FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA

Forumul permite utilizatorilor să-şi expună ideile, opiniile şi documentele într-un mod organizat. Scopul forumului este să faciliteze comunicarea.
Octobrie 20th, 2018, 9:15 am


Cine este conectat

Cine este conectat Avem 29 utilizatori conectati recent :: 0 inregistrati, 0 ascunsi si 29 vizitatori (Aceste date se bazeaza pe utilizatorii activi in ultimele 240 minute)
Cei mai multi utilizatori conectati au fost 1433 in data Martie 3rd, 2018, 10:26 pm

Utilizatori pe aceasta sectiune: Nu sunt utilizatori inregistrati si 29 vizitatori

UTC + 2 ore




Deschide un nou topic Raspunde acestui mesaj  [ 1 mesaj ] 
Autor Mesaj
 Titlul mesajului: Informare juridică nr. 16 din 2018
MesajScris: Mai 24th, 2018, 12:49 pm 
Neconectati
Membru
Avatar utilizator

Inscris: Iunie 23rd, 2015, 10:21 am
Mesaje: 340
Localitate: Deva
Având în vedere prevederile art. 17 alin. (6) lit. j) din Ordinul nr. 5.530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificările și completările ulterioare care obligă consilierului juridic ,,să informeze conducerea şi membrii compartimentelor inspectoratului şcolar cu privire la dispoziţiile cu caracter normativ de interes general şi specifice învăţământului”, vă transmit Informarea juridică nr. 16 din 24.05.2018 cu denumirea:

ATRIBUȚIILE INSPECTORILOR ȘCOLARI

ART. 15. Inspectorii şcolari care au competenţe în domeniul curriculum şi inspecţie şcolară au următoarele atribuţii:
1. controlează şi verifică aplicarea legislaţiei şi a actelor normative în vigoare privind curriculumul şcolar;
2. proiectează, organizează, desfăşoară şi valorifică inspecţia şcolară la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar;
3. monitorizează utilizarea manualelor alternative şi a auxiliarelor didactice avizate;
4. monitorizează şcolarizarea elevilor şi participarea acestora la cursuri pe durata învăţământului obligatoriu;
5. asigură organizarea şi desfăşurarea examenelor naţionale, a concursurilor de admitere şi a examenelor de certificare a calificării profesionale din unităţile de învăţământ, precum şi a concursurilor şcolare pe obiecte de studiu şi meserii, cultural-artistice şi sportive de la nivelul judeţului, în condiţiile legii şi în conformitate cu regulamentele, normele şi metodologiile elaborate în acest sens de Ministerul Educaţiei Naționale;
6. controlează activitatea personalului didactic privind utilizarea resurselor materiale din unităţile de învăţământ: laboratoare, cabinete, ateliere, biblioteci, săli de demonstraţie, ferme şcolare etc.;
7. elaborează îndrumări şi recomandări metodice pe care le difuzează, cu aprobarea conducerii inspectoratului şcolar, în unităţile de învăţământ;
8. îndrumă şi controlează activitatea cadrelor didactice din domeniul de specialitate şi desfăşoară activităţi de inspecţie şcolară, întocmind documente specifice;
9. elaborează portofoliul profesional care conţine documentele aferente activităţii desfăşurate;
10. întocmesc, actualizează şi gestionează procedurile activităţilor specifice postului ocupat.

