Contestații - Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021
Scris: Iulie 6, 2021, 2:54 pm
06 iulie 2021
Comunicat de presă
Peste 950 de contestații au fost depuse după afișarea primelor rezultate obținute de candidații prezenți la probele din sesiunea curentă a examenului de Bacalaureat 2021
Din totalul celor 998 de contestații (1126, în sesiunea iunie-iulie 2020), la proba scrisă de Limba și literatura română au fost depuse 379 (410, în sesiunea iunie-iulie 2020), la proba obligatorie a profilului - 325 (374, în anul precedent), la proba la alegere a profilului și a specializării - 290 (341, în sesiunea iunie-iulie 2020), iar la proba de Limba și literatura maternă – 4 contestații (față de sesiunea iunie-iulie 2020 când a fost depusă o singură contestație).
Reevaluarea lucrărilor în vederea soluționării contestațiilor depuse se desfășoară în perioada 6-9 iulie, rezultatele finale urmând a fi făcute publice în data de 9 iulie.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Reamintim că, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
• recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
• susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
• obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara