FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA

Forumul permite utilizatorilor să-şi expună ideile, opiniile şi documentele într-un mod organizat. Scopul forumului este să faciliteze comunicarea.
Noiembrie 29th, 2021, 12:46 pm


Cine este conectat

Cine este conectat Avem 21 utilizatori conectati recent :: 1 inregistrati, 0 ascunsi si 20 vizitatori (Aceste date se bazeaza pe utilizatorii activi in ultimele 240 minute)
Cei mai multi utilizatori conectati au fost 1537 in data Noiembrie 1st, 2021, 6:36 pm

Utilizatori pe aceasta sectiune: m.s.brad si 20 vizitatori

UTC + 2 ore [ DST ]




Deschide un nou topic Raspunde acestui mesaj  [ 1 mesaj ] 
Autor Mesaj
 Titlul mesajului: LEGE nr. 221 din 26 iulie 2021
MesajScris: August 3rd, 2021, 9:46 am 
Conectat
Membru
Avatar utilizator

Inscris: Iunie 23rd, 2015, 11:21 am
Mesaje: 833
Localitate: Deva
LEGE nr. 221 din 26 iulie 2021
pentru completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 732 din 26 iulie 2021

Data intrării în vigoare: 29 Iulie 2021

Istoric consolidări
  Parlamentul României adoptă prezenta lege.
  ARTICOL UNIC
  După articolul 21 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 21^1, cu următorul cuprins:
  "ART. 21^1
  (1) Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi:
  a) câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat;
  b) câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor;
  c) câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi al soldaţilor şi gradaţilor profesionişti.
  (2) Drepturile persoanelor prevăzute la alin. (1) se acordă pe baza adeverinţei de vaccinare eliberate potrivit legii. În situaţia în care ziua liberă coincide cu ziua vaccinării, persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia depunerii adeverinţei de vaccinare în prima zi lucrătoare de la vaccinare.
  (3) Beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi.
  (4) Drepturile persoanelor prevăzute la alin. (3) se acordă pe baza adeverinţei de vaccinare şi a declaraţiei pe propria răspundere a celuilalt părinte sau a reprezentantului legal, potrivit căreia acesta nu a solicitat şi nu va solicita zile libere pentru însoţirea la efectuarea vaccinului a copilului cu vârsta sub 18 ani, respectiv a persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani. În cazul familiilor monoparentale, în declaraţia pe propria răspundere se va menţiona faptul că părintele se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
  (5) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c) sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.
  (6) Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajaţii au obligaţia de a informa angajatorul cu privire la opţiunile de programare a zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiţii optime a funcţionării activităţii acestuia."

  Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
          p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
          CRISTINA-MĂDĂLINA PRUNĂ
          PREŞEDINTELE SENATULUI
          ANCA DANA DRAGU
  Bucureşti, 26 iulie 2021.
  Nr. 221.
  -----

Continutul Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aici:
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/225620

_________________
Consilier juridic Ion NISTOR
I.S.J. HUNEDOARA, Deva, Str. Gh. Baritiu nr. 2, 330065
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro;


Sus
 Profil Trimite mesaj privat E-mail  
 
Afisati mesajele precedente incepand cu:  Sortate dupa  
Deschide un nou topic Raspunde acestui mesaj  [ 1 mesaj ] 

UTC + 2 ore [ DST ]


Cine este conectat

Utilizatori pe aceasta sectiune: m.s.brad si 20 vizitatori


Nu poti crea un noi topice in acest forum
Nu poti raspunde topicelor de pe aceast forum
Nu poti modifica mesajele tale din acest forum
Nu poti sterge mesajele tale din acest forum
Nu poti aduce atasamente pe acest forum

Cauta dupa:
Sari la:  
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Varianta in limba romana © 2007 roadiro Grup