La fel ca în fiecare an, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează centre de admitere în opt județe, în toate județele regiunii, pentru a veni în sprijinul candidaților la studii universitare.
Pentru a veni în sprijinul candidaților, Universitatea de Vest din Timișoara va organiza și în anul 2021 mai multe centre de admitere, atât la sediile UVT din municipiul Timișoara, cât și în mai multe județe din bazinul principal de selecție a studenților UVT: Arad, Alba, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinți. Acestea vor fi localizate în următoarele unități de învățământ:
· Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba-Iulia – bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 11;
· Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad – Calea Victoriei nr. 1-3;
· Colegiul Economic „Partenie Cosma” Oradea – Calea Armatei Române nr. 1A;
· Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița – bd. Alexandru Ioan Cuza nr. 7;
· Colegiul Național „Decebal” Deva – str. 1 Decembrie 1918 nr. 22;
· Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” Drobeta-Turnu Severin – str. Crișan nr. 50;
· Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu – str. 1 Decembrie 1918 nr. 25.
Centrele județene de admitere vor fi deschise în următoarele perioade:
· 14 – 17 iulie 2021;
· 22 – 23 iulie 2021;
· 26 – 28 iulie 2021.
Intervalul orar în care candidații se pot prezenta la centrele județene de admitere este 9:00-16:00, de luni până vineri, respectiv 9:00-14:00, sâmbăta.
Deși procesul de înscriere pentru admiterea la studii universitare la UVT se desfășoară exclusiv online, toți studenții înmatriculați la UVT în urma procesului de admitere din acest an vor trebui să prezinte în original (sau copie legalizată), la punctele de preluare a documentelor organizate de UVT, toate documentele încărcate pe platforma de admitere, în vederea certificării lor conform cu originalul de către operatorii UVT.
De asemenea, studenții înmatriculați pe locuri finanțate de la bugetul de stat trebuie să predea în mod obligatoriu și diploma de bacalaureat sau diploma de finalizare a studiilor universitare de licență în original la punctele de preluare a documentelor organizate de UVT, până cel târziu la confirmarea locului, conform calendarului procesului de admitere al facultății care organizează programul de studii universitare la care au fost admiși.
În perioadele, respectiv intervalele orare anterior menționate, candidații pot efectua, la centrele județene de admitere, atât înscrierea la studii universitare (depunerea dosarului pe platforma online), cât și certificarea documentelor conform cu originalul (scanarea acestora de către reprezentanții UVT) sau predarea documentelor în original, în funcție de calendarul de admitere al programului de studii pentru care optează.
La sediul Universității de Vest din Timișoara (bd. Vasile Pârvan nr. 4, Timișoara, cod poștal 300223, jud. Timiș, România) sau la centrele județene de admitere, în condiții depline de siguranță și igienă, respectând toate normele de sănătate publică, candidații vor putea să completeze formularul de înscriere de pe platforma digitală de admitere, cu sprijinul operatorilor UVT, își vor putea certifica conform cu originalul documentele necesare pentru procesul de admitere, prezentând originalele acestora, prin scanarea lor de către un operator UVT, iar cei care vor ocupa un loc finanțat de la bugetul de stat vor putea preda diploma de bacalaureat sau diploma de finalizare a studiilor universitare de licență în original.
Punctele de înscriere și de preluare a documentelor de la sediul Universității de Vest din Timișoara (bd. Vasile Pârvan nr. 4, Timișoara, cod poștal 300223, jud. Timiș, România) vor fi deschise în perioada 5-30 iulie 2021, în intervalul orar 08:00-16:00 (de luni până vineri), respectiv 08:00-14:00 (sâmbăta).
