Stimați colegi, vă aducem la cunoștiință faptul că, Vineri, 3 noiembrie 2017, de la ora 17.00, în sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva (str. George Barițiu, nr. 2), Episcopia Devei și Hunedoarei organizează cea de-a patra ediție a conferinței anuale Pătimitori și pătimire în închisorile comuniste. Manifestarea își propune să prezinte publicului larg climatul totalitar al perioadei comuniste, dimpreună cu drama deținuților politici din închisorile și din lagărele vremii, spații de exterminare a intelectualității și a spiritualității românești, în care au pătimit și numeroși preoți, monahi și credincioși hunedoreni, pentru unica „vină” de a-L fi iubit și slujit, chiar și cu prețul vieții, pe Dumnezeu. În ediția din acest an, invitatul Episcopiei Devei și Hunedoarei, în calitate de conferențiar, este Dl. Prof. dr. Radu Ciuceanu, directorul Institutului pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, fost deținut politic. Prin urmare, Vă adresăm invitaţia de a participa la această conferință, prilejuită, pe de o parte, de îndatorirea noastră de a face cunoscută jertfa acestor mucenici ai neamului românesc, iar pe de altă parte, de declararea anului în curs, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, drept an al pătimitorilor din închisorile comuniste.
_________________ Doamne ajută! pr. prof. dr. Gabriel Valeriu Basa, Inspector școlar pentru disciplina Religie
|