Selecție cadre didactice-profesor metodist
Scris: Octombrie 5, 2016, 4:50 pm
Stimați colegi,
În urma etapei I, la disciplina matematică 11 de cadre didactice și-au exprimat acordul pentru menținerea statutului de membru al corpului de metodiști, din cele 12 locuri alocate conform Anexa 11 din ”Procedura operațională privind selecția cadrelor didactice în corpul de metodiști al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara”. În perioada 6-12 octombrie 2016 se va desfășura cea de-a doua etapă de selecție a profesorilor metodiști, pentru etapa a II-a de selecție, a rămas un loc vacant.
În vederea ocupării locului vacant se organizează concurs de selecție pentru cadrele didactice cu specialitatea matematică, iar înscrierea se face prin înregistrarea dosarelor la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, până la data de 11 octombrie 2016, ora 15.00. Interviul se va desfășura în data de 11 octombrie 2016, în intervalul orar anunțat în prealabil.