Aspecte juridice privind privind raportul ISJ-CCD-CJRAE
Scris: Noiembrie 21, 2019, 3:21 pm
1. Art. 95 din Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 a educaţiei naţionale, cu modificările și completările ulterioare
(1) Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu personalitate juridică, având în principal următoarele atribuţii:
a) aplică politicile şi strategiile Ministerului Educaţiei şi Cercetării la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
b) controlează aplicarea legislaţiei (...);
h) coordonează şi controlează activităţile unităţilor conexe ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării din aria judeţului/municipiului Bucureşti;
Unităţile conexe ale învăţământului preuniversitar
Art. 99 (1) Unităţile conexe ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării sunt: Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, casele corpului didactic, centrele atestate de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale, Centrul Naţional de Instruire Diferenţiată, Unitatea pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar, palatele şi cluburile copiilor şi centrele judeţene de excelenţă/Centrul Municipiului Bucureşti de Excelenţă.
(2) Unităţile conexe ale învăţământului preuniversitar sunt: centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională.
(3) În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti funcţionează casa corpului didactic, denumită în continuare CCD, cu personalitate juridică, coordonată metodologic de inspectoratul şcolar. Structura şi atribuţiile CCD se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.
2. Hotărârea emisă de Guvernul României nr. 24 din 16 ianuarie 2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 34 din 20 ianuarie 2020.
În cadrul Notelor din Anexa 7/ Hotărârea nr. 24 din 16 ianuarie 2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, se precizează:
a) Inspectoratele şcolare aprobă statele de funcţii ale caselor corpului didactic, cluburilor sportive şcolare, palatelor şi cluburilor copiilor, precum şi ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv învăţământ special, centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat.
b) Inspectoratele şcolare verifică, controlează, auditează, după caz, modul de utilizare a sumelor alocate de la bugetul de stat pentru finanţarea unităţilor/instituţiilor din subordine, unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv învăţământ special, centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, precum şi pentru finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar particular acreditate, pentru care se asigură finanţarea de bază din sume defalcate din TVA.
3. Art. 3 din OMECTS nr. 5.554 din 7 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a casei corpului didactic:
Casa corpului didactic este instituţie cu personalitate juridică, cu sediu, patrimoniu, siglă şi sigiliu proprii, subordonată metodologic Direcţiei generale management, resurse umane şi reţea şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, iar pe plan local este coordonată şi controlată de inspectoratul şcolar judeţean, conform prevederilor art. 95 alin. (1) lit. h) şi ale art. 99 alin. (3) din Legea nr. 1/2011.
4. Art. 4 pct B din Metodologia din 7 octombrie 2011 de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic, aprobată prin OMECTS nr. 5.557 din 7 octombrie 2011 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic, cu modificările și completările ulterioare:
Managerul (inspectorul școlar general) are următoarele obligaţii:
23. să asigure gestiunea sistemului de salarizare a personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe din judeţ;
24. să asigure încadrarea în numărul de personal aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe din judeţ;
25. să verifice încadrarea în bugetul aprobat, calculat conform prevederilor legale în vigoare, de către unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe din judeţ;
26. să dispună măsurile necesare pentru încadrarea în numărul de personal şi în bugetul aprobat, de către ordonatorii de credite ai unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi ai unităţilor conexe din judeţ;
Managerul (directorul casei corpului didactic ) are următoarele obligaţii:
Art. 4 pct B. 15. să prezinte semestrial inspectorului şcolar general stadiul realizării de către casa corpului didactic a planului de management şi a obiectivelor şi indicatorilor de performanţă prevăzuţi în acesta;
5. Art. 10-12 din OMECTS nr. 5.555 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională, cu modificările și cumpletările ulterioare
Art. 10 Structura organizatorică, statul de funcţii şi numărul de personal didactic şi didactic auxiliar din structura CJAP/CMBAP sunt aprobate anual de către inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, la propunerea CJRAE/CMBRAE.
Art. 11 Posturile de profesori consilieri şcolari din cabinetele de asistenţă psihopedagogică sunt prevăzute în statul de funcţii al CJRAE/CMBRAE.
Art. 12 Încadrarea CJAP/CMBAP, precum şi a cabinetelor şcolare şi interşcolare de asistenţă psihopedagogică cu personal didactic şi didactic auxiliar se face pe baza concursului organizat de către CJRAE/CMBRAE şi avizat de către inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Update:20.06.2020