Ref.: Campanie de prevenire a consumului de droguri în săptămâna 1-5 aprilie 2024
Unitățile școlare trebuie să desfășoare o activitate de prevenire a consumului de droguri în săptămâna 1-5 aprilie 2024, să desemneze o persoană responsabilă cu implementarea activităților de prevenire a consumului de droguri/ale substanțe cu efect psihoactiv și să raporteze activitățile în perioada 15-19 aprilie, conform unei adrese transmise de Ministerul Educației.
Precizări:
„Ca urmare a aprobării de către Consiliul Suprem de Apărare al Țării a Planului comun de acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri/ alte substanțe cu efect psihoactiv-risc major la adresa siguranței individuale și naționale, Ministerul Educației are sarcina de a implementa activități de prevenire în anul școlar 2023-2024 în toate unitățile de învățământ preuniversitar, la nivel gimnazial și liceal”, conform adresei.
Astfel, Ministerul solicită școlilor:
• „să desemneze o persoană responsabilă cu implementarea activităților de prevenire a consumului de droguri/alte substanțe cu efect psihoactiv,
• să planifice, în luna martie 2024, întâlniri între responsabilii din şcoli/licee, reprezentanții centrului de consiliere, prevenire și evaluare antidrog din județ/Municipiul Bucureşti şi organizații neguvernamentale cu activitate în domeniu, pentru prezentarea principalelor tendințe în consumul în rândul elevilor, în funcție de fiecare zonă, și pentru transmiterea materialelor preventive elaborate de Agenția Națională Antidrog și parteneri;
• să planifice, în săptămâna 1-5 aprilie 2024, o activitate de prevenire la cel puțin o clasa cu nivel gimnazial și/sau liceal. Aceste activități pot fi susținute cu ajutorul partenerilor guvernamentali sau neguvernamentali sau pot fi implementate de fiecare diriginte, la o ora de dirigenție, folosind materialele de prevenire disponibile”.
În perioada 15-19 aprilie, școlile vor transmite date succinte despre activitățile derulate:
• „persoana responsabilă cu activitățile de prevenire,
• clasa/clasele la care s-a derulat activitatea,
• numărul elevilor implicați,
• numărul de cadre didactice implicate,
• tipul activităților,
• parteneri (dacă au existat)”.
Școlile vor primi, în timp util, un formular în vederea colectării informațiilor, conform adresei.
„De asemenea, având în vedere că principalele cauze ale consumului de substanțe au la baza abilități de viață sănătoasă insuficient dezvoltate la elevi, activitățile de prevenire pot avea și această dimensiune.
Ele pot lua orice forma, de la prezentari, proiecte, întâlniri cu specialiști, ore derulate pe baza scenariilor dezvoltate de Asociația Preventis sau în cadrul proiectelor Agenției Naționale Antidrog, discuții libere cu elevii, teste de cunoștințe și/sau abilități, dezbateri”, se precizează în adresă.
Informații de context despre prevenirea consumului de droguri în școli
Planul de acțiune privind prevenirea consumului de droguri din școli a fost una dintre măsurile decise în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), din 12 octombrie 2023-https://www.edupedu.ro/primele-masuri-d ... recuperar/.
Alte măsuri au vizat implementarea planului pentru siguranța școlară, eliminarea lacunelor legislative și extinderea accesului la tratament și recuperare.
Prevenirea consumului de droguri în școli este prevăzută si în Planul național comun de acțiune pentru siguranță școlară, inițiat de Ministerul Afacerilor Interne, semnat de 8 ministere (https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploa ... colara.pdf).
La articolul 16: „Elaborarea și derularea de proiecte/campanii de prevenire a consumului de droguri în mediul școlar preuniversitar și de informare-educare pentru promovarea unui stil de viață sănătos (fără consum de droguri, alcool și tutun).”
Responsabili: ANA, IPJ/DGPMB, DJÎP/DMBÎP, instituțiile prefectului, INSP/DSP, specialiști din cadrul Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog.
