FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

Rezultate finale inspectii/probe practice_TITULARIZARE_2022
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=378&t=27107
Pagina 1 din 1

Autor:  Claudia Vasiu [ Iunie 29th, 2022, 10:08 am ]
Titlul mesajului:  Rezultate finale inspectii/probe practice_TITULARIZARE_2022

Stimați candidați,

În fișierul atașat se regăsesc rezultatele finale obținute în urma susținerii inspecției la clasă/probei practice/probei orale din cadru concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, sesiunea 2022.
Art. 64 alin. (6), (8) și alin. (9) precizează următoarele:
(6)Candidaţii care nu obţin la inspecţia specială la clasă sau la proba practică minimum nota 5 (cinci) nu pot participa la proba scrisă. Candidaţii care nu obţin la inspecţia specială la clasă în profilul postului sau la proba practică în profilul postului minimum nota 7 (şapte) nu pot ocupa posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Cadrul didactic care a obţinut cel puţin media 8 (opt) la inspecţiile la clasă în profilul postului, dar nu mai puţin de 7 (şapte) la fiecare dintre acestea, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022, pe parcursul anului şcolar 2021-2022, poate folosi acest rezultat şi în cadrul concursului naţional, sesiunea 2022, pentru angajare pe perioadă nedeterminată sau determinată. Cadrul didactic care a obţinut cel puţin media 5 (cinci) la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022, pe parcursul anului şcolar 2021-2022, poate folosi acest rezultat şi în cadrul concursului naţional, sesiunea 2022, pentru angajare pe perioadă determinată, pentru posturile didactice/catedrele care nu necesită probă practică/orală. În situaţia în care candidatul optează şi pentru susţinerea inspecţiei speciale la clasă în cadrul concursului naţional, sesiunea 2022, la media finală a concursului se ia în calcul nota obţinută la inspecţia specială la clasă în cadrul concursului. Media obţinută la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022, pe parcursul anului şcolar 2021-2022, se poate folosi numai pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor în unităţile de învăţământ din judeţul/municipiul Bucureşti în care candidatul este înscris la examenul naţional de definitivare în învăţământ.
(8)Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului sau cel puţin media 8 (opt) la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea2022, pe parcursul anului şcolar 2021-2022, conform alin. (6), iar media de repartizare se calculează astfel: [(nota obţinută la proba scrisă)*3+(nota obţinută la proba practică/inspecţia specială la clasă)]/4.
(9)Pentru angajarea pe perioadă determinată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului sau cel puţin media 5 (cinci) la inspecţiile la clasă în profilul postului sau în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022, pe parcursul anului şcolar 2021-2022, conform alin. (6), iar media de repartizare se calculează astfel: [(nota obţinută la proba scrisă)*3+(nota obţinută la proba practică/inspecţia specială la clasă)]/4.
Vă rugăm să verificați datele înregistrate în atașament.
Informații suplimentare la compartimentul MRU.

Fisiere atasate:
REZULTATE_FINALE_INSPECTII_PROBE PRACTICE_ CANDIDATI_TITU 2022.pdf [1.48 MB]
Descarcat de 1753 ori

Pagina 1 din 1 UTC + 1 ora [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/