ART. 16. Atribuţiile generale ale inspectorului coordonator de unităţi şcolare
1. colaborează permanent cu inspectorul şcolar pentru implementarea descentralizării instituţionale, monitorizarea curriculumului şi asigurarea calităţii cu privire la întreaga activitate a unităţilor de învăţământ din zona arondată;
2. alcătuieşte fişa de identitate a unităţilor de învăţământ preuniversitar din zona arondată;
3. monitorizează pregătirea şi deschiderea noului an şcolar în unităţile de învăţământ din zona repartizată şi întocmeşte un raport scris în această problematică;
4. monitorizează stadiul de autorizare sanitară pentru funcţionarea normală a unităţilor de învăţământ din zona repartizată;
5. urmăreşte corectitudinea încadrării şcolii şi a aplicării planurilor de învăţământ în vigoare şi semnalează prompt conducerii I.S.J. Hunedoara modificările apărute în încadrare, precum şi aplicarea incorectă a planurilor de învăţământ;
6. solicită intervenţia conducerii I.S.J. Hunedoara pentru consultanţă la compartimentele funcţionale ale inspectoratului şcolar în vederea eliminării disfuncţionalităţilor pe care nu le poate soluţiona prin decizii proprii;
7. păstrează legătura cu administraţia locală şi conlucrează cu aceasta pentru soluţionarea problemelor apărute, în spiritul subsidiarităţii;
8. realizează inspecţii tematice şi/sau de specialitate în baza unei delegaţii/ordin de serviciu, conform graficului de inspecţii al I.S.J. Hunedoara sau la semnalarea unor disfuncţii majore în activitatea şcolii;
9. monitorizează, îndrumă şi controlează activitatea managerială propunând măsuri ameliorative;
10. evaluează ritmic, singur sau în echipă, activitatea managerială a directorului unităţii şcolare;
11. propune punctajul şi calificativul directorului unităţii şcolare în urma evaluării anuale a activităţii manageriale;
12. monitorizează permanent şi centralizează datele privind eventualele situaţii de conflict de muncă din unităţile şcolare pentru zona arondată, raportând situaţia cu celeritate inspectorului şcolar general / inspectorului şcolar general adjunct;
13. monitorizează pregătirea unităţilor şcolare în vederea organizării şi desfăşurării examenelor / concursurilor / evaluării naţionale;
14. soluţionează singur sau împreună cu inspectorul de specialitate pe disciplină petiţiile din zona arondată şi comunică rezultatele petentului şi/sau instituţiei solicitante;
15. completează fişele de monitorizare referitoare la unităţile din zonă şi întocmeşte situaţii centralizatoare;
16. mediatizează activitatea inspectoratului şcolar;
17. întocmeşte planul propriu de achiziţii în vederea întocmirii planului anual de achiziţii publice al inspectoratului şcolar judeţean. Acesta se elaborează ţinând cont de necesităţile obiective de produse şi servicii, în funcţie de gradul de prioritate şi calendarul activităţilor anuale. Propunerile se înaintează în scris, anual, în cursul primei săptămâni a lunii decembrie. Programul de achiziţii se poate modifica şi completa în funcţie de asigurarea surselor de finanţare numai cu aprobarea inspectorului şcolar general şi avizul compartimentului financiar-contabil.

ART. 18. Inspectorul pentru management instituțional are următoarele atribuţii:
1. acordă consiliere conducerii unităţilor şcolare din subordine pe probleme de management, rezolvarea conflictelor, legislaţie, relaţiile şcolii cu părinţii şi administraţia publică locală;
2. monitorizează implementarea descentralizării instituţionale;
3. efectuează, în baza unui ordin de serviciu al inspectorului şcolar general, controale în unităţi de învăţământ preuniversitar sau în colaborare cu alte instituţii;
4. organizează periodic întâlniri cu personalul de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar, pentru discutarea problematicii curente;
5. verifică aplicarea măsurilor prevăzute în planurile de acţiuni rezultate în urma inspecţiilor şcolare;
6. verifică şi actualizează bazele de date privind conducerea unităţilor de învăţământ preuniversitar,
7. întocmeşte, actualizează şi gestionează procedurile activităţilor specifice postului ocupat
8. participă la soluţionarea problemelor intervenite în unităţile de învăţământ de carerăspund;
9. efectuează, în baza unui ordin de serviciu al inspectorului şcolar general, propriile controale în unităţi de învăţământ sau în colaborare cu alte instituţii;
10. menţine legătura permanentă cu instituţiile administraţiei publice;
11. asigură distribuirea în reţeaua şcolară a judeţului Hunedoara a documentelor oficiale din domeniul învăţământului şi asigură circuitul informaţional;
12. realizează auditarea directorilor unităţilor de învăţământ, la solicitarea consiliului de administraţie al acestora, în cazul eliberării din funcţie;
13. monitorizează împreună cu compartimentul managementul resurselor umane activităţile de constituire, de vacantare şi de ocupare a posturilor didactice din unităţile de învăţământ;
14. gestionează împreună cu compartimentul managementul resurselor umane şi compartimentul reţea şcolară baza de date privind cadrele didactice din unităţile de învăţământ;
15. coordonează întocmirea, completarea şi actualizarea Registrului pentru managementul riscurilor;
16. proiectează, dezvoltă şi utilizează canalele de comunicare cu reţeaua şcolară, partenerii sociali şi comunitatea locală;
17. mediază conflictele şi litigiile survenite între autorităţile administraţiei publice locale şi unităţile de învăţământ;
18. mediatizează activitatea inspectoratului şcolar;
19. întocmeşte planul propriu de achiziţii în vederea întocmirii planului anual de achiziţii publice al inspectoratului şcolar judeţean. Acesta se elaborează ţinând cont de necesităţile obiective de produse şi servicii, în funcţie de gradul de prioritate şi calendarul activităţilor anuale. Propunerile se înaintează în scris, anual, în cursul primei săptămâni a lunii decembrie. Programul de achiziţii se poate modifica şi completa în funcţie de asigurarea surselor de finanţare numai cu aprobarea inspectorului şcolar general şi avizul compartimentului financiar-contabil.

