FORUMUL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA
http://forum.isj.hd.edu.ro/

ASF-SEMINAR DE EDUCAȚIE FINANCIARĂ- 19 MARTIE 2024
http://forum.isj.hd.edu.ro/viewtopic.php?f=7&t=30012
Pagina 1 din 1

Autor:  Luiza Dana Cioara [ Martie 12th, 2024, 2:34 pm ]
Titlul mesajului:  ASF-SEMINAR DE EDUCAȚIE FINANCIARĂ- 19 MARTIE 2024

Stimați colegi,

Începând cu anul 2015, Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) și-a asumat un rol activ în domeniul educației financiare, dezvoltând programe diverse, adresate mai multor grupuri țintă, cum ar fi: elevii de școală primară/ gimnazială/liceală, studenții, populația activă, formatorii (profesori, lectori, media etc.) ș.a. Pentru a stabili premisele unei educații financiare durabile pe termen lung, generația școlară (învățământ primar, gimnazial și liceal) are nevoie de stabilirea unei baze solide de educație financiară, care poate fi realizată prin intermediul învățământului școlar.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) derulează o serie de programe de educație financiară, prin intermediul cărora participanții primesc informații aferente funcționării piețelor financiare. Unul dintre obiectivele acestei colaborări este realizarea de programe, dedicate personalului din învățământul preșcolar, primar și preuniversitar, care au drept țintă creșterea nivelului de cunoștințe și abilități financiare, necesare atât direct, pentru participanți, cât și indirect, participanții fiind la rândul lor formatori pentru elevi.

Astfel, în data de 19 martie 2024 se va organiza un seminar online de educație financiară „Start2Teach” cu tema Bune practici în educația financiară, seminar dedicat cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.

Elemente organizatorice:
Data de desfășurare 19.03.2024
Intervalul orar de desfășurare a activității 15:00 – 16:00
Seminarul va fi susținut în mod gratuit
Seminarul va fi susținut online pe platforma zoom.
Participanții se pot înscrie accesând https://forms.gle/EsHh5T3aomTcwF9UA
Link-ul de conectare va fi transmis participanților, pe e-mail, în data de 18.03.2024.


Având în vedere informațiile prezentate mai sus, avem rugămintea de a ne sprijinii în organizarea seminarului de educație financiară dedicat cadrelor didactice.

Cu deosebită considerație,


Dana Luiza Cioară

Pagina 1 din 1 UTC + 1 ora [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/