O recentă discuție a ministrului muncii privind cumularea unor contracte de muncă pentru a obține mai mulți bani ne oferă contextul să deschidem la rândul nostru o altă discuție, referitoare la posibilitatea sau imposibilitatea unui angajat de a avea mai mult decât norma întreagă a unui contract de muncă - de a lucra la mai mulți angajatori, chiar full-time, în același timp.
Desigur, ori de câte ori se ridică problema, discuțiile duc în zona prevederilor referitoare la repausul zilnic, săptămânal ș.a.m.d..
Angajatului nu-i este interzis să cumuleze mai multe contracte de muncă, iar o decizie recentă a unei instanțe ne arată chiar imposibilitatea unui angajator de a cere anularea unui contract de muncă pe motiv că angajatul mai avea un altul, în același timp.
Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea, așa cum prevede art. 35 alin (1) din Codul muncii.
Pentru că orice regulă are și excepții, alin (2) al aceluiași articol exclude situațiile în care sunt prevăzute, prin legi, incompatibilități pentru cumulul unor funcții.
Sintagma „prin legi” se referă la toate actele normative prin care sunt instituite drepturi și obligații în anumite domenii, deci nu se rezumă strict la actele normative adoptate de Parlamentul României.
Este recunoscut astfel dreptul oricărei persoane de încheia unul sau mai multe contracte de muncă pentru presta o activitate în schimbul unei remunerații. Acest drept este prevăzut inclusiv în Constituție, art. 41 făcând referire chiar la mai multe drepturi garantate cetățenilor:
-dreptul la muncă NU poate fi îngrădit;
- salariații au dreptul la măsuri de protecție socială privind: securitatea și sănătatea în muncă, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, alte situații specifice stabilite prin lege;
- durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult opt ore;
-la muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații;
-dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.
Precizările anterioare au relevanță atunci când sunt analizate situații care, deși aparent sunt identice, din punct de vedere al regimului juridic sunt reglementate distinct. Dacă ne referim la un raport juridic dintre același angajator și același salariat, atunci interdicțiile expres prevăzute de actele normative incident, primul fiind Codul muncii, produc efecte juridice, însă nu pot fi aplicate în cazul în care una dintre părți se află într-un raport juridic cu un alt angajator.
În acest sens s-a pronunțat într-o speță și Curtea de Apel Timișoara și a constatat că „potrivit art. 113, 118, 135 din Codul muncii care reglementează timpul de muncă și timpul de odihnă, textele, prin economia formulării direcționează spre contractele încheiate cu același angajator, instituind o măsură de protecție a salariatului pentru a fi protejat de abuzul angajatorului.” „Interpretarea se impune ținând cont de dispozitivul Hotărârii CJUE în cauza C-585/19, Academia de Studii Economice din București, care având a interpreta restrângerile legate de timpul de muncă și timpul de odihnă impuse de Directiva 2003/88/CE a stabilit că anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care un lucrător a încheiat mai multe contracte de muncă cu același angajator, perioada minimă de repaus zilnic, care este prevăzută la acest articol 3, se aplică acestor contracte considerate în ansamblul lor, iar nu fiecăruia dintre contractele menționate luate în considerare în mod separat.”
Soluția Curții de Apel Timișoara scoate în evidență (indirect) și un alt aspect legat de protecția lucrătorilor în fața unor posibile abuzuri ale angajatorilor, respectiv invocarea nulității contractului individual de muncă și eludarea dispozițiilor imperative cu privire la încetarea raporturilor de muncă.
În cauza amintită, angajatorul a solicitat instanței să constate nulitatea contractului individual de muncă, invocând, printre altele, că nu este respectat timpul de muncă și odihnă prevăzut de art. 113, 118 și 135 din Codul muncii, intenția fiind de a înceta raportul de muncă cu respectivul lucrător.
În motivarea deciziei regăsim încă două aspecte importante, respectiv „inexistența unui temei legal pentru a extinde dispozițiile articolelor invocate și ale Hotărârii CJUE în cauza C-585/19 și la contractele încheiate cu angajatori diferiți” și incidența dispozițiilor art. 10 din Codul civil care prevăd că „Legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege”.
