evenimente (
https://chim.upt.ro/ro/evenimente/ecosm ... aza-mediul).
Înscrierea echipelor participante se face prin completarea fișierului google forms:
https://forms.gle/jgDXmNyvhss49nX18. Termen limită: 10.04.2022.
Selecţia echipelor calificate pentru etapa finală: 11.04.2022.
Finala concursului: 14.04.2022.
Echipele participante la etapa finală vor fi ierarhizate funcție de rezultatele jurizării concursului, iar câștigătorilor le vor fi acordate diplome de premiere și mențiuni. De asemenea, tuturor participanților la concurs, elevi și profesori coordonatori, li se vor trimite diplome de participare.
Elevii care vor obține la Concursul Național de Idei și Proiecte în domeniul Protecției Mediului: „Educație ecologică salvează mediul - EcoSmarTim” locurile I, II sau III vor fi admiși în Universitatea Politehnica Timișoara, la Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, domeniul Ingineria Mediului fără concurs de admitere.
Elevii care vor obţine la Concursul național de idei și proiecte în domeniul protecției mediului – „EDUCAȚIA ECOLOGICĂ SALVEAZĂ MEDIUL – EcoSmarTim” locurile I, II sau III vor fi admişi fără concurs de admitere pe locurile fără taxă (bugetate) la Facultatea de Chimie Industrialǎ şi Ingineria Mediului – domeniul Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timişoara. Lucrările premianților vor fi mediatizate prin postare pe site-urile Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului.
Alte detalii, precum și informații suplimentare referitoare la eveniment la Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului le găsiți pe pagina web
https://chim.upt.ro , precum și pe conturile de facebook (Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului) și instagram (chimie.upt.tm) sau le puteți obține telefonic la numărul 0256-404181 (Secretariat Departament CAICAM).
Mult succes!