Pagina 1 din 1

Reînscriere şi înscriere în grădiniţă 2016-2017

Scris: Aprilie 28, 2016, 11:31 am
de Gabriela Berbeceanu
Stimaţi colegi,
În conformitate cu adresa MENCŞ nr 33111/ 26.04.2016, înregistrată la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara cu nr. 395/M/27.04.2016 şi adresa MENCŞ – UTIE cu nr. 16/26.04.2016, înregistrată la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara cu Nr 396/M/27.04.2016, vă aducem la cunoştinţă precizările referitoare la reînscrierea şi înscrierea la grădiniţă pentru anul şcolar 2016-2017 şi procedura informatică – modulul SIIIR .
Precizăm pe această cale că atât reînscrierea copiilor la grădiniţă care va începe pe data de 04 mai 2016 cât şi înscrierea copiilor la grădiniţă care începe pe data de 23 mai 2016 se vor opera în aplicaţia SIIIR. De aceea, respectarea termenelor este imperios necesară, deoarece toate fazele etapelor de înscriere se desfăşoară la nivel unitar, naţional, iar orice întârziere duce la decalaje sistemice.
Pentru o implementare cât mai eficientă a procedurii informatice, în cel mai scurt timp, revenim cu o procedură operaţională la nivelul judeţului.
Sărbătorile pascale să vă aducă linişte sufletească, sănătate şi multe bucurii! Hristos a înviat!

Cu deosebită consideraţie,
inspector şcolar Educaţie Timpurie,
prof. Gabriela Berbeceanu!