SOLICITARE CLASE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DUAL 2024 -2025
Scris: Noiembrie 24, 2023, 9:01 am
ÎN ATENȚIA OPERATORILOR ECONOMICI
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara susține dezvoltarea și promovarea învățământului dual și profesional.
Nevoia de performanță profesională și integrarea absolvenților pe piața muncii, în contextul socio – economic actual, dezvoltarea parteneriatelor cu operatorii economici, atragerea de noi operatori economici care să investească în formarea profesională a tinerilor prin învățământul profesional și dual, sunt priorități asumate de către echipa managerială a instituției noastre.
În acest context, informăm operatorii economici din județul Hunedoara, că în conformitate cu prevederile O.M.E. nr. 6689/2023, au oportunitatea ca în perioada 24 noiembrie – 8 decembrie 2023, să solicite clase de învățământ dual sau profesional prin completarea solicitărilor de școlarizare în învățământul dual și profesional (Anexa 1 și Anexa 2) la prezentul ordin.
Astfel, în conformitate cu Calendarul, operatorii economici interesați pentru școlarizarea elevilor în învățământul preuniversitar dual sau profesional, vor parcurge următoarele etape:
1. Pentru învățământul preuniversitar dual:
Operatorii economici transmit la C.N.D.I.P.T. și la Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, pe adresele de email registratura.cndipt@gmail.com și luiza.cioara@isj.hd.edu.ro, solicitările de școlarizare în învățământul preuniversitar dual pentru anul școlar 2024-2025, conform modelului din Anexa nr. 7 la O.M.E. nr. 6689/2023.
Termen: 8 decembrie 2023
2. Pentru învățământul profesional:
Operatorii economici transmit pe adresele de email ale unităților de învățământ profesional și tehnic și la Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, pe adresa de email luiza.cioara@isj.hd.edu.ro, solicitările de școlarizare în învățământul profesional pentru anul școlar 2024-2025, conform modelului din Anexa nr. 6 la O.M.E. nr. 6689/2023.
Termen: 8 decembrie 2023
Solicitările în format editabil pot fi descărcate din fișierele atașate.
Doar împreună vom reuşi să creăm o legătură, între diferite categorii de public ţintă, dar cu interese similare şi obiective convergente. care pot vedea, mai presus de orice, un ţel comun, acela de a proiecta o ofertă de formare profesională care să corespundă nevoilor operatorilor economici și care să-ți găsească un corespondent pe piața muncii.