FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

Modificare calendar selecție funcții conducere
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=291&t=18574
Pagina 1 din 1

Autor:  Mihaela Manolea [ Iulie 26th, 2018, 12:51 pm ]
Titlul mesajului:  Modificare calendar selecție funcții conducere

Stimați colegi,
În urma hotarârii din Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, din 26.07.2018, se modifică calendarul privind depunerea acordurilor pentru detaşare în interesul învăţământului pe funcţiile de conducere, îndrumare şi control în anul şcolar 2018-2019, din Procedura operaţională privind organizarea şi desfăşurarea selecției pentru ocuparea funcţiilor vacante de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar, rămase vacante/rezervate, prin detaşare în interesul învăţământului, pentru anul şcolar 2018-2019, nr. 664/M/17.07.2018, precum și graficul de mobilitate a personalului didactic din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2018-2019, aprobată prin OMEN nr. 5485/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
- În perioada 20-30.07.2018, între orele 10.00-14.00 și 31.07.2018, între orele 9.00-12.00 se vor depune la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara portofoliile conținând acordurile și documentele justificative precizate în anexa 1, punctele 1, 2 (CV actualizat), 4 și 8, pentru candidații care au funcționat în anul școlar 2017-2018 pe funcții de conducere, îndrumare și control și anexa 1 cu toate documentele precizate pentru candidații care nu au ocupat funcții de conducere, îndrumare și control în anul școlar 2017-2018, dar optează pentru una dintre aceste funcții și vor participa la interviu. Pentru funcțiile de conducere, candidații urmează să prezinte la proba de interviu un plan operațional pentru anul școlar 2018-2019.
- În 31.07.2018 se va afișa planificarea la interviu pentru ocuparea funcțiilor de conducere, îndrumare și control rămase vacante.
- În 02.08.2018 se va desfășura proba de interviu conform planificării.

Se completează Procedura operaţională privind organizarea şi desfăşurarea selecției pentru ocuparea funcţiilor vacante de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar, rămase vacante/rezervate, prin detaşare în interesul învăţământului, pentru anul şcolar 2018-2019, nr. 664/M/17.07.2018, cu următoarele precizări:

Bibliografia pentru proba de interviu pentru funcțiile de coordonare și control:
1. Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul M.E.N.C.S. nr. 5079/2016.
3. Regulamentul de inspecţie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 5547/06.10.2011.
4. Regulamentul privind regimul actelor de studii şi al documentelor şcolare gestionate de unităţile de învăţământ preuniversitar, aprobat prin O.M.E.C.T.S. nr. 5565/07.10.2011, cu modificările şi completările ulterioare.
5. Regulamentul – cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, aprobat prin O.M.E.C.T.S. nr. 5530/ 05.10.2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Bibliografia pentru proba de interviu pentru funcțiile de conducere:
1. Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul M.E.N.C.S. nr. 5079/2016.
3. Regulamentul de inspecţie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 5547/06.10.2011.
4. Regulamentul privind regimul actelor de studii şi al documentelor şcolare gestionate de unităţile de învăţământ preuniversitar, aprobat prin O.M.E.C.T.S. nr. 5565/07.10.2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Vă dorim succes!

Pagina 1 din 1 UTC + 1 ora [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/