SEDINTA DE REPARTIZARE 20 AUGUST 2024
Scris: August 1, 2024, 4:09 pm
In atentia celor interesati,
Cu prezentul mesaj va informăm cu privire la desfăsurarea sedintei de repartizare din data de 20 august 2024, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, în sala Spiru Haret, de la etajul 1, cu începere de la ora 9.30, după cum urmează:
isoluționarea în ședință de repartizare, conform prevederilor Metodologiei, în ordine, a:
(i) cererilor de completare a normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată a cadrelor didactice titulare, respectiv a cererilor de completare a normei didactice de predare pe perioadă determinată cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologie;
(ii) cererilor cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate prin transfer sau detașare în interesul învățământului pentru restrângere nesoluționată;
(iii) cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei şi a cadrelor didactice prevăzute la art. 53 alin. (5) din Metodologie pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată;
(iv) cererilor cadrelor didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 63 din Metodologie;
(v) solicitărilor pentru detașare la cerere prin continuitate;
(vi) solicitărilor pentru detașare la cerere în ordinea descrescătoare a mediilor şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate;
(vii) cererilor candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 7 (şapte) la concursul naţional, sesiunea 2024, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, având prioritate candidaţii care beneficiază şi de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2024-2025, în condiţiile art. 63 sau 87 din Metodologie, în baza notei/mediei de repartizare minimum 7 (şapte) la concursurile naţionale, sesiunile 2023 şi/sau 2022;
conform graficului atasat prezentului mesaj
În cadrul şedinţei de repartizare, opţiunea fiecărui candidat se exprimă în scris, conform cererii tip şi se consemnează în procesul verbal al şedinţei, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original. În cazul în care candidatul nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la şedinţa de repartizare, cererea acestuia nu se soluţionează.