Pagina 1 din 1

Transportul elevilor-Extras din LEN

Scris: Aprilie 8, 2022, 11:30 am
de Consilier juridic
Transportul elevilor-Extras din LEN

Articolul 12
(8)Elevii care în localitatea de domiciliu nu au posibilitatea de a învăţa într-o unitate de învăţământ vor fi sprijiniţi prin decontarea cheltuielilor de transport la cea mai apropiată unitate de învăţământ sau vor primi cazare şi masă gratuite în internatele şcolare, cu excepţia celor înscrişi în învăţământul postliceal.
(9)În cazul elevilor care frecventează învăţământul dual în altă unitate administrativ-teritorială decât cea de domiciliu, decontarea cheltuielilor de transport şi facilităţile de cazare şi masă gratuite prevăzute la alin. (8) se acordă, conform prevederilor prezentei legi, indiferent de oferta de educaţie şi formare profesională disponibilă în localitatea de domiciliu.
Articolul 45
(7)Elevii care, în localitatea de domiciliu, nu au posibilitatea de a învăţa în limba lor maternă sunt sprijiniţi prin decontul transportului la cea mai apropiată şcoală cu predare în limba maternă sau primesc cazare şi masă gratuite în internatul unităţii de învăţământ cu predare în limba maternă.

Articolul 84
(1) Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.
(1^1)În vederea asigurării gratuităţii prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale.
Notă Conform articolului L din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1202 din 18 decembrie 2021, în anul 2022, prin derogare de la prevederile art. 84 alin. (1^1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, gratuitatea acordată elevilor din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat pentru transportul local rutier şi naval se asigură din bugetele locale.
(1^2)Gratuitatea este asigurată de către autorităţile administraţiei publice locale, prin subvenţionarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
(1^3)Elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu şi localitatea unde sunt şcolarizaţi, pe durata cursurilor şcolare, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, în limita a 50 km.
(1^4)Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi.
(1^5)Elevii aflaţi în situaţiile prevăzute la alin. (1^3) şi (1^4) pot solicita acordarea sumei în avans, cu decontare în luna următoare.
(1^6)Modalitatea de decontare se stabileşte printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educaţiei.
(1^7)Decontarea cheltuielilor de transport, pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, pentru facilităţile de transport acordate elevilor, prevăzute la alin. (1^3) şi (1^4), se asigură la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, până la limita de 50 km, suma de 30 lei/lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.
(1^8)Prin excepţie de la prevederile alin. (1^7), elevilor care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învăţământ la distanţe mai mari de 50 km şi nu sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea în care studiază li se decontează suma aferentă distanţei de 50 km, la care se adaugă 1 leu/km/lună, pentru distanţele ce depăşesc 50 km.
(1^9)Operatorii de transport au obligaţia să emită documente lunare de transport, cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună prevăzute la alin. (1^7) şi (1^8), şi să asigure transportul elevilor.
(1^10)În municipii şi oraşe, elevii din învăţământul primar care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ de stat particulare şi confesionale autorizate/acreditate pot beneficia de transport specializat de tipul curse şcolare pentru transportul de la/până la unitatea de învăţământ. Acoperirea cheltuielilor pentru transportul specializat se asigură din bugetul de stat, prin transfer către unităţile administrativ-teritoriale.
Notă Conform articolului II din LEGEA nr. 249 din 12 octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 975 din 13 octombrie 2021, prevederile prezentei legi intră în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar 2022-2023.

Articolul 85
(1)În situaţii justificate, elevilor din învăţământul obligatoriu, şcolarizaţi într-o altă localitate decât aceea de domiciliu, li se asigură, după caz, servicii de transport, de masă şi de internat, de către autorităţile administraţiei publice locale din localitatea de domiciliu, cu sprijinul operatorilor economici, al colectivităţilor locale, al societăţilor de binefacere, precum şi al altor persoane juridice sau fizice.
(2)Statul subvenţionează toate costurile aferente frecventării liceului pentru elevii provenind din grupuri socioeconomice dezavantajate, precum şi pentru cei care frecventează învăţământul profesional, inclusiv pentru perioada stagiilor de pregătire practică. Modalitatea de subvenţionare şi criteriile de acordare a subvenţiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Articolul 111
(7) Cheltuielile aferente facilităţilor acordate elevilor pentru transportul rutier interjudeţean contra cost de persoane prin servicii regulate se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.