FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA

Forumul permite utilizatorilor să-şi expună ideile, opiniile şi documentele într-un mod organizat. Scopul forumului este să faciliteze comunicarea.
Iulie 22nd, 2018, 4:25 pm


Cine este conectat

Cine este conectat Avem 2 utilizatori conectati recent :: 0 inregistrati, 0 ascunsi si 2 vizitatori (Aceste date se bazeaza pe utilizatorii activi in ultimele 240 minute)
Cei mai multi utilizatori conectati au fost 1433 in data Martie 3rd, 2018, 10:26 pm

Utilizatori pe aceasta sectiune: Nu sunt utilizatori inregistrati si 2 vizitatori

UTC + 2 ore




Deschide un nou topic Raspunde acestui mesaj  [ 1 mesaj ] 
Autor Mesaj
 Titlul mesajului: Echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate
MesajScris: Noiembrie 2nd, 2015, 8:24 pm 
Neconectati
Membru
Avatar utilizator

Inscris: Iunie 23rd, 2015, 10:21 am
Mesaje: 312
Localitate: Deva
Începând cu data de 15 martie 2018, în conformitate cu Ordinul de Ministru nr. 3217 / 2018, dosarele pentru echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară (clasele I-XII) sunt primite şi evaluate de către inspectoratelele şcolare.

Clasele I-XII efectuate în străinătate sau la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară în România activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară - recunoaştere de către Inspectoratele Școlare-https://www.cnred.edu.ro/ro/studii-preuniversitare

Depunere dosar ( sursa https://www.cnred.edu.ro/ro/studii-preuniversitare)

Cetăţeni români:

Clasele I-XII efectuate în străinătate sau la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară în România activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară - recunoaştere de către Inspectoratele Şcolare Judeţene şi ISMB ( detalii mai jos)
Diploma de bacalaureat - https://www.cnred.edu.ro/ro/studii
Diplomele de nivel bacalaureat obţinute la o unitate de învățământ care organizează și desfășoară în România activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară - https://www.cnred.edu.ro/ro/studii
Diplomele de şcoală postliceală şi de şcoală profesională - https://www.cnred.edu.ro/ro/studii

Cetăţeni din alte state UE, membri de familie, protecţie subsidiară şi refugiaţi - https://www.cnred.edu.ro/ro/studii

Clasele I-XII efectuate în străinătate sau la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară în România activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară - recunoaştere de către Inspectoratele Şcolare Judeţene şi ISMB.

Diploma de bacalaureat obținută în străinătate sau la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară în România activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară, pentru înscrierea la studii postliceale sau superioare în România - https://www.cnred.edu.ro/ro/studii

Recunoaştere pentru accesul pe piaţa forţei de muncă sau a formării profesionale- https://www.cnred.edu.ro/ro/studii

Cetăţeni din state terţe - https://www.cnred.edu.ro/ro/studii

Recunoaştere acte de studii în vederea obţinerii autorizaţiei de muncă în România - https://www.cnred.edu.ro/ro/studii

Echivalarea perioadelor de studii de către ISJ Hunedoara:

În vederea echivalării dosarelor de echivalare ale copiilor de cetăţeni români, cetăţeni din statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană şi de cetăţeni care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie internaţională, începând cu data de 01.08.2018, Comisia de evaluare a dosarelor în vederea echivalării perioadelor de studii va avea următoarea componență:

Președinte: inspector școlar general adjunct ILINA LAVINIA

Membrii:

1. inspector şcolar VINTILĂ TEODORA ELENA- responsabil învățământ primar
2. inspector școlar OPREAN CRISTINA- responsabil învățământ gimnazial
3. inspector şcolar CIOARĂ DANA LUIZA- responsabil învățământ liceal
4. consilier juridic NISTOR ION- responsabil cu înscrierea în învăţământul preuniversitar a cetăţenilor străini.

Date de contact:

1. inspector școlar general adjunct ILINA LAVINIA - lavinia_ilina@yahoo.com; 0728 039 398
2. inspector şcolar VINTILĂ TEODORA ELENA-responsabil învățământ primar - teo_vintila2000@yahoo.com, 0733 996 846
3. inspector școlar OPREAN CRISTINA-responsabil învățământ gimnazial - cristinaoprean88@yahoo.com, 0733 996 841
4. inspector şcolar CIOARĂ DANA LUIZA-responsabil învățământ liceal - luizadanaipt.hd@gmail.com, 0733 996 850
5. consilier juridic NISTOR ION-responsabil cu înscrierea în învăţământul preuniversitar a cetăţenilor străini - juridicisjhd@gmail.com, 0733996837

Dosarul pentru echivalarea perioadelor de studii conţine:

a) cerere;
b) foaie matricolă pentru clasele din România (dacă este cazul) - original;
c) documente şcolare din care să rezulte nivelul, durata şi promovarea clasei/claselor pentru care se solicită echivalarea;
d) document de identificare valabil al elevului - copie.
e) alte documente, dacă este cazul (adeverinţă emisă de autoritatea competentă din ţara de origine care să confirme autenticitatea documentelor de studii).

Dosarul se depune:
1. la unitatea de învăţământ la care elevul este înscris/participă la cursuri în calitate de audient, în conformitate cu prevederile art. 136 din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.079/2016, cu modificările şi completările ulterioare sau
2. la inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti;

Persoanele din cadrul inspectoratului şcolar judeţean nominalizate să evalueze dosarele de echivalare ale copiilor de cetăţeni români, cetăţeni din statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană şi de cetăţeni care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie internaţională au următoarele atribuții:

a) verifică existenţa în dosar a documentelor prevăzute la art. 2 din O.M.E.C.Ș. nr. 5268/21.09.2015 şi, în cazul în care constată că dosarul nu este complet, înştiinţează solicitantul în vederea transmiterii documentelor care lipsesc,
b) analizează foile matricole din străinătate sau de la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară, şi identifică clasele efectuate în străinătate sau la organizaţiile menţionate,
c) echivalează automat, fără susţinerea de măsuri compensatorii, toate clasele promovate la unităţi de învăţământ din străinătate sau la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară, cu clasele corespunzătoare din sistemul de educaţie românesc,
d) în cazul în care dosarul nu poate fi întocmit potrivit prevederilor O.M.E.C.Ș. nr. 5268 din 21 septembrie 2015, procedează conform art. 136 din O.M.E.N.C.S. nr. 5.079 din 31 august 2016 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
e) soluţionează dosarul de echivalare în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii dosarului complet la inspectoratul şcolar judeţean,
f) întocmesc un ATESTAT de echivalare a studiilor efectuate în străinătate şi în România pe care îl prezintă în vederea semnării de către inspectorul şcolar general,
g) arhivează corespunzător dosarele de echivalare și atestatele întocmite și transmit lunar situația centralizatoare a dosarelor primite în vederea echivalării,
h) consiliază unitățile școlare din aria de responsabilitate cu privire la echivalarea studiilor și a actelor de studii obținute în străinătate de către copiii cetăţenilor români, cetăţeni din statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană şi cetăţeni care au obţinut o formă de protecţie pe teritoriul României,
i) întocmesc situații centralizatoare și proceduri în vederea reglementării domeniului de activitate,
j) răspund de corectitudinea echivalărilor efectuate.

Responsabilul din cadrul inspectoratului şcolar judeţean nominalizat să evalueze dosarele de echivalare ale copiilor de cetăţenii străini (persoane care au cetăţenia unui stat terţ al Uniunii Europene, dovedită prin deţinerea unui paşaport valabil) are următoarele atribuții:

a) verifică existenţa în dosar a documentelor prevăzute la art. 9 din O.M.E.N. nr. 3473 din 17 martie 2017 privind aprobarea Metodologiei de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini începând cu anul şcolar/universitar 2017 – 2018 şi, în cazul în care constată că dosarul nu este complet, înştiinţează solicitantul în vederea transmiterii documentelor care lipsesc,
b) transmite dosarul la Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) - Direcţia generală relaţii internaţionale şi afaceri europene (DGRIAE),
c) transmite solicitantului răspunsul primit de la Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) - Direcţia generală relaţii internaţionale şi afaceri europene (DGRIAE),
d) arhivează corespunzător dosarele de înscriere,
e) urmărește respectarea de către unitățile școlare a prevederilor Ordonanţei nr. 22 din 29 august 2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de şcolarizare, în valută, a cetăţenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum şi din cele care nu fac parte din Spaţiul Economic European şi din Confederaţia Elveţiană.

Recunoaşterea/ echivalarea studiilor făcute în alte state potrivit art. 136 din ROFUIP:

  (1) Elevii care au urmat cursurile într-o unitate de învăţământ din altă ţară sau la organizaţii furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi corespunzătoare unor sisteme educaţionale din alte ţări pot dobândi calitatea de elev în România numai după recunoaşterea sau echivalarea de către inspectoratele şcolare judeţene, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, respectiv de către minister a studiilor urmate în străinătate şi, după caz, după susţinerea examenelor de diferenţă stabilite în cadrul procedurii de echivalare.
  (2) Elevii menţionaţi la alin. (1) vor fi înscrişi ca audienţi până la finalizarea procedurii de echivalare, indiferent de momentul în care părinţii, tutorii sau susţinătorii legali ai acestora solicită şcolarizarea.
  (3) Activitatea elevilor audienţi va fi înregistrată în cataloage provizorii, toate menţiunile privind evaluările şi frecvenţa urmând a fi trecute în cataloagele claselor după încheierea recunoaşterii şi a echivalării studiilor parcurse în străinătate şi după promovarea eventualelor examene de diferenţă.
  (4) Alegerea nivelului clasei în care va fi înscris elevul ca audient se face, prin decizie, de către o comisie formată din cadre didactice care predau la nivelul de studiu pentru care se solicită înscrierea, stabilită la nivelul unităţii de învăţământ, din care fac parte directorul/directorul adjunct şi un psiholog/ consilier şcolar.
  (5) Evaluarea situaţiei elevului şi decizia menţionată la alin. (4) vor ţine cont de: vârsta şi nivelul dezvoltării psihocomportamentale a elevului, de recomandarea părinţilor, de nivelul obţinut în urma unei evaluări orale sumare, de perspectivele de evoluţie şcolară.
  (6) În cazul în care părinţii, tutorii sau susţinătorii legali nu sunt de acord cu recomandarea comisiei privind nivelul clasei în care va fi înscris elevul audient, elevul va fi înscris la clasa pentru care optează părinţii, pe răspunderea acestora asumată prin semnătură.
  (7) Dosarul de echivalare va fi depus de către părinţii, tutorii sau susţinătorii legali ai elevului la unitatea de învăţământ la care este înscris elevul ca audient. Unitatea de învăţământ transmite dosarul către inspectoratul şcolar, în termen de cel mult 5 zile de la înscrierea elevului ca audient. Dosarul este retransmis, în maximum 5 zile, de către inspectoratul şcolar, către compartimentul de specialitate din minister, numai în cazul echivalării claselor a XI-a şi a XII-a, pentru recunoaşterea şi echivalarea celorlalte clase aplicându-se normele legale în vigoare.
  (8) În cazul în care părinţii, tutorii sau susţinătorii legali nu au depus dosarul în termen de 30 de zile de la înscrierea elevului ca audient, acesta va fi înscris în clasa următoare ultimei clase absolvite în România sau în clasa stabilită de comisia prevăzută la alin. (4).
  (9) În termen de maximum 15 zile de la primirea avizului favorabil din partea inspectoratelor şcolare judeţene, Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, respectiv al ministerului privind recunoaşterea şi echivalarea studiilor, elevul audient este înscris în catalogul clasei şi i se transferă din catalogul provizoriu toate menţiunile cu privire la activitatea desfăşurată - note, absenţe etc.
  (10) În situaţia în care studiile făcute în străinătate sau la organizaţii furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi corespunzătoare unor sisteme educaţionale din alte ţări nu au fost echivalate sau au fost echivalate parţial de către inspectoratele şcolare judeţene, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, respectiv de către minister, iar între ultima clasă echivalată şi clasa în care este înscris elevul ca audient există una sau mai multe clase ce nu au fost parcurse/promovate/echivalate, comisia prevăzută la alin. (4) solicită inspectoratului şcolar, în scris, în termen de maximum 30 de zile, examinarea elevului în vederea încheierii situaţiei şcolare pentru anii neechivalaţi sau care nu au fost parcurşi ori promovaţi.
  (11) În contextul prevăzut la alin. (10) inspectoratul şcolar constituie o comisie de evaluare formată din cadre didactice şi cel puţin un inspector şcolar de specialitate, care evaluează elevul, în termen de cel mult 20 de zile, pe baza programelor şcolare în vigoare, la toate disciplinele/modulele din planul-cadru de învăţământ, pentru clasele neechivalate sau care nu au fost parcurse ori promovate. Comisia va funcţiona în unitatea de învăţământ în care urmează să fie înscris elevul. După promovarea tuturor examenelor, elevul este înscris în clasa următoare ultimei clase promovate, fie prin recunoaştere şi echivalare, fie prin promovarea examenelor prevăzute la alin. (10). Modul de desfăşurare şi rezultatele evaluării vor fi trecute într-un proces-verbal care se păstrează în unitatea de învăţământ în care elevul urmează să frecventeze cursurile. Această procedură se aplică şi în cazul persoanelor, indiferent de cetăţenie sau statut, care solicită continuarea studiilor şi înscrierea în sistemul românesc, care revin în ţară fără a prezenta documente care să ateste studiile efectuate în străinătate sau la organizaţii furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi corespunzătoare unor sisteme educaţionale din alte ţări, care nu sunt înscrise în Registrul special al Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar.
  (12) Elevul este examinat în vederea completării foii matricole cu notele aferente fiecărei discipline din fiecare an de studiu neechivalat, în ordine inversă, începând cu ultimul an de studiu. Dacă elevul nu promovează examenele prevăzute la alin. (10) la 3 sau mai multe discipline/module, acesta este evaluat, după caz, pentru o clasă inferioară. Dacă elevul nu promovează examenul de diferenţă la cel mult două discipline, acesta este examinat pentru clasele inferioare, apoi sunt afişate rezultatele evaluării. Dacă părintele, tutorele sau susţinătorul legal, respectiv elevul major solicită reexaminarea în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor primei examinări, se aprobă reexaminarea. În cazul în care nu promovează nici în urma reexaminării, elevul este înscris în prima clasă inferioară pentru care a promovat examenele la toate disciplinele.
  (13) Pentru persoanele care nu cunosc limba română, înscrierea în învăţământul românesc se face conform reglementărilor aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice.
  (14) Copiilor lucrătorilor migranţi li se aplică prevederile legale în vigoare privind accesul la învăţământul obligatoriu din România.
  (15) Elevilor străini care doresc să urmeze studiile în învăţământul românesc li se aplică prevederile elaborate de minister privind şcolarizarea elevilor străini în învăţământul preuniversitar din România.

Temei legal:

- Ordinul M.E.C.Ș. nr. 5268 din 21 septembrie 2015 pentru aprobarea Metodologiei privind echivalarea de către inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a perioadelor de studii efectuate în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară, înscrise în Registrul special al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar şi pentru aprobarea modelului atestatului de echivalare a studiilor efectuate în străinătate şi în România, cu modificările și completările ulterioare,
-Ordinul M.E.N. nr. 3.473 din 17 martie 2017 privind aprobarea Metodologiei de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini începând cu anul şcolar/universitar 2017 – 2018,
- Ordinul M.E.N.C.S. nr. 5.079 din 31 august 2016 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
- Hotărârea Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara din data de 16.07.2018


Fisiere atasate:
1Cerere_echivalare_studii_in_strainatate_2018.doc [33 KB]
Nu a fost descarcat pana acum
0Actele necesare pentru echivalarea perioadelor de studii 2018.doc [49 KB]
Nu a fost descarcat pana acum
ORDIN nr. 5.268 din 21 septembrie 2015.doc [65.5 KB]
Descarcat de 32 ori
2Cerere inscriere ca audient - Copy.doc [27 KB]
Descarcat de 132 ori
5Model atestat echivalare studii.doc [777 KB]
Descarcat de 356 ori

_________________
Consilier juridic Ion NISTOR
Tel. serviciu: 0733 996 837
E-mail: juridicisjhjd@gmail.com
Web: http://www.isj.hd.edu.ro/index.php/2-un ... /7-juridic
Sus
 Profil Trimite mesaj privat E-mail  
 
Afisati mesajele precedente incepand cu:  Sortate dupa  
Deschide un nou topic Raspunde acestui mesaj  [ 1 mesaj ] 

UTC + 2 ore


Cine este conectat

Utilizatori pe aceasta sectiune: Nu sunt utilizatori inregistrati si 2 vizitatori


Nu poti crea un noi topice in acest forum
Nu poti raspunde topicelor de pe aceast forum
Nu poti modifica mesajele tale din acest forum
Nu poti sterge mesajele tale din acest forum
Nu poti aduce atasamente pe acest forum

Cauta dupa:
Sari la:  
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Varianta in limba romana © 2007 roadiro Grup