ART. 19. Inspectorul şcolar pentru managementul resurselor umane asigură aplicarea politicilor naţionale în domeniul resurselor umane şi are următoarele atribuţii:
1. asigură aplicarea politicilor naţionale în domeniul resurselor umane;
2. proiectează şi organizează activităţile privind mobilitatea personalului didactic;
3. acordă consiliere şi asistenţă unităţilor şi instituţiilor de învăţământ în gestionarea posturilor didactice la nivelul unităţii/consorţiului şi în recrutarea, selecţia, angajarea şi gestionarea resurselor umane;
4. monitorizează activităţile de constituire, de vacantare şi de ocupare a posturilor didactice din unităţile de învăţământ;
5. analizează şi corectează, în colaborare cu unităţile de învăţământ, oferta de posturi didactice/catedre vacante/rezervate şi o avizează;
6. afişează şi reactualizează la inspectoratele şcolare lista de posturi didactice/catedre înaintea declanşării procedurilor de selecţie şi angajare pe aceste posturi didactice/catedre;
7. organizează concursul naţional şi concursul judeţean pentru ocuparea funcţiilor didactice din învăţământul preuniversitar, conform metodologiei-cadru;
8. repartizează candidaţii pe posturi didactice, în urma concursurilor organizate pentru ocuparea funcţiilor didactice din învăţământul preuniversitar;
9. repartizează pe posturi/catedre vacante cadrele didactice aflate în restrângere de activitate, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei Naționale;
10. centralizează, la nivel judeţean, posturile didactice şi orele rămase neocupate şi le repartizează conform prevederilor metodologiei în vigoare;
11. asigură împreună cu autorităţile administraţiei publice locale personalul didactic necesar desfăşurării educaţiei antepreşcolare;
12. asigură resursa umană pentru şcolarizarea la domiciliu a copiilor, elevilor şi tinerilor care, din motive medicale sau din cauza unei dizabilităţi, sunt nedeplasabili;
13. solicită şi păstrează copii de pe actele de numire a directorilor unităţilor de învăţământ preuniversitar;
14. organizează, după caz, la propunerea centrului judeţean de resurse şi asistenţă educaţională, grupe sau clase în cadrul unităţilor sanitare în care sunt internaţi copii, elevi şi tineri cu boli cronice ori cu boli care necesită perioade de spitalizare mai mari de 4 săptămâni;
15. asigură resursa umană pentru şcolarizarea minorilor şi a adulţilor din centrele de reeducare, din penitenciarele pentru minori şi tineri şi din penitenciarele pentru adulţi;
16. întocmeşte, actualizează şi gestionează procedurile activităţilor specifice postului ocupat;
17. monitorizează concursurile de ocupare a funcţiilor didactice în unităţile de învăţământ particular;
18. întocmeşte şi gestionează baza de date cu personal didactic angajat în unităţile de învăţământ preuniversitar;
19. mediatizează activitatea inspectoratului şcolar;
20. asigură liberul acces la informaţiile de interes public;
21. întocmeşte planul propriu de achiziţii în vederea întocmirii planului anual de achiziţii publice al inspectoratului şcolar judeţean. Acesta se elaborează ţinând cont de necesităţile obiective de produse şi servicii, în funcţie de gradul de prioritate şi calendarul acţivităţilor anuale. Propunerile se înaintează în scris, anual, în cursul primei săptămâni a lunii decembrie. Programul de achiziţii se poate modifica şi completa în funcţie de asigurarea surselor de finanţare numai cu aprobarea inspectorului şcolar general şi avizul compartimentului financiar-contabil.

