CĂTRE Toate unităţile de învăţământ profesional si tehnic cu învățământ postliceal În atenţia domnilor / doamnelor directori şi a responsabilului ARIEI CURRICULARE „TEHNOLOGII”
În baza prevederilor Anexei Nr.1 la Ordinul .M.E.N. nr. 5005/02.12.2014 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal, în vederea stabilirii comisiilor de examen din fiecare centru de examen, vă solicităm ca până în data de 21.01.2016, să transmiteţi pe forumul I.S.J. Hunedoara, ca răspuns la acest topic şi cu adresă oficială la I.S.J. Hunedoara, în atenţia inspectorului de școlar IPT, propunerile pentru comisiile de examinare din centrul de examen, care vor respecta întocmai prevederile art.15 (1): - președinte (directorul/directorul adjunct ( de regula cadru didactic de specialitate); - vicepreședinte – reprezentantul operatorului economic pentru una din calificările profesionale certificate; -reprezentantul desemnat de CJEC, care îndeplinește rolul de monitor de calitate; - membri examinatori pentru proba practică și cea de susținere a proiectului (2 membri la cca 50 de candidați dintre care un cadru didactic de specialitate care a îndrumat pregătirea practică sau proiectul și un evaluator extern, reprezentant al agentului economic); - membri evaluatori pentru proba scrisă : (2 membri la cca 50 de candidați pentru fiecare calificare profesională , profesori provenind din alte unități de învățământ. Excepție dacă este organizat un centru unic la nivel județean pentru calificarea profesională respectivă); - asistenți: două cadre didactice pentru fiecare sală în care se susține proba scrisă și din alte unități de învățământ decât cele din care provin candidații; - secretar : secretarul unității de învățământ în care se organizează centrul de examen. De asemenea, tot până la data menționată (21.01.2016), veți transmite în format electronic pe CD și în format listat cele trei variante de subiecte pentru proba scrisă (pentru fiecare calificarea profesională în parte), însoțite de baremele de corectare și notare. În acest an școlar, pentru toate sesiunile examenului de certificare a calificării profesionale, se vor aplica prevederile procedurii de monitorizare prin intermediul camerelor de supraveghere video în unităţile şcolare din sistemul naţional de învăţământ, pe perioada desfăşurării probelor din cadrul examenelor de certificare a calificării profesionale – 2015-2016. Procedura poate fi descărcată de pe forumul inspectoratului școlar de la topicul:”Învățământ profesional și tehnic”, subiectul: Procedura de supraveghere video- examene certificare 2016.
Cu deosebită considerația, dana Luiza Cioară, inspector școlar IPT
|