FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

Proiect dedicat Zilei Copilului
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=37&t=26881
Pagina 1 din 1

Autor:  Popovici Corina [ Mai 16th, 2022, 9:56 pm ]
Titlul mesajului:  Proiect dedicat Zilei Copilului

În data de 31.05.2022, pe platoul din fața Casei de Cultură „ Drăgan Muntean„ din Deva vor avea loc activitățile din cadrul proiectului „Sărbătoresc copilăria într-un mediu sigur„ , dedicate Zilei Copilului. Organizatori sunt I.P.J.Hunedoara, I.J.J. Hunedoara, I.Ș.J .-C.J.R.A.E. Hunedoara, Consiliul Județean Hunedoara și Primăria Deva.
Cu această ocazie, se vor desfășura trei concursuri și un Târg cu produse realizate de către copii.

1.Concursul de desene pentru copiii cuprinși în învățământul preșcolar și primar , constă în realizarea unui desen pe coală A4 cu tema „Sărbătoresc copilăria într-un mediu sigur„ .
Desenele se vor trimite până în data de 25.05.2022 la I.Ș.J. Hunedoara în atenția insp.școlar Corina Popovici. Pe verso, va fi lipită o etichetă cu numele, prenumele, clasa și unitatea de învățământ.

2.Concursul de eseuri cu tema „Sărbătoresc copilăria într-un mediu sigur„ se adresează elevilor din gimnaziu. Eseurile se vor trimite până la data de 25 .05.2022 la I.P.J. Hunedoara pe adresa de e-mail sigurantascolara@hd.politiaromana.ro.
Cerințe:
- Eseul va fi redactat la calculator în format WORD , font Times New Roman, caractere de 14 și va avea maximum 400 de cuvinte.
Criterii:
-Originalitate, creativitate,inovație (modul deosebit prin care se abordează tema, prezentarea și argumentarea opiniilor personale)- 30 puncte.
-Aspectul general al eseului (respectarea regulilor de gramatică,ortografie,aspect estetic) -10 puncte
-Raportarea la tema aleasă (corespondența dintre titlul temei și conținutul eseului )-20 puncte
-Claritatea și sugestivitatea mesajului (mesajul trebuie să fie bine conturat, să transmită ideea de nonviolență, formularea să nu fie ambiguă)- 20 puncte.
-Coerența logică (ideile au fluențăși sunt în legătură unele cu celelalte)-10 puncte.
Se acordă 10 puncte din oficiu.

3. Concurs pe teme de legislație rutieră.
Dintre câștigătorii concursului de eseuri, vor fi selectați concurenții pentru concursul de legislație rutieră care constă într-un test grilă din domeniul rutier.

4. Târg de zâmbete „Handmade„ la care pot participa elevi cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani. Ei au posibilitatea de a expune produse și obiecte confecționate de ei: picturi, bijuterii, dulciuri, lemonade, etc.
Scopul acestui târg îl reprezintă încurajarea copiilor în dezvoltarea abilităților practice, a lucrului în echipă, antreprenoriat.
Înscrieri până la data de 26.05.2022 pe e-mail la adresa educativhd@gmail.com . Se vor transmite : Unitatea de învățământ, nr. elevi participanți-nume , tipul produselor prezentate.

Vă așteptăm !

Pagina 1 din 1 UTC + 1 ora [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/