ART. 20. Inspectorul şcolar pentru dezvoltarea resursei umane are următoarele atribuţii:
1. elaborează planul de dezvoltare a resurselor umane la nivelul judeţului;
2. identifică şi analizează nevoia de formare continuă a cadrelor didactice din judeţ, în colaborare cu inspectorii şcolari şi profesorii metodişti din casa corpului didactic;
3. propune casei corpului didactic, conform nevoilor de formare identificate, organizarea de programe de formare continuă a personalului didactic la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti;
4. proiectează, organizează şi monitorizează evoluţia în carieră a cadrelor didactice prin grade didactice;
5. planifică, coordonează şi monitorizează inspecţiile curente şi inspecţiile speciale pentru acordarea definitivării în învăţământ, a gradelor didactice I şi II, acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor;
6. participă la organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de definitivare în învăţământ;
7. monitorizează şi evaluează, împreună cu casa corpului didactic, impactul programelor de formare asupra activităţii personalului didactic implicat;
8. elaborează şi gestionează bazele de date specifice domeniului de competenţă;
9. actualizează permanent baza de date judeţeană a formării continue a personalului didactic din judeţ;
10. întocmeşte, actualizează şi gestionează procedurile activităţilor specifice postului ocupat;
11. consiliază şi asigură asistenţă pentru cadrele didactice înscrise la examenele dedefinitivare în învăţământ şi grade didactice;
12. întocmeşte, actualizează şi gestionează procedurile activităţilor desfăşurate la nivelul compartimentului;
13. dezvoltă şi utilizează canalele de comunicare cu reţeaua şcolară, partenerii sociali şi comunitatea locală;
14. mediatizează activitatea inspectoratului şcolar;
15. asigură liberul acces la informaţiile de interes public;
16. întocmeşte planul propriu de achiziţii în vederea întocmirii planului anual de achiziţii publice al inspectoratului şcolar judeţean. Acesta se elaborează ţinând cont de necesităţile obiective de produse şi servicii, în funcţie de gradul de prioritate şi calendarul activităţilor anuale. Propunerile se înaintează în scris, anual, în cursul primei săptămâni a lunii decembrie. Programul de achiziţii se poate modifica şi completa în funcţie de asigurarea surselor de finanţare numai cu aprobarea inspectorului şcolar general şi avizul compartimentului financiar-contabil.

ART. 21. Inspectorul şcolar pentru proiecte educaţionale.
Inspectorul şcolar pentru proiecte educaţionale monitorizează implementarea programelor naţionale de dezvoltare instituţională şi a resurselor umane iniţiate de către Ministerul Educaţiei Naționale, precum şi proiectele derulate în parteneriat educaţional de către unităţile de învăţământ şi/sau conexe în cadrul programelor finanţate din fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene, în domeniul educaţiei şi formării.
Inspectorul şcolar pentru proiecte educaţionale are următoarele atribuţii:
1. realizează diagnoza şi analiza de nevoi, în vederea proiectării/organizării activităţilor la nivel judeţean;
2. proiectează şi desfăşoară activitatea de instruire a beneficiarilor în domeniul reglementărilor impuse de programele de finanţare a proiectelor;
3. promovează şi asigură diseminarea informaţiei privind lansarea de programe şi apeluri la candidatură pentru proiecte;
4. asigură calitatea demersului de candidatură şi a celui de implementare a proiectelor la nivel judeţean şi în unităţile şcolare;
5. proiectează şi valorifică activitatea de monitorizare/evaluare a proiectelor;
6. organizează consultaţii şi schimburi de experienţă, precum şi diseminarea de bune practici în domeniu;
7. identifică nevoile de pregătire în vederea valorificării oportunităţilor în domeniul programelor de dezvoltare instituţională şi de educaţie şi formare;
8. recomandă participarea unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a partenerilor educaţionali în proiecte europene;
9. întocmeşte, actualizează şi gestionează procedurile activităţilor desfăşurate la nivelul compartimentului;
10. întocmeşte planul propriu de achiziţii în vederea întocmirii planului anual de achiziţii publice al inspectoratului şcolar judeţean. Acesta se elaborează ţinând cont de necesităţile obiective de produse şi servicii, în funcţie de gradul de prioritate şi calendarul activităţilor anuale. Propunerile se înaintează în scris, anual, în cursul primei săptămâni a lunii decembrie. Programul de achiziţii se poate modifica şi completa în funcţie de asigurarea surselor de finanţare numai cu aprobarea inspectorului şcolar general şi avizul compartimentului financiar-contabil.
11. dezvoltă şi utilizează canalele de comunicare cu reţeaua şcolară, partenerii sociali şi comunitatea locală;
12. mediatizează activitatea inspectoratului şcolar;
13. asigură liberul acces la informaţiile de interes public;
14. iniţiază şi derulează programe şi proiecte proprii în parteneriat cu instituţii guvernamentale, ONG-uri, comunitatea locală şi/sau parteneri externi.

