Dragi colegi, acesta este mesajul formatorilor ERASMUS+ care vă propun participarea la atelierul de formare pe scriere e proiecte KA3
Stimati colaboratori,
Avem plăcerea să vă anunțăm că în perioada 14 - 16 octombrie 2016, în Reșița, jud. Caraș-Severin se organizează atelierul de scriere de proiecte KA3 – Dialog Structurat din cadrul programului Erasmus+. Atelierul vizeaza organizațiile și instituțiile care doresc să implementeze proiecte dedicate tinerilor, proiecte care implica folosirea de metode de educație non-formala și care ajută la dezvoltarea de competențe cheie în răndul participanților și a beneficiarilor indirecți. Scopul este de a ajuta tinerii să își facă vocea auzită cu privire la modul în care trebuie să fie elaborate și puse în aplicare politicile de tineret la nivel european prin interacțiunea cu factorii de decizie (locali, regionali, nationali, europeni) și să înțeleagă mai bine unele metode de implicare în comunitate
Atelierul se adresează organizațiilor și instituțiilor din județele Caraș Severin, Timiș, Hunedoara, Gorj, Mehedinți care lucrează cu tinerii și ne dorim ca împreună cu dumneavoastră să creștem calitatea proiectelor din aceasta zonă și numărul de aplicații în cadrul acestei acțiuni a programului Erasmus+, oferind tinerilor mai multe șanse la învățare eficientă și la implicare activă în luarea deciziilor!
Programul Erasmus+ ofera posibilități de susținere financiară în cadrul unor astfel de proiecte de tineret. Daca nu ați mai aplicat sau implementat astfel de proiecte, sunteți candidații perfecți pentru acest atelier de scriere de proiecte. Si vestea cea mai bună e că venim noi la voi, că nu vă costa nimic în afara disponibilității și dorinței de a înțelege programul și a elabora proiecte de calitate.
Formatorii Erasmus+ vin pregătiți să vă sprijine în procesul de elaborare al unui proiect și în cele 3 zile ale atelierului veți putea construi o bună bucată din proiectul pe care organizația voastră să îl depună apoi. După atelier, experții de proiect ai Agenției Naționale vă stau la dispoziție pentru clarificări suplimentare. Este o ofertă de nerefuzat!
Toate informațiile necesare și înscrierea la acest atelier, se găsesc accesând acest link:
http://www.erasmusplus.ro/ evenimente-det/vrs/IDev/836 .
Programul atelierului va fi astfel:
- vineri 14 oct, între orele 13 - 20
- sâmbătă și duminică, 15-16 oct, între orele 9.00 - 16
Va asteptam la atelier! Termenul limita de inscriere la atelier este 09 oct. 2016. Vă invitam să vă înscrieți cât mai curând. Haideți să investim în sectorul de tineret din regiunea Sud-Vest!