La articolul 17: „Introducerea, în cadrul orelor de curs obligatorii, a unor lecții de educație pentru sănătate, referitoare la un stil de viață sănătos (fără consum de droguri, alcool și tutun)”
Responsabili: ME, MS
DOCUMENT Adresă – prevenirea consumului de droguri 165-07-03-2024-adresa-minister-prevenirea-consumului-de-droguri Download (https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploa ... roguri.pdf)
Citește și:
Școlile și liceele, obligate să desfășoare o activitate de prevenire a consumului de droguri în perioada 1-5 aprilie 2024 și să desemneze o persoană responsabilă cu implementarea activităților cât mai curând - adresă a Ministerului Educației - Edupedu.ro
Primele măsuri decise în CSAT privind traficul și consumul de droguri: implementarea planului pentru siguranța școlară, eliminarea lacunelor legislative, extinderea accesului la tratament și recuperare / Grup de lucru pentru elaborarea unui plan de acțiune
Ce se întâmplă când un profesor are o suspiciune că un elev se droghează? Ligia Deca: Profesorul merge la conducerea școlii, care contactează familia, are loc o discuție, inclusiv cu consilierul școlar și se agreează măsuri
Campanii de informare pentru profesori pe toată perioada toamnei, ca să poată identifica un elev care a consumat droguri, anunțate de Ligia Deca
Câte 40 de profesori pe lună, din fiecare județ, vor fi formați să recunoască elevii care consumă droguri, anunță Kallós Zoltán, secretar de stat în Ministerul Educației
Semnele care indică faptul că un minor a început să consume droguri, prezentate de psihologul Viorel Roman: Dacă dependența se instalează, nu este o alegere a copilului
Vizitati:
viewtopic.php?f=15&t=28517&hilit=+infodrog
https://www.g4media.ro/primele-masuri-p ... colar.html
Campanie de prevenire a consumului de droguri
Moderator: Consilier juridic
-
- Membru
- Mesaje: 1904
- Membru din: Iunie 23, 2015, 10:21 am
- Localitate: Deva
- Contact:
Campanie de prevenire a consumului de droguri
Mesaj de Consilier juridic »
- Fişiere ataşate
-
Anti droguri.rar
- (7.23 MiB) Descărcat de 70 ori
Actele normative pot fi urmărite la adresele:
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
Înapoi la “INFORMARI JURIDICE”
Mergi la
- Despre forum
- ↳ Indrumari pentru utilizarea forumului
- Informare CORONAVIRUS
- LEGISLATIE
- Concurs directori și directori adjuncți 2022
- Concurs directori și directori adjuncți 2021
- FORUMUL PĂRINȚILOR
- Comunicate de presa
- ↳ Comunicate generale
- Invatamant Preuniversitar
- ↳ Documente manageriale
- ↳ Informatii generale
- ↳ DECLARATII DE AVERE SI INTERESE
- ↳ Salariile nete al personalului din ISJ si a directorilor unitatilor de invatamant
- ↳ Curriculum si inspectie scolara
- ↳ Informatii generale
- ↳ Management institutional
- ↳ CONSTITUIREA CORPULUI NATIONAL DE EXPERTI
- ↳ Curriculum descentralizat
- ↳ Dezvoltarea resursei umane
- ↳ Educație timpurie
- ↳ Cercuri Pedagogice
- ↳ CRED
- ↳ Invatamant primar
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Invatamant profesional si tehnic
- ↳ Alternative educationale si invatamant particular
- ↳ Educatie permanenta
- ↳ ASIGURAREA CALITATII
- ↳ Managementul cazurilor de violență
- ↳ Retele de resurse educationale deschise(RED)
- ↳ Prescolar
- ↳ Primar
- ↳ Gimnazial
- ↳ Liceal si postliceal
- ↳ Palate si cluburi ale copiilor
- ↳ Invatamant A doua sansa
- ↳ PRAI-PLAI-PAS
- ↳ Mentorat
- ↳ Bune practici in educatie
- ↳ Tel Verde 0800816254
- ↳ Şcoala altfel
- Proiecte educationale internationale si europene
- ↳ Mesaje importante pentru scoli
- ↳ Școală după școala
- ↳ Acreditare Erasmus+
- ↳ PNRR
- ↳ ROSE
- ↳ Anunțuri achiziții ROSE
- ↳ PNRAS
- ↳ ERASMUS +
- Proiecte
- ↳ Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu- UPT)
- ↳ Proiecte POSDRU
- ↳ Competente cheie pentru un bacalaureat de succes
- ↳ Dezvoltarea de competente cheie pentru evaluari nationale de succes
- ↳ Elevi mai performanti, parinti implicati
- ↳ Inovatie si performanta in pregatirea elevilor de liceu
- ↳ Incepe o cariera de succes
- ↳ Dreptul la o a doua sansa in educatie
- ↳ Proiecte POCU
- ↳ Cod MySmis133939
- ↳ Cod MySmis 107621
- ↳ Cod MySmis 107731
- ↳ Cod MySmis 106735
- ↳ Cod MySmis 105831