ART. 22. Inspectorul şcolar pentru activităţi extraşcolare are următoarele atribuţii:
1. monitorizează activităţile extraşcolare în unităţile de învăţământ preuniversitar la nivel judeţean/la nivelul municipiului Bucureşti (programul activităţilor extraşcolare, proiecte şi programe extraşcolare naţionale, regionale, judeţene, concursuri extraşcolare, excursii, tabere etc.);
2. monitorizează activităţile din palatele şi cluburile copiilor la nivel judeţean/la nivelul municipiului Bucureşti, precum şi aplicarea Regulamentul de organizare şi funcţionare a palatelor şi cluburilor copiilor, stabilit prin ordin al ministrului educaţiei naționale;
3. monitorizează consilierea şi orientarea şcolară în unităţile de învăţământ preuniversitar la nivel judeţean/la nivelul municipiului Bucureşti;
4. verifică şi evaluează activităţile extraşcolare organizate în parteneriat cu operatori economici, fundaţii, asociaţii, organizaţii neguvernamentale, culte şi alte persoane juridice sau fizice, în afara unităţilor de învăţământ, cu respectarea legislaţiei în vigoare;
5. dezvoltă parteneriate educaţionale cu organizaţii guvernamentale, neguvernamentale, private, instituţii similare din ţară şi străinătate, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
6. eficientizează educaţia nonformală în vederea îmbunătăţirii calităţii educaţiei, a diminuării abandonului şi absenteismului, a creşterii motivaţiei şcolare, precum şi a promovării învăţării pe tot parcursul vieţii.
7. întocmeşte planul propriu de achiziţii în vederea întocmirii planului anual de achiziţii publice al inspectoratului şcolar judeţean. Acesta se elaborează ţinând cont de necesităţile obiective de produse şi servicii, în funcţie de gradul de prioritate şi calendarul activităţilor anuale. Propunerile se înaintează în scris, anual, în cursul primei săptămâni a lunii decembrie. Programul de achiziţii se poate modifica şi completa în funcţie de asigurarea surselor de finanţare numai cu aprobarea inspectorului şcolar general şi avizul compartimentului financiar-contabil.
8. dezvoltă şi utilizează canalele de comunicare cu reţeaua şcolară, partenerii sociali şi comunitatea locală;
9. mediatizează activitatea inspectoratului şcolar;
10. asigură liberul acces la informaţiile de interes public;

Sursa:

1. http://isj.hd.edu.ro/index.php/regulament-intern -Regulamentul de organizare și funcționare
2. Ordinul nr. 5530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificările și completările ulterioare

_________________
Consilier juridic Ion NISTOR
Tel. serviciu: 0733 996 837
E-mail: juridicisjhjd@gmail.com
Web: http://www.isj.hd.edu.ro/index.php/2-un ... /7-juridic


Sus
 Profil Trimite mesaj privat E-mail  
 
Afisati mesajele precedente incepand cu:  Sortate dupa  
Deschide un nou topic Raspunde acestui mesaj  [ 1 mesaj ] 

UTC + 2 ore


Cine este conectat

Utilizatori pe aceasta sectiune: Nu sunt utilizatori inregistrati si 29 vizitatori


Nu poti crea un noi topice in acest forum
Nu poti raspunde topicelor de pe aceast forum
Nu poti modifica mesajele tale din acest forum
Nu poti sterge mesajele tale din acest forum
Nu poti aduce atasamente pe acest forum

Cauta dupa:
Sari la:  
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Varianta in limba romana © 2007 roadiro Grup