Stimați Colegi!
A apărut OMEC nr. 4421/29.05.2020 privind organizarea și desfășurarea examenului de atestare a competențelor profesionale ale absolvenților claselor de matematică-informatică și matematică-informatică, intensiv informatică, în anul școlar 2019-2020.
Conform acestui ordin calendarul se modifică astfel: 1. Înscrierea candidaților și evaluarea probei de specialitate se realizează în perioada 2 iunie-12 iunie 2020. 2. Comunicarea rezultatelor finale se realizează cu maximum două zile înainte de desfășurarea primei probe scrise a examenului de bacalaureat, adică 20.06.2020 3. Perioadele prevăzute la pct. 1 și 2 pot fi modificate prin notă aprobată de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar.
Înscrierea candidaților la examenul de atestare a competențelor profesionale se realizează exclusiv on-line pe baza unei proceduri elaborate de către comisia de examen din fiecare unitate de învățământ.
Proba de specialitate se evaluează după cum urmează: 1. Proba practică, susținută de absolvenții clasei a XII-a, se echivalează cu rezultatul activității la clasă a candidatului, obținut pe parcursul liceului, după cum urmează: a) punctajul pentru subiectul privind sistemele de gestiune a bazelor de date se echivalează cu media anuală a clasei a XII-a, obținută de candidat, numai la disciplina informatică; b) punctajul pentru subiectul de programare se echivalează cu media aritmetică calculată cu două zecimale, fără rotunjire, a mediilor anuale din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, obținute de candidat, numai la disciplina informatică; c) punctajul pentru subiectul vizând sisteme de operare sau abilități de tehnoredactare, calcul tabelar sau prezentări PowerPoint se echivalează cu media aritmetică calculată cu două zecimale, fără rotunjire, a mediilor anuale din clasele a IX-a și a X-a, obținute de candidat, numai la disciplina TIC; d) nota finală acordată candidatului la proba practică se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a celor trei punctaje stabilite la lit. a), b) și c). Nota finală la proba practică trebuie să fie minimum 5 (cinci) pentru promovarea examenului. 2. Proiectul care trebuia susținut în fața comisiei de către candidat se realizează în format digital și se va transmite pentru înscriere exclusiv on-line, pe baza unei proceduri elaborate de către comisia de examen din fiecare unitate de învățământ. Evaluarea proiectului se realizează după cum urmează: a) proiectul nu va fi prezentat/susținut de către candidat, comisia evaluând doar conținutul acestuia; b) la evaluarea proiectului, fiecare evaluator va acorda câte o notă conform criteriilor stabilite de comisia de examen. Nota finală pentru proiect se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de fiecare evaluator; c) în situația în care diferența dintre notele acordate de membrii comisiei este mai mare de un punct, vicepreședintele comisiei va stabili nota finală, prin reevaluarea proiectului; d) nota finală pentru proiect trebuie să fie minimum 7 (șapte) pentru promovarea examenului. 3. Nota finală acordată pentru proba de specialitate se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a punctajelor stabilite conform pct. 1 și 2. 4. Examenul se consideră promovat dacă nota finală acordată pentru proba de specialitate este cel puțin 7 (șapte).
Ca urmare, vă rog ca până la data de 04.06.2020 să trimiteți propunerea de comisie de atestat ca răspuns la acest topic, urmând să emitem deciziile.
Cu deosebită considerație, prof. Zsofia Szasz
|