Rezultate inițiale DEFINITIVAT 2024
Scris: Iulie 31, 2024, 11:03 pm
Informare privind rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2024) - înainte de contestații
Rezultatele înregistrate la proba scrisă organizată în cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar au fost publicate în 30 iulie (ora 12:00), pe site-ul dedicat și în centrele de examen.
Potrivit metodologiei, proba scrisă este parte constitutivă a examenului, iar nota obținută are o pondere de 70% în calculul mediei finale (care trebuie să fie cel puțin 8/opt pentru a asigura promovarea).
În această sesiune, proba scrisă a fost susținută la 27 de discipline de către 114 candidați (93,44% dintre cei 122 de candidați cu drept de participare) în centrul de examen organizat la nivel județean.
Reamintim faptul că au avut dreptul de a susține proba scrisă doar candidații care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologie:
• stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an;
• calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru anul școlar în curs;
• cel puțin media 8 - media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.
Dintre cei 114 candidați prezenți, 5 candidați s-au retras. Niciun candidat nu a fost eliminat din examen. Lucrările au fost evaluate digitalizat.
Din totalul celor 109 candidați cu note la proba scrisă, 7 candidați s-au situat pe tranșa de note 9,50 și 9.99, iar un candidat a obținut nota 10 (disciplina: Electronică. Automatizări. Telecomunicații).
Astfel, în contextul afișării rezultatelor inițiale, 70 de cadre didactice (64,2%) au promovat și, implicit, au obținut definitivarea în învățământ. Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.
Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrele de examen, marți, 30 iulie (până la ora 20:00) și miercuri, 31 iulie (până la ora 12:00).
Rezultatele finale vor fi afișate în centrele de examen și pe site-ul anterior menționat în data de 6 august.
Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara