FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

Formare_Junior Achievement România
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=60&t=25409
Pagina 1 din 1

Autor:  Claudia Bălici [ Septembrie 21st, 2021, 1:04 pm ]
Titlul mesajului:  Formare_Junior Achievement România

Stimați colegi,

Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică și financiară, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume.

Junior Achievement România oferă gratuit programe și proiecte, prin parteneriatul cu Ministerul Educației și comunitatea de afaceri, pentru următoarele discipline: Educație antreprenorială, Educație economică și financiară, Dezvoltarea abilităților pentru viață, Educație STEM, Educație pentru sănătate, Educație pentru orientare profesională.
În România, mai mult de 240.000 de tineri, din peste 1.700 de instituții de învățământ preuniversitar și superior, sunt beneficiari ai programelor JA de tip learning by doing și project-based.

În anul școlar 2020-2021, în cadrul proiectelor și programelor Junior Achievement România, s-au desfășurat peste 10.000 de ore de voluntariat în cadrul activităților online, la care au participat 4.252 de profesori.

Începând din luna septembrie, după ce au consultat broșura educațională disponibilă la https://jar.ro/brosura, profesorii interesați își pot deschide un cont de profesor pe platforma https://jaromania.org/hub, iar apoi, din cont, să încheie un acord pentru implementarea programelor Junior Achievement. Resursele educaționale sunt GRATUITE, adaptate pentru învățământul hibrid (în clasă și în mediul online) și accesibile de pe calculator/tabletă/telefon.

Un cadru didactic se poate înscrie la maximum 3 discipline JA (accesând toate resursele aferente programelor și proiectelor din acele discipline).

Succes1

Cu considerație, inspector școlar, prof. Claudia Bălici

Pagina 1 din 1 UTC + 1 ora [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/