LEGE nr. 267 din 9 noiembrie 2021 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1076 din 10 noiembrie 2021
Data intrării în vigoare: 01 Ianuarie 2022
Istoric consolidări Parlamentul României adoptă prezenta lege. ART. I După articolul 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 30 iunie 2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins: "ART. 2^1 (1) Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. (2) Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin. (1), în format electronic, copii sau extrase ale acestora, în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public, prevederile art. 2 alin. (2) şi ale art. 4 aplicându-se în mod corespunzător." ART. II Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 30 iunie 2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, cu completarea adusă prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. ART. III Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, FLORIN-CLAUDIU ROMAN PREŞEDINTELE SENATULUI ANCA DANA DRAGU Bucureşti, 9 noiembrie 2021. Nr. 267. -----
_________________ Cu stimă, Consilier juridic Ion NISTOR E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro; Tel.: 0733996837
|