În concluzie, atunci când între același lucrător și același angajator sunt încheiate două sau mai multe contracte individuale de muncă, sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii cu privire la timpul de muncă și timpul de odihnă, repausul zilnic, săptămânal și anual.
Aceste dispoziții nu pot fi extinse și asupra contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori diferiți, o astfel de interpretare fiind de natură a restrânge dreptul la muncă prevăzut de Constituție.
Aici https://avocatnet.ro/articol_58390/Cate ... -timp.html
Câte contracte de muncă poate avea un salariat simultan?
Moderator: Consilier juridic
-
- Membru
- Mesaje: 1940
- Membru din: Iunie 23, 2015, 10:21 am
- Localitate: Deva
- Contact:
Câte contracte de muncă poate avea un salariat simultan?
Mesaj de Consilier juridic »
Actele normative pot fi urmărite la adresele:
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
Înapoi la “INFORMARI JURIDICE”
Mergi la
- Despre forum
- ↳ Indrumari pentru utilizarea forumului
- Informare CORONAVIRUS
- LEGISLATIE
- Concurs directori și directori adjuncți 2022
- Concurs directori și directori adjuncți 2021
- FORUMUL PĂRINȚILOR
- Comunicate de presa
- ↳ Comunicate generale
- Invatamant Preuniversitar
- ↳ Documente manageriale
- ↳ Informatii generale
- ↳ DECLARATII DE AVERE SI INTERESE
- ↳ Salariile nete al personalului din ISJ si a directorilor unitatilor de invatamant
- ↳ Curriculum si inspectie scolara
- ↳ Informatii generale
- ↳ Management institutional
- ↳ CONSTITUIREA CORPULUI NATIONAL DE EXPERTI
- ↳ Curriculum descentralizat
- ↳ Dezvoltarea resursei umane
- ↳ Educație timpurie
- ↳ Cercuri Pedagogice
- ↳ CRED
- ↳ Invatamant primar
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Invatamant profesional si tehnic
- ↳ Alternative educationale si invatamant particular
- ↳ Educatie permanenta
- ↳ ASIGURAREA CALITATII
- ↳ Managementul cazurilor de violență
- ↳ Retele de resurse educationale deschise(RED)
- ↳ Prescolar
- ↳ Primar
- ↳ Gimnazial
- ↳ Liceal si postliceal
- ↳ Palate si cluburi ale copiilor
- ↳ Invatamant A doua sansa
- ↳ PRAI-PLAI-PAS
- ↳ Mentorat
- ↳ Bune practici in educatie
- ↳ Tel Verde 0800816254
- ↳ Şcoala altfel
- Proiecte educationale internationale si europene
- ↳ Mesaje importante pentru scoli
- ↳ Școală după școala
- ↳ Acreditare Erasmus+
- ↳ PNRR
- ↳ ROSE
- ↳ Anunțuri achiziții ROSE
- ↳ PNRAS
- ↳ ERASMUS +
- Proiecte
- ↳ Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu- UPT)
- ↳ Proiecte POSDRU
- ↳ Competente cheie pentru un bacalaureat de succes
- ↳ Dezvoltarea de competente cheie pentru evaluari nationale de succes
- ↳ Elevi mai performanti, parinti implicati
- ↳ Inovatie si performanta in pregatirea elevilor de liceu
- ↳ Incepe o cariera de succes
- ↳ Dreptul la o a doua sansa in educatie
- ↳ Proiecte POCU
- ↳ Cod MySmis133939
- ↳ Cod MySmis 107621
- ↳ Cod MySmis 107731
- ↳ Cod MySmis 106735
- ↳ Cod MySmis 105831
- ↳ Cod MySmis 103808
- Discipline
- ↳ Limba si literatura romana
- ↳ Limbi moderne
- ↳ Matematica
- ↳ Informatica
- ↳ Istorie si Socio-Umane
- ↳ Educatie tehnologica
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Cercuri pedagogice 2017-2018
- ↳ Cercuri pedagogice 2022-2023
- ↳ Fizica-Chimie
- ↳ Geografie
- ↳ Biologie
- ↳ Religie
- ↳ Arte
- ↳ Educatie fizica
- ↳ Minoritati nationale
- ↳ Bune practici
- ↳ Minoritatea romă
- ↳ Invatamant special si special integrat
- Centrul județean de excelență
- Managementul resurselor umane
- ↳ Titularizare
- ↳ Titularizare 2025
- ↳ Titularizare 2024
- ↳ Titularizare 2023
- ↳ Titularizare 2022
