FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

Pedepse pt. Infracţiuni contra sănătăţii publice
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=368&t=21613
Pagina 1 din 1

Autor:  Consilier juridic [ Martie 19th, 2020, 7:30 pm ]
Titlul mesajului:  Pedepse pt. Infracţiuni contra sănătăţii publice

Se majorează pedepsele pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, astfel:

În ședința de guvern din data de 18.03.2020 s-a decis adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286 /2009 privind Codul Penal, conform căreia se majorează pedeapsa pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, după cum urmează:

- Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
- Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
- Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
- Dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
- Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
- Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
- Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor 3 persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
- Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
- Tentativa la infracțiunea prevăzută în alin. (3) se pedepsește.
Prin carantină se înțelege restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecției sau contaminării.
Prin același proiect de ordonanță de urgență a fost introdusă o nouă infracțiune și anume omisiunea de a da date pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
De asemenea, pedepsele pentru falsul în declarații sunt majorate după cum urmează:
- Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
- Fapta prevăzută la alin.(1), săvârșită pentru a ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Dacă în cursul unei anchete epidemiologice, o persoană nu dă date privind persoane cu care a intrat în contact pentru a le proteja, se consideră o omisiune de a da date și se poate constitui dosar penal.


------------------
Capitolul V
Infracţiuni contra sănătăţii publice
Articolul 352
Zădărnicirea combaterii bolilor
(1)Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
(3)Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care ştie că suferă de această boală se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(5)Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(6)Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(7)Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(8)Tentativa la infracţiunea prevăzută la alin. (3) se pedepseşte.
(9)Prin carantină se înţelege restricţia activităţilor şi separarea de alte persoane, în spaţii special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte de a fi bolnave, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecţiei sau contaminării.
La data de 20-03-2020 Articolul 352 din Capitolul V , Titlul VII , Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 18 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 20 martie 2020
Articolul 352^1
Omisiunea declarării unor informaţii
Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care acestea îşi desfăşoară activitatea unele informaţii esenţiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
La data de 20-03-2020 Capitolul V din Titlul VII , Partea SPECIALĂ a fost completat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 18 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 20 martie 2020

Pagina 1 din 1 UTC + 1 ora [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/