Stimați colegi, Vă prezentăm conținutul unei invitații superbe. Avem plăcerea să vă invităm la a doua ediţie a Maratonului Virşlilor, o cursă de alergare mai deosebită din punctul de vedere al traseului şi distanţei şi care se desfăşoară între două obiective turistice superbe ale judeţului nostru: Castelul Corvinilor Hunedoara şi Cetatea din Deva. Competiţia va avea loc duminică, 3 iunie 2018. Maratonul Virşlilor se aleargă în întregime pe asfalt şi – pe cei 26,2 km – are o diferenţă de nivel cumulată de aproape 400 m. Traseul parcurge o regiune rurală extrem de frumoasă, care marchează trecerea de la mediul urban spre Ţinutul Pădurenilor. În ediţia de anul acesta ne-am făcut un scop în sine din a avea cât mai mulţi participanţi cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, pentru a promova mişcarea în rândul tinerilor. De aceea oferim acestei categorii de vârstă participarea gratuită. Vă invităm şi totodată vă provocăm să luaţi startul în cea mai frumoasă cursă de alergare din judeţul Hunedoara! Iar în cazul în care vi se pare că 26,2 km este prea mult, puteţi forma ştafete de 4 alergători, feminin, masculin sau mixt. Este o ocazie minunată de a promova numele şcolii voastre şi de a arăta că sportul încă reprezintă cel mai frumos mijloc de petrecere a timpului liber. Costurile sunt minime. Startul este la ora 10 din curtea Castelului din Hunedoara, iar în cazul participării la ştafetă puteţi face deplasarea cu o singură maşină (4 concurenţi şi şofer/profesor însoţitor). Practic nu este nevoie de cazare. Fără taxă de participare. Doar pentru ca voi să alergaţi. Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să accesaţi site-ul nostru, www.clas-events.ro sau să intraţi pe pagina noastră de facebook - /Alergindeva. În cazul în care doriţi să ne contactaţi, vă rugăm să o faceţi la alinbonta27@gmail.com sau la clas.deva@gmail.com şi la numerele de telefon 0721 374 581 Alin sau 0733 988 288 Dorela. Cu stimă, Inspector școlar, Educație fizică și sport, Prof.dr. Pârvănescu Marinică Iacov
|