- ↳ Titularizare 2021
- ↳ Titularizare 2020
- ↳ Titularizare 2019
- ↳ Titularizare 2018
- ↳ Titularizare 2017
- ↳ Titularizare 2016
- ↳ Titularizare 2015
- ↳ Titularizare 2014
- ↳ Titularizare 2013
- ↳ Titularizare 2012
- ↳ Gradatii de merit
- ↳ Gradatii de merit 2025
- ↳ Gradații de merit 2024
- ↳ Gradații de merit 2023
- ↳ Gradații de merit 2022
- ↳ Gradații de merit 2021
- ↳ Gradații de merit 2020
- ↳ Gradații de merit 2019
- ↳ Gradații de merit 2018
- ↳ Gradatii de merit 2017
- ↳ Gradatii de merit 2015
- ↳ Gradatii de merit 2016
- Simpozioane, Seminarii si Concursuri scolare
- ↳ Concurs judetean de proiecte educative
- ↳ Simpozioane
- ↳ Seminarii
- ↳ Concursuri scolare
- Audit, Juridic
- ↳ INFORMARI JURIDICE
- ↳ Echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate
- Plan, Salarizare, Normare
- ↳ Documente utile
- ↳ Posturi didactic auxiliar si nedidactic
- Retea scolara
- ↳ Informatii utile
- Tehnic
- ↳ Informatii utile
- CCD
- ↳ Programe de formare
- ↳ Informatii utile
- Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala
- ↳ Centrul judetean de resurse si asistenta educationala
- ↳ Informatii utile
- Examene
- ↳ Simulari
- ↳ Simulare 2024
- ↳ Simulare 2023
- ↳ Simulare 2022
- ↳ Simulare 2021
- ↳ Simulare 2020
- ↳ Simulare 2019
- ↳ Simulare 2018
- ↳ Simulare 2017
- ↳ Teste de antrenament
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Evaluarea Nationala
- ↳ Evaluare Nationala 2025
- ↳ Evaluare Nationala 2024
- ↳ Evaluare Națională 2024(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2023
- ↳ Evaluare Nationala 2023(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2022(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Evaluarea Națională 2021(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2021
- ↳ Evaluare Națională 2019
- ↳ Evaluare Națională 2019(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018
- ↳ Evaluare Nationala 2017 (VIII)
- ↳ Evaluare naţională 2017(II, IV, VI)
- ↳ Examenele de certificare a calificării absolvenților învățământului profesional, liceal si postliceal
- ↳ Nivel 3
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 4
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 5
- ↳ 2022-2023
- ↳ Olimpiade si concursuri
- ↳ Admitere / Inscriere
- ↳ Admitere
- ↳ Admitere 2025
- ↳ Admitere 2024
- ↳ Admitere 2023
- ↳ Admitere 2022
- ↳ Admitere 2021
- ↳ Admitere 2020
- ↳ Înscriere în învăţământul profesional
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2023-2024
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2022-2023
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2021-2022
- ↳ Admiterea în învățământul profesional 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2025 - 2026
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2023-2024
- ↳ Inscrierein invatamantul primar 2022-2023
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2021-2022
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2019-2020
- ↳ ”Ziua porților deschise”
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2018-2019
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2017-2018
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2016-2017
- ↳ Inscriere in invatamantul primar, 2013-2014
- ↳ Bacalaureat
- ↳ Bacalaureat 2025
- ↳ Bacalaureat 2024
- ↳ Bacalaureat 2023
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Bacalaureat 2021
- ↳ Bacalaureat 2020
- ↳ Bacalaureat 2019
- ↳ Bacalaureat 2018
- ↳ Bacalaureat 2017
Cine este conectat
Utilizatori răsfoind acest forum: ctageoagiu, GradinitaPP7Deva, pedagogic, sc1lupeni, scoala9hd și 6 vizitatori