- ↳ Cod MySmis 103808
- Discipline
- ↳ Limba si literatura romana
- ↳ Limbi moderne
- ↳ Matematica
- ↳ Informatica
- ↳ Istorie si Socio-Umane
- ↳ Educatie tehnologica
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Cercuri pedagogice 2017-2018
- ↳ Cercuri pedagogice 2022-2023
- ↳ Fizica-Chimie
- ↳ Geografie
- ↳ Biologie
- ↳ Religie
- ↳ Arte
- ↳ Educatie fizica
- ↳ Minoritati nationale
- ↳ Bune practici
- ↳ Minoritatea romă
- ↳ Invatamant special si special integrat
- Centrul județean de excelență
- Managementul resurselor umane
- ↳ Titularizare
- ↳ Titularizare 2025
- ↳ Titularizare 2024
- ↳ Titularizare 2023
- ↳ Titularizare 2022
- ↳ Titularizare 2021
- ↳ Titularizare 2020
- ↳ Titularizare 2019
- ↳ Titularizare 2018
- ↳ Titularizare 2017
- ↳ Titularizare 2016
- ↳ Titularizare 2015
- ↳ Titularizare 2014
- ↳ Titularizare 2013
- ↳ Titularizare 2012
- ↳ Gradatii de merit
- ↳ Gradatii de merit 2025
- ↳ Gradații de merit 2024
- ↳ Gradații de merit 2023
- ↳ Gradații de merit 2022
- ↳ Gradații de merit 2021
- ↳ Gradații de merit 2020
- ↳ Gradații de merit 2019
- ↳ Gradații de merit 2018
- ↳ Gradatii de merit 2017
- ↳ Gradatii de merit 2015
- ↳ Gradatii de merit 2016
- Simpozioane, Seminarii si Concursuri scolare
- ↳ Concurs judetean de proiecte educative
- ↳ Simpozioane
- ↳ Seminarii
- ↳ Concursuri scolare
- Audit, Juridic
- ↳ INFORMARI JURIDICE
- ↳ Echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate
- Plan, Salarizare, Normare
- ↳ Documente utile
- ↳ Posturi didactic auxiliar si nedidactic
- Retea scolara
- ↳ Informatii utile
- Tehnic
- ↳ Informatii utile
- CCD
- ↳ Programe de formare
- ↳ Informatii utile
- Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala
- ↳ Centrul judetean de resurse si asistenta educationala
- ↳ Informatii utile
- Examene
- ↳ Simulari
- ↳ Simulare 2024
- ↳ Simulare 2023
- ↳ Simulare 2022
- ↳ Simulare 2021
- ↳ Simulare 2020
- ↳ Simulare 2019
- ↳ Simulare 2018
- ↳ Simulare 2017
- ↳ Teste de antrenament
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Evaluarea Nationala
- ↳ Evaluare Nationala 2025
- ↳ Evaluare Nationala 2024
- ↳ Evaluare Națională 2024(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2023
- ↳ Evaluare Nationala 2023(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2022(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Evaluarea Națională 2021(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2021
- ↳ Evaluare Națională 2019
- ↳ Evaluare Națională 2019(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018
- ↳ Evaluare Nationala 2017 (VIII)
- ↳ Evaluare naţională 2017(II, IV, VI)
- ↳ Examenele de certificare a calificării absolvenților învățământului profesional, liceal si postliceal
- ↳ Nivel 3
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 4
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 5
- ↳ 2022-2023
- ↳ Olimpiade si concursuri
- ↳ Admitere / Inscriere
- ↳ Admitere
- ↳ Admitere 2025
- ↳ Admitere 2024
- ↳ Admitere 2023
- ↳ Admitere 2022
- ↳ Admitere 2021
- ↳ Admitere 2020
- ↳ Înscriere în învăţământul profesional
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2023-2024
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2022-2023
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2021-2022
- ↳ Admiterea în învățământul profesional 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2025 - 2026
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2023-2024
- ↳ Inscrierein invatamantul primar 2022-2023
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2021-2022
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2019-2020
- ↳ ”Ziua porților deschise”
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2018-2019
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2017-2018
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2016-2017
- ↳ Inscriere in invatamantul primar, 2013-2014
- ↳ Bacalaureat
- ↳ Bacalaureat 2025
- ↳ Bacalaureat 2024
- ↳ Bacalaureat 2023
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Bacalaureat 2021
- ↳ Bacalaureat 2020
- ↳ Bacalaureat 2019
- ↳ Bacalaureat 2018
- ↳ Bacalaureat 2017
Cine este conectat
Utilizatori răsfoind acest forum: GPN ORASTIE și 111 vizitatori