Rectorul UVT, Prof. Univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Am parcurs o perioadă dificilă, cu restricții legate de pandemie, dar acum suntem nerăbdători să fim prezenți în principalele orașe ale regiunii, pentru ca să le punem la dispoziție candidaților toate informațiile de care vor avea nevoie și să le preluăm înscrierile, în centrele noastre de admitere. Universitatea de Vest din Timișoara nu este doar cea mai importantă universitate comprehensivă din vestul țării, ci, mai ales, este principalul centru urban al vestului, care le oferă studenților săi și avantajul de a intra în legătură cu mediul universitar din Europa, prin rețeaua universitară europeană din care UVT face parte. Rețeaua „UNITA - Universitas Montium”, din care UVT face parte, cuprinde șase universități din cinci țări de limbă latină, Italia, Franța, Spania, Portugalia și România. Înscrierea la UVT echivalează, din acest punct de vedere, cu câștigarea unor oportunități avansate de a deveni un tânăr român bine integrat în viața studențească europeană de azi. Vă așteptăm în centrele locale de înscriere pentru admiterea 2021.”
Adresă - centre de admitere UVT
În aceasta sectiune vom posta informatii importante. Asadar, vizitati-o periodic!
Moderator: Administrator
- Zaharia Sergiu
- Membru
- Mesaje: 114
- Membru din: Decembrie 12, 2018, 10:12 am
- Contact:
Înapoi la “Informatii generale”
Mergi la
- Despre forum
- ↳ Indrumari pentru utilizarea forumului
- Informare CORONAVIRUS
- LEGISLATIE
- Concurs directori și directori adjuncți 2022
- Concurs directori și directori adjuncți 2021
- FORUMUL PĂRINȚILOR
- Comunicate de presa
- ↳ Comunicate generale
- Invatamant Preuniversitar
- ↳ Documente manageriale
- ↳ Informatii generale
- ↳ DECLARATII DE AVERE SI INTERESE
- ↳ Salariile nete al personalului din ISJ si a directorilor unitatilor de invatamant
- ↳ Curriculum si inspectie scolara
- ↳ Informatii generale
- ↳ Management institutional
- ↳ CONSTITUIREA CORPULUI NATIONAL DE EXPERTI
- ↳ Curriculum descentralizat
- ↳ Dezvoltarea resursei umane
- ↳ Educație timpurie
- ↳ Cercuri Pedagogice
- ↳ CRED
- ↳ Invatamant primar
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Invatamant profesional si tehnic
- ↳ Alternative educationale si invatamant particular
- ↳ Educatie permanenta
- ↳ ASIGURAREA CALITATII
- ↳ Managementul cazurilor de violență
- ↳ Retele de resurse educationale deschise(RED)
- ↳ Prescolar
- ↳ Primar
- ↳ Gimnazial
- ↳ Liceal si postliceal
- ↳ Palate si cluburi ale copiilor
- ↳ Invatamant A doua sansa
- ↳ PRAI-PLAI-PAS
- ↳ Mentorat
- ↳ Bune practici in educatie
- ↳ Tel Verde 0800816254
- ↳ Şcoala altfel
- Proiecte educationale internationale si europene
- ↳ Mesaje importante pentru scoli
- ↳ Școală după școala
- ↳ Acreditare Erasmus+
- ↳ PNRR
- ↳ ROSE
- ↳ Anunțuri achiziții ROSE
- ↳ PNRAS
- ↳ ERASMUS +
- Proiecte
- ↳ Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu- UPT)
- ↳ Proiecte POSDRU
- ↳ Competente cheie pentru un bacalaureat de succes
- ↳ Dezvoltarea de competente cheie pentru evaluari nationale de succes
- ↳ Elevi mai performanti, parinti implicati
- ↳ Inovatie si performanta in pregatirea elevilor de liceu
- ↳ Incepe o cariera de succes
- ↳ Dreptul la o a doua sansa in educatie
- ↳ Proiecte POCU
- ↳ Cod MySmis133939
- ↳ Cod MySmis 107621
- ↳ Cod MySmis 107731
- ↳ Cod MySmis 106735
- ↳ Cod MySmis 105831
- ↳ Cod MySmis 103808
- Discipline
- ↳ Limba si literatura romana
- ↳ Limbi moderne
- ↳ Matematica
- ↳ Informatica
- ↳ Istorie si Socio-Umane
- ↳ Educatie tehnologica
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Cercuri pedagogice 2017-2018
- ↳ Cercuri pedagogice 2022-2023
- ↳ Fizica-Chimie
- ↳ Geografie
- ↳ Biologie
- ↳ Religie
- ↳ Arte
- ↳ Educatie fizica
- ↳ Minoritati nationale
- ↳ Bune practici
- ↳ Minoritatea romă
- ↳ Invatamant special si special integrat
- Centrul județean de excelență
- Managementul resurselor umane
- ↳ Titularizare
- ↳ Titularizare 2025
- ↳ Titularizare 2024
- ↳ Titularizare 2023
- ↳ Titularizare 2022
- ↳ Titularizare 2021
- ↳ Titularizare 2020
- ↳ Titularizare 2019
- ↳ Titularizare 2018
- ↳ Titularizare 2017
- ↳ Titularizare 2016
- ↳ Titularizare 2015
- ↳ Titularizare 2014
- ↳ Titularizare 2013
- ↳ Titularizare 2012
- ↳ Gradatii de merit
- ↳ Gradatii de merit 2025
- ↳ Gradații de merit 2024
- ↳ Gradații de merit 2023
- ↳ Gradații de merit 2022
- ↳ Gradații de merit 2021
- ↳ Gradații de merit 2020
- ↳ Gradații de merit 2019
- ↳ Gradații de merit 2018
- ↳ Gradatii de merit 2017
- ↳ Gradatii de merit 2015
- ↳ Gradatii de merit 2016
- Simpozioane, Seminarii si Concursuri scolare
- ↳ Concurs judetean de proiecte educative
- ↳ Simpozioane
- ↳ Seminarii
- ↳ Concursuri scolare
- Audit, Juridic
- ↳ INFORMARI JURIDICE
- ↳ Echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate
- Plan, Salarizare, Normare
- ↳ Documente utile
- ↳ Posturi didactic auxiliar si nedidactic
- Retea scolara
- ↳ Informatii utile
- Tehnic
- ↳ Informatii utile
- CCD
- ↳ Programe de formare
- ↳ Informatii utile
- Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala
- ↳ Centrul judetean de resurse si asistenta educationala
- ↳ Informatii utile
- Examene
- ↳ Simulari
- ↳ Simulare 2024
- ↳ Simulare 2023
- ↳ Simulare 2022
- ↳ Simulare 2021
- ↳ Simulare 2020
- ↳ Simulare 2019
- ↳ Simulare 2018
- ↳ Simulare 2017
- ↳ Teste de antrenament
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Evaluarea Nationala
- ↳ Evaluare Nationala 2025
- ↳ Evaluare Nationala 2024
- ↳ Evaluare Națională 2024(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2023
- ↳ Evaluare Nationala 2023(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2022(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Evaluarea Națională 2021(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2021
- ↳ Evaluare Națională 2019
- ↳ Evaluare Națională 2019(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018
- ↳ Evaluare Nationala 2017 (VIII)
- ↳ Evaluare naţională 2017(II, IV, VI)
- ↳ Examenele de certificare a calificării absolvenților învățământului profesional, liceal si postliceal
- ↳ Nivel 3
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 4
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 5
- ↳ 2022-2023
- ↳ Olimpiade si concursuri
- ↳ Admitere / Inscriere
- ↳ Admitere
- ↳ Admitere 2025
- ↳ Admitere 2024
- ↳ Admitere 2023
- ↳ Admitere 2022
- ↳ Admitere 2021
- ↳ Admitere 2020
- ↳ Înscriere în învăţământul profesional
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2023-2024
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2022-2023
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2021-2022
- ↳ Admiterea în învățământul profesional 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2025 - 2026
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2023-2024
- ↳ Inscrierein invatamantul primar 2022-2023
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2021-2022
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2019-2020
- ↳ ”Ziua porților deschise”
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2018-2019
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2017-2018
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2016-2017
- ↳ Inscriere in invatamantul primar, 2013-2014
- ↳ Bacalaureat
- ↳ Bacalaureat 2025
- ↳ Bacalaureat 2024
- ↳ Bacalaureat 2023
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Bacalaureat 2021
- ↳ Bacalaureat 2020
- ↳ Bacalaureat 2019
- ↳ Bacalaureat 2018
- ↳ Bacalaureat 2017
Cine este conectat
Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 86 vizitatori