Sesiunea de referate şi comunicări ale elevilor
Scris: Aprilie 21, 2015, 8:39 am
Stimaţi colegi,
În data de 5 mai 2015, ora 14.00, la Colegiul Tehnic “D. Hurmuzescu” - Şcoala Gimnazială „A. Mureşanu” Deva, va avea loc etapa judeţeană a Concursului de referate şi comunicări ştiinţifice ale elevilor de liceu la istorie şi discipline socio-umane.
Unităţile şcolare sunt rugate să trimită pe adresa de e-mail alinabratu25@gmail.com şi fax-ul şcolii organizatoare, tabelele cu elevii participanţi până la data de 29 aprilie 2015–termen limită. Listele vor avea semnătura directorului şi parafa unităţii şcolare.
Realizarea acestor proiecte, care îmbracă forma unor comunicări ştiinţifice (cu aparat critic şi bibliografie) este coordonată de profesorul de specialitate.
Lucrările vor putea fi însoţite de imagini (video, diapozitive etc.), planşe, fond audio şi orice alt suport care poate contribui la o mai bună susţinere orală.
Lucrarea nu trebuie să depăşească 10 pagini, font, New Times Roman, mărime 12, la un rând, iar cei calificaţi la etapa naţională trebuie să prezinte comisiei un rezumat de 2 pagini.
Materialele vor fi realizate de elevi numai individual
În acest an la Sesiunea de referate și comunicări ale elevilor la disciplina istorie, temele comunicărilor pot fi alese din întreaga istorie națională și universală.
La discipline socio-umane nu există etapă naţională.
Menţionăm că nu se acceptă participarea elevilor cu aceleaşi lucrări care au fost înscrise în concurs şi în anii şcolari trecuţi.
Inspector şcolar,
prof